Evanghelizare – Biserica Baptistă Betel Reșița

Un gând..

„Când am auzit (…că zidurile Ierusalimului erau dărâmate…), am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat……mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcate făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.” (Neemia 1:4-6)

   Vedem aici două principii vitale care trebuiesc puse în practică dacă vrem să ne construim ziduri spirituale solide în vieţile noastre: principiul grijei şi principiul mărturisirii, respectiv al recunoaşterii.

   Cînd Neemia a auzit de zidurile dărîmate, el n-a fost numai „interesat” de ce spunea raportul, ci a fost îngrijorat pînă acolo că a plîns şi a postit. Plîngem noi cînd realizăm că zidurile spirituale ale vieţii noastre de creştini şi ale adunării lui Dumnezeu sînt dărîmate? Mai întîi să ne gîndim la noi înşine. Zidul de sfinţenie, de sobrietate, de seriozitate în tot ce facem cu cuvîntul şi cu fapta, zidul de apărare al omului dinăuntru, este ruinat? Atunci cum să nu pătrundă în vieţile noastre atîtea lucruri vinovate cu care necinstim pe Mîntuitorul nostru şi întristăm pe Duhul Sfânt! Am stat noi jos, plângând şi recunoscând ruina? Şi-apoi cu privire la adunarea lui Dumnezeu ale cărei ziduri deasemenea sînt ruinate. Zidul unei învăţături sănătoase a Cuvîntului, a unei integrităţi morale, a unei unităţi indisolubile şi în dragoste şi a unei discipline aplicate, este ruinat? Am stat noi jos şi am plîns înaintea lui Dumnezeu pentru aceste ruine? Sau mai degrabă am dat vina unul pe altul, ne-am criticat, n-am cercetat Cuvîntul cu rugăciune ca să nu venim în adunare cu învăţături abătute de la adevăr şi n-am exercitat nici n-am acceptat disciplina care ne-ar fi putut ridica!

   Neemia şi-a arătat îngrijorarea în aceeaşi rugăciune cu mărturisirea. De ce mărturisire? El a ştiut că zidurile Ierusalimului au fost dărîmate din pricina lui Israel care a păcătuit părăsind pe Domnul. Dar de remarcat este faptul că deşi el nu era personal vinovat, se leagă pe el însuşi de păcatele poporului. Am făcut şi noi ca el identifleîndu-ne cu păcatele celor din adunare sau ne-am ridicat mai presus de ei şi i-am dispreţuit cu un aşa zis „dispreţ sfânt”? Şi apoi, nu cumva am contribuit şi noi înşine la ruină?

   Reconstruirea zidurilor spirituale din vieţile şi adunarea noastră nu se poate începe înainte de mărturisire sinceră şi pocăinţă.

   Domnul să ne dea harul acesta.

CONFERINȚA „Educația creștină în secolul XXI”

Esență TARE în sticluțe mici

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.“ 2 Corinteni 2:14

Oricât de puternică ar fi esenţa unui parfum, aceasta va rămâne necunoscută, fără ca cineva să-i simtă aroma plăcută atâta timp cât sticluţa rămâne închisă.

Adus la viaţă spirituală prin credinţa în Cristos, un creştin autentic pur şi simplu are ceva extraordinar de oferit tuturor celor din jur. Apostolul Pavel ilustrează asta prin imaginea miresmei. Un parfum plăcut, inconfundabil, atrăgător, irezistibil, abundent şi permanent. Deşi Cristos este acum în cer, totuşi, ca Dumnezeu locuieşte în vieţile celor născuţi din nou. Deci, deşi El nu poate fi văzut fizic, „parfumul” Lui poate fi simţit. Relevanţa bisercii, în orice vreme, a constat, în primul rând şi în principal, în faptul că Isus Cristos, Mântuitorul viu, Şi-a manifestat prezenţa în vieţile celor ce L-au primit pe El. Aduşi la viaţă spirituală, copiii lui Dumnezeu au purtat de-a lungul veacurilor aceeaşi mireasmă, mireasma cunoştinţei Lui.  Parfumul acesta poate, şi trebuie să ajungă la simţurile spirituale ale tuturor celor din jur prin modul nostru de gândire, prin modul în care luăm decizii, prin comportament, atitudini, fapte. Suntem relevanţi dacă reuşim să nu diluăm sau să combinăm mireasma aceasta cu duhorile acestei lumi. Restul, chestiunile de formă, sunt detalii.

Fiţi purtători mulţumitori, şi responsabili ai miresmei lui Cristos pentru cei din jur !

Întâlnirea din luna februarie 2016

Luni-Marţi, 22 – 23 februarie 2016 la Băile Herculane are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori care se adună pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră. Locul întâlnirii noastre va fi Hotelul DIANA.

