Martiri pentru Hristos -apel din Pakistan

Am primit următorul raport cu privire la recentul atac asupra pastorului Javaid Masih și familia lui, împreună cu alți pastori. Pastorul Masih slujește ca pastor general pentru 237 de biserici din Living Word Christian Center din Pakistan. De asemenea, el slujește ca decan al Seminarului Teologic Covington Extensia Internațională din Pakistan.

Șase musulmani înarmați au invadat casa lor, în momentul în care a avut loc o întâlnire cu alți nouă pastori. Pistolarii imediat au ucis 3 dintre pastori. Întreaga familie a fost torturată brutal și li s-a cerut să renunțe la Isus Hristos și să nu mai predice despre Isus. Fiecare membru al familiei și fiecare pastor a fost torturat în fața pastorului Javaid, pentru a-l determina să renunțe la creștinism și să închidă Seminarul Teologic Covington. Membrii familiei și alți pastori l-au rugat pe pastorul Javaid nu să renunțe la Isus Hristos, să nu închidă Seminarul și să nu se oprească să predice despre Isus.

Trei dintre pastorii au fost executați imediat. Patru dintre pastorii au picioarele tăiate și doi dintre pastorii au mâinile tăiate. Pastorul Javaid a avut ambele picioare rupte, ambele brațe rupte, maxilarul lui a fost rupt și a suferit două răni de pumnal. Familia lui este în stare critică după ce a fost torturată.

Pastorii s-au adunat și au solicitat ca în nici un caz eu să nu închid extinderea Seminarului Teologic Covington din Pakistan, sau să fac concesii față de teroriști.

Vă rugăm să ne rugăm pentru că ei au nevoie de transfuzii de sânge și de îngrijire medicală, care nu i se acordă creștinilor fără a plăti pentru serviciile medicale în avans. Ceva ce nu se cere musulmanilor.

EddieRugați-vă ca Dumnezeu să-mi dea mie și Bisericii de aici din Los Angeles, înțelepciunea și resursele necesare pentru a oferi ajutor atât de necesar pentru acești sfinți.

Dr. Eddie Ildefonso, Ph.D., Th.D. (15 iulie 2016)  

Corin Isvernariu – românul printre musulmani

#Camu

#Camu

La întâlnirea lunară a fraților pastori, din 29 septembrie 2015, am avut bucuria să-l cunoaștem pe fratele Corin Isvernariu, pastor la o biserică baptistă din Melbourne, Australia. Iată câteva cuvinte din experiența sa cu musulmanii din Australia. 

Fugit din România în 1978 după ce a trecut clandestin frontiera cu Serbia, Corin Isvernariu a ajuns în Australia. La aproape 40 de ani de la fuga sa din comunism, Corin a ajuns să lucreze cu imigranţi musulmani refugiaţi, la rândul lor, în Australia. În urma activităţii românului dintr-o tabără de refugiaţi din Melbourne, 30 de musulmani s-au creştinat.

Fratele Corin Isvernariu este originar din localitatea Ştinăpari, judeţul Caraş-Severin. În 1978, însoţit de un prieten, a trecut fraudulos frontiera pentru a fugi din comunism. În 22 decembrie 1978, la ora 12.30, cei doi fugari reuşeau să treacă graniţa şi au ajuns până în Belgrad, unde a fost prinşi. În acea perioadă o parte dintre fugarii români erau returnaţi în România, iar o parte erau lăsaţi să plece mai departe. Corin şi prietenul său au tras lozul câştigător. Au primit şansa să meargă în Australia, iar după analizele medicale şi verificarea lor amănunţită au fost urcaţi în avionul cu care au făcut patru escale până în Australia. „Visul meu era să ajung în America, la San Francisco. Când mi s-a oferit şansa să merg în Australia, am acceptat gândindu-mă că de acolo pot ajunge mai uşor în America. Important era să scap din Belgrad”, a declarat Corin. Ajuns în Australia, Corin a locuit într-un hostel construit special pentru imigranţi. „Cazarea şi mâncarea erau gratuite atâta timp cât stăteai să înveţi engleza. Când te angajai, puteai să locuieşti în continuare acolo, dar plăteai chirie”, a explicat românul sistemul de primire a imigranţilor ajunşi în Australia în 1978.

Primul job al lui Corin a fost de muncitor necalificat la fabrica de maşini Nissan. După nouă luni în Australia, bărbatul a cunoscut-o pe soţia sa, stabilită acolo din 1973. În 1983 a vizitat pentru prima dată şi America, dar nu îşi mai dorea să ajungă acolo. Viaţa în Australia era mai bună decât în America. Corin Isvernariu a absolvit în 1993 teologia la Melbourne University, fiind angajat ca pastor al unei biserici baptiste române din Melbourne. Ulterior a ajuns pastor al unei biserici baptiste australiene.