Pentru detalii suplimentare sunați pe fratele Ilie Milutin.

Vă aşteptăm !

Îmi cer iertare

Mânia

În timp ce un om îşi schimbă roata la maşina nouă, băieţelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, bărbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama că avea în mână cheia de roți.

La spital, copilul şi-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când şi-a văzut tatăl… copilul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor creşte degetele la loc?” Bărbatul a rămas împietrit de durere; s-a întors la maşina şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în faţa maşinii, s-a uitat la zgârieturi; băieţelul scrisese: „TATA TE IUBESC”.

Mânia şi Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urmă pentru a avea o viaţă minunată…

Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi, dar problema lumii de astăzi este că oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite… În timpul acestei vieți, să fim atenţi şi să ne amintim: lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi.

Voia lui Dumnezeu nu te va duce niciodată acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va păzi. 

Cât costă pâinea străinilor?

OAMENI CARE AU CĂUTAT O PÂINE MAI BUNĂ
(Cât costă pâinea străinilor?)
Evr.11:13-16

În Evrei 11:16 ni se spune despre marii oameni ai credinței că erau în căutarea unei patrii mai bune adica o patrie cerească. In Biblie întâlnim însă și oameni care au căutat o patrie pământească mai bună, unde să poată mânca o pâine mai bună. Căutarea aceasta vine ca o încercare a omului de a-și îmbunătăți sentința pronunțată de Dumnezeu la izgonirea din Eden : ”In sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea…”(Gen.3:19) Am identificat patru oameni care în anumite momente din viața lor au căutat o condiție pământească mai bună, un trai mai bun, o pâine mai bună. Interesant de remarcat este faptul că nici unul din aceștia nu erau într-o situație limită, fără ieșire, atunci când au plecat iar finalitatea demersului lor a fost dezastrul.

1. Avram și pâinea Egiptului (Gen.12:10-20)

Deși ni se spune că ”A venit însă o foamete în țară…” (v.10) plecarea lui Avram în Egipt a fost o decizie pripită și nechibzuită. El era beneficiarul unei mari promisiuni din partea lui Dumnezeu : ”Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvînta ; îți voi face un nume mare…”(v.2) Oare Dumnezeul care i-a făcut o asemenea promisiune ar fi îngăduit ca Avram să moară de foame în Canaanul aflat în criză? Cu siguranță, nu! Avram caută însă o pâine mai bună. El vrea s-o mănânce cu orice preț. Chiar dacă prețul înseamnă compromis, minciună și lașitate. Nu pleacă cu gândul să-și câștige pâinea cu sudoarea feței ci cu …fața frumoasă a nevestei lui!! Tot ceea ce contează pentru el este …”să-mi meargă bine din pricina ta…”(v.11-13)
Avram avea să devină un fel de exemplu în avans pentru ceea ce a spus Solomon mult mai târziu :” Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș” (Prov.20:17) A căutat o pâine mai bună dar pâinea Egiptului s-a dovedit a fi o pâine a compromisului, a minciunii și a rușinii. Finalul este edificator :”…Acum, iată-ți nevasta ; ia-o și pleacă!” (v.19) O fi crezut că-l va ”evangheliza” pe Faraon dar a ajuns atât de ”credibil” încât acesta a poruncit să nu fie lasat singur la plecare ci să fie escortat! (v.20)

2.Lot și pâinea Sodomei (Gen.13:12-13, 14:12)

Lot nu a fost constrâns să plece în Sodoma. A ales el Sodoma în ciuda faptului că știa despre oamenii din Sodoma că ”…erau răi și afară din cale de păcătoși împotriva Domnului”(13:13) Pâinea mâncată în casa din Sodoma era mai bună decât pâinea mâncată în cort în Canaan. El cu siguranță a încercat cumva să-i schimbe pe acești oameni (2Pet.2:8) dar după cum citim în Cuvânt mai degrabă aceștia l-au schimbat pe el. In toată familia lui nu s-au găsit 10 oameni buni iar ”trocul” cu fetele nemăritate(19:8) sigur l-a învățat din Sodoma și nu din Canaan! Pâinea Sodomei a fost pentru Lot și familia lui pâinea falimentului total (spiritual și material)

3.Elimelec și pâinea Moabului (Rut 1:1-5)

Elimelec n-a fost obligat să plece în Moab. El trăia în Betleem (Casa pâinii). Nici nu s-a instalat bine criza în țară că acesta a și decis să plece. Naomi, nevasta lui, recunoaște că ”La plecare eram în belșug…”(1:21) Cu siguranță știa de interdicția față de moabiți (Deut.23:2-6) Poate s-a gândit că va sta puțin și nu se va amesteca cu ei. Au stat 10 ani și n-au putut să-i facă pe copii să se uite doar la pâine nu și la fetele din Moab! Mahlon și Chilion și-au luat neveste moabite. Si-au dorit pâinea Moabului ca să nu moară de foame. S-au convins că se poate muri și sătul!
Pâinea Moabului a fost o pâine a nenorocirii și a morții pentru familia lui Elimelec.