Cu criza imigranţilor cu care se confruntă acum Europa s-a confruntat şi Australia, până la luarea deciziei de întoarcere din drum a bărcilor cu refugiaţi care se îndreptau spre Australia. Până la luarea acestei decizii, zeci de mii de imigranţi din ţări ca Siria, Irak sau Iran ajungeau în Asutralia. Corin Isvernariu a explicat cum tratează Australia acest fenomen. Guvernul a construit „centre de detenţie” în care imigranţii, cei mai mulţi refugiaţi economic, sunt preluaţi, identificaţi şi cazaţi până la clarificarea situaţiei lor în clădiri special construite. „Nu e considerată o puşcărie, dar sunt închişi acolo şi nu au voie să iasă decât cu însoţitor. Unii sunt ţinuţi în centru mai mult, alţii mai puţin. Faptul că mulţi dintre ei şi-au aruncat actele pe mare îi face să stea mai mult în detenţie pentru a fi identificaţi”, a explicat Corin Isvernariu. În centrele de detenţie, Guvernul Australian le pune imigranţilor la dispoziţie servicii medicale, educaţionale şi religioase. Chiar dacă în centre sunt musulmani, pe lângă imam este permis şi accesul reprezentanţilor altor religii. Aşa a ajuns în „centrul de detenţie” şi Corin Isvernariu, trimis de biserica pe care o păstoreşte să le vorbească musulmanilor despre Dumnezeu şi creştinism. „Unii dintre ei au venit la capela din centrul de detenţie, din dorinţa de a studia  şi alte religii. Înainte să merg acolo, eu am studiat Coranul şi le-am spus că fiecare este liber să asculte şi să ia decizia pe care o vrea. Am încercat să le fac un paralelism între liderii altor religii şi Hristos”, a arătat Corin Isvernariu, care le-a şi procurat musulmanilor interesaţi Biblii în limba lor.

De doi ani, de când lucrează cu musulmanii din centrul de detenţie din Melbourne, Corin Isvernariu a convins 30 de musulmani să îmbrăţişeze religia creştină, primul musulman creştinat fiind o tânără din Iran, inginer- chimist, venită în Australia pentru doctorat. „Aşa cum unii sunt creştini doar cu numele, unii dintre ei sunt musulmani doar cu numele, dar sunt între ei şi fundamentalişti islamici a căror ideologie este că toată Planeta trebuie islamizată şi islamul va dori să îşi impună punctul de vedere până acolo încât baconul (carnea de porc) să fie interzis la McDonald’s. Noi ca şi creştini avem datoria să le arătăm dragoste pentru că fundamentul creştinismului este dragostea. Domnul Isus ne-a învăţat să ne iubim chiar şi duşmanul şi indiferent care ar fi atitudinea lor (n.r. a musulmanilor), noi trebuie să arătăm dragoste”, a spus Isvernariu.

Potrivit românului, foarte mulţi dintre musulmanii ajunşi în Asutralia sunt needucaţi şi au un comportament „sălbatic”, iar Guvernul a stabilit proceduri foarte clare pentru a-i ţine sub control pe imigranţii musulmani. Astfel, ieşiţi din centrul de detenţie, aceştia primesc o aşa-numită „viză de comunitate”,  care le permite să trăiască în societate cu sprijinul şi sub supravegherea statului, pentru a vedea cum se integrează. Doar cei care trec acest test trec la pasul următor, care le permite să îşi caute de lucru. Abia apoi urmează viza de rezident şi cetăţenia. În cazurile în care sunt prinşi că au legături cu reţele teroriste, imigranţii sunt daţi afară din ţară. În cazul celor născuţi în Australia şi prinşi că au legături cu ISIS, de exemplu, cetăţenia nu se poate retrage, dar se pierd o serie de drepturi, inclusiv dreptul de a vota, iar dacă nu au de lucru nu primesc ajutor social şi nici asigurare medicală.

#Camu

#Camu

#Camu

#Camu

#Camu

#Camu

#Camu

#Camu

Un gând…

tabara-refugiatiSpaima legată de eventuala islamizare a Europei şi a României trădează un fatalism cu totul străin de spiritul creştinismului. Dacă ne pot islamiza, atunci valoarea a ceea ce afirmăm noi, forţa credinţei noastre este cu adevărat problematică. Şi atunci, nu islamizarea e buba, ci credinţa creştinilor.

Europa creştină – dacă va fi fost vreodată un concept ce reprezenta o realitate – este acum doar un mit. Din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei, da, avem vestigii create în mileniile de creştinism trecute, dar în prezent Europa e departe de acele valori creştine de referinţă, după cum remarcă numeroşi observatori ai fenomenului.

citiți mai departe aici…

Biserică creștină din Hamburg, transformată în moschee

Din păcate….  sad semn

În biserica Carpenaum din Hamburg s-au putut auzi luni, dupa o lungă perioadă, din nou rugăciuni. Însă, de data aceasta aparțin musulmanilor.

Fosta biserica creștină a fost preluată de comunitatea musulmană și transformată, cu ajutorul unor sponsori generoși, în moschee. Kuweit a donat pentru acest proiect 1,1 milioane de euro. La ceremonia de inaugurare au participat adjunctul consulului Kuweitului, Hamad Ali Alhazim și consulul general al SUA, Nancy Lynn Corbett.

Biserica a fost achizitionată de musulmani în 2012, după ce timp de zece ani a stat goala, mentionează Die Welt. La inceputul lui 2014 a inceput transformarea in moschee, sub sloganul „Biserica în exterior, moschee în interior”. Costul total al preschimbarii a fost de 2,5 milioane de euro.

Moscheea va fi gata pentru a găzdui ceremonii religioase în primavara lui 2016. Biserica a apartinut congregatiei evanghelic-luterane, insa aceasta nu a mai avut bani pentru renovare si intretinere.

sursa: www.aktual24.ro/

moschee-610x300 germany-kapernaum-kirche-hamburg

Luca 18:8 „…. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Luca 21:36 „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”