4.Fiul risipitor și pâinea libertinajului (Lc.15:11-24)

In comparație cu exemplele prezentate până aici, fiul risipitor nu avea nici cel mai mic motiv de plecare ca să mănânce o altă pâine, pentru că în casa lui era ”belșug de pâine” și pentru…argați! Nu lipsa pâinii l-a determinat pe el să plece într-o țară depărtată. El era deranjat de îngustimea, primitivismul și rigiditatea regulilor de acasă. Ce viitor putea să-i ofere țara lui? Ogorul? Creșterea animalelor? Nu-i trebuia un asemenea viitor. El dorea libertate pentru libertinaj! Dorea alte rânduieli, alte reguli. Dorea legi permisive, dorea gașcă nu familie, dorea desfrâu nu castitate! A plecat ca să mănânce pâinea libertinajului! O pâine mâncată în asemenea condiții, avea să-l ducă la ruină totală : porci și roșcove!

Am evidențiat câteva exemple de oameni care au plecat din locurile lor pentru a căuta o pâine mai bună. N-au luat în calcul riscurile la care s-au expus. Solomon avertizează că ”…pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat” (Prov.28:21) Într-o lume materialistă, o pâine mai bună a ajuns să fie mai dorită decât ”o patrie mai bună, adică o patrie cerească”. Bisericile se golesc și din cauza celor ce pleacă după o pâine mai bună deși Solomon spune că ”…preaiubiților Lui El le dă pâine ca în somn” (Ps.127:2)

Teama și grija zilei de mâine îi face pe mulți să plece după pâinea străinătății. Înainte de 1989 cei mai multi baptiști au plecat din țară datorită sistemului ateist care nu le permitea o trăire liberă a crezului propriu. Ei își doreau libertate de exprimare religioasă, libertate în a-și crește copii în lumina adevărului biblic. Și după 1989 mulți credincioși baptiști pleacă. De data aceasta însă lucrurile s-au inversat: se pleacă din România (unde mai poți să-ți iei copilul de mână și să mergi la biserică și ai dreptul să-l înveți cântece religioase) într-o Europă unde practic noțiunea de familie s-a pulverizat iar copii pot avea ca părinți doi tați sau două mame sau un …Barnevernet! Am uitat noi că urmărind neprihănirea, toate celelalte ne vor fi date pe deasupra? Mai sunt de actualitate pentru noi asigurările Cuvântului : ”Am fost tânăr, și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Ps.37:25) Mai multe familii de români din Norvegia trăiesc drama luării copiilor de la ei și plasarea acestora in grija unor instituții specializate. Totul pe baza unor legi absurde pe care le au. Pâinea străinilor poate fi mai bună dar ne gândim și la ”prețul” pe care îl are o asemenea pâine? Oare câte drame se derulează în România cu copii ai căror părinți sunt plecați după pâinea străinilor? Cine se ocupă de educația lor? Avem curajul să spunem deschis acest adevăr? Multe lucruri sunt mai ușor de spus în piață decât în biserică. O Europă postcreștină ne amenință nu numai copii ci și mintea noastră! Multora nu le-a luat încă copii dar le-a luat mintea! Oare n-are dreptate Cuvântul lui Dumnezeu când ne spune : ”Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină cu cărnuri, cu ceartă!” (Prov.17:1)
Domnul Isus spunea despre Sine : ”Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac ; și pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii”(Io.6:48-51) Să ne preocupe o asemenea Pâine!
Să ne ajute Dumnezeu să trăim cu atenție, căutând acea patrie mai bună, adică patria cerească. AMIN

Pastor Ilie Milutin,
Președintele Comunității Baptiste Caraș-Severin

Noi pe Domnul L-am ales! – poezie

Pe când neamuri de renume, îmbătate de mândrie,
Şi-au ales să umble-n lume în a lumii nebunie,
Şi, gonite de-o himeră, se întind după “progres”;
Noi rămânem în credinţă,
Noi pe Domnul L-am ales!

 

Alţii pot să se despartă, frânţi dintr-o frământătură,
Să se vândă ca duşmanii fraţii învrăjbiţi de ură;
Însă chiar prin foc să trecem, prin tăişul cel mai des,
Noi rămânem fraţi în Domnul,
noi pe Domnul L-am ales!

 

Alţii dacă vor să meargă după fluiere vrăjite,
Pot s-alerge în prăpăstii tot pe drumuri aurite;
Noi urmăm Cuvântul vieţii chiar când pare ne-nţeles,
Noi rămânem cu Păstorul,
noi pe Domnul L-am ales!

 

Şi dac-ar veni vreodată alţi călăi ca să ridice
Ruguri, temniţi, eşafoade, şi credinţa să ne-o strice,
Sau legaţi ne-ar duce-n fiare, din  proces în alt proces;
Noi rămânem tot cu Domnul,
noi pe Domnul L-am ales!

 

Chiar dacă o lume-ntreagă ar veni să ne doboare,
Să ne fure Steagul slavei, cu-o momeală de vânzare,
Sau să ne dea alte flamuri ce din fir trădat se ţes;
Noi strigăm, “lehova-Nisi!
Noi pe Domnul L-am ales!”

 

Valentin Popovici

Un gând

A existat dintotdeauna în mintea oamenilor o percepţie distorsionată cu privire la relaţia lor cu Dumnezeu.
Astfel că foarte mulţi oameni consideră că îndeplinirea unor ritualuri religioase, unele fiind chiar extrem de riguroase şi prohibitive, sunt suficiente pentru ca legătura lor cu Dumnezeu să fie considerată normală ba chiar apreciată.
Ceea ce ştim însă din Cuvântul lui Dumnezeu adică din Scriptură este că de fapt Dumnezeu are oroare de ritualurile îndeplinite mecanic din care lipseşte convingerea personală şi atitudinea interioară a inimii care să determine apoi practicile exterioare necesare. Domnul nostru Isus Cristos a condamnat cu vehemenţă în repetate rânduri comportamentul fariseilor care îndeplineau cu rigurozitate o sumedenie de practici exterioare considerate imposibile pentru noi cei de astăzi, dar care totuşi în ochii Domnului nu valorau nimic deoarece nu erau izvorâte dintr-o inimă curată, sinceră, smerită şi străpunsă de către Duhul lui Dumnezeu.
Nu ne putem înşela singuri având convingerea că respectând anumite practici şi îndatoriri religioase legătura noastră cu Dumnezeu este rezolvată. Ceea ce apreciază cu adevărat Dumnezeu este credinţa din inimă.
„Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă secapătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,“ (Romani 10:9-10)
Credinţa din inimă ţine mai întâi de convingerile interioare ale omului şi apoi de aspectul exterior. Credinţa din inimă este credinţa care convinge mai întâimintea noastră că suntem păcătoşi şi nevrednici în ochii lui Dumnezeu şi astfel inima tânjeşte după împăcare şi iertare. Apoi credinţa din inimă este credinţa lăuntrică prin care acceptăm că destinul nostru este iadul iar cel mai bun lucru pe care-l merităm este moartea. Însă în acelaşi timp credinţa din inimă este şi convingerea că Domnul Isus Cristos este singura soluţie pentru salvarea sufletului nostru din pedeapsa veşnică iar prin acceptarea Lui ca Mântuitor şi Domn al vieţilor noastre căpătăm viaţa veşnică.
Credinţa din inimă este o credinţă vie care acţionează. Atunci când crezi cu adevărat nu mai rămâi cel care ai fost înainte. Pentru că în mod obligatoriu credinţa din inimă este o credinţă care schimbă viaţa noastră. Credinţa din inimă produce în noi naşterea din nou. Când ai o credinţă din inimă Cristos nu te lasă la fel.
Astfel că din om vechi, El face om nou, cu gânduri noi, cu simţăminte noi, cu minte nouă, cu idealuri noi, cu fapte noi, cu dorinţe noi, în care se vede limpede amprenta lui Dumnezeu.

Noi nu îl putem păcăli pe Dumnezeu cu forme exterioare fără să avem interiorul transformat. Doar credinţa din inimă ne face neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu şi ne oferă privilegiul unei legături autentice cu El. Frângerea firii noastre în faţa crucii lui Cristos, mărturisirea sinceră a păcatelor, implorarea iertării Lui, convingerea că doar Cristos cel mort şi înviat şi nimeni sau nimic altceva nu mă poate mântui şi credinţa necondiţionată în puterea Lui de transformare îmi vor da certitudinea că sunt o persoană iertată, înnoită şi cu viitorul veşnic asigurat.
Dar o astfel de credinţă nu se poate obţine nici din noi înşine, nici de la alţi oameni ci numai de la Dumnezeu prin
întâlnirea personală cu El. Cere-i şi tu lui Dumnezeu să îţi dea credinţa din inimă ca să poţi primi mântuirea. Deschide-ţi inima în faţa Cuvântului Său şi lasă sămânţa bună să rodească o credinţă după voia lui Dumnezeu.