Anul Nou – poezie

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!

Valentin Popovici

Povestire cu tâlc: ”Ioan 3 cu 16”

Într-un oraş, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băieţel vindea ziare la colţul străzii, iar oamenii treceau când şi când. Băieţelului îi era atât de frig, încât nici nu mai încerca să mai vândă ziare.

S-a dus la un poliţist şi l-a întrebat: „Domnule, ştiţi cumva din greşeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac în noaptea aceasta? Vedeţi dumneavoastră, eu dorm ghemuit într-un colţ, mai jos, pe alee, şi e îngrozitor de frig acolo în noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc călduţ unde să stau”.

Poliţistul s-a uitat la băiat şi i-a răspuns: „Du-te pe strada asta la vale şi vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo, să baţi la uşă şi când ţi se va deschide să spui doar „Ioan 3 cu 16” şi te vor lăsa să intri”.

Şi aşa a şi făcut. A urcat treptele, a bătut la uşă şi după câteva clipe i-a deschis o doamnă. Băiatul s-a uitat la ea şi a zis: „Ioan 3 cu 16”. Femeia i-a zis: „Intră, fiule”. L-a luat înăuntru şi i-a arătat un leagăn în faţa unui şemineu pe care să se aşeze şi a plecat. Băiatul a stat acolo un timp, gândindu-se: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă încălzeşte un băiat îngheţat”.

Puţin mai târziu ea s-a întors şi l-a întrebat: „Iţi este foame?” El a răspuns: „Ei bine, doar un pic. Nu am mâncat de câteva zile şi cred că aş putea da gata un pic de mâncare”. Femeia l-a invitat în bucătărie şi l-a rugat să se aşeze la o masă plină cu bucate. A mâncat şi iar a mâncat până ce nu a mai putut. Apoi s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă satură un băiat înfometat”.

Apoi l-a chemat sus într-o baie, unde se afla o cadă imensă plină cu apă caldă şi a stat acolo ca să se înmoaie puţin. După ce s-a spălat, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16?. Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă curăţă un băiat murdar”. Băiatul nu mai făcuse niciodată o baie cu adevărat. Singura baie care a făcut-o vreodată a fost când stătea lângă un hidrant care era deschis.

Femeia l-a luat apoi şi l-a dus într-un dormitor, l-a înfăşurat cu un cearşaf, l-a pus pe un pat, l-a învelit cu o pătură până la gât, l-a sărutat de noapte bună şi a stins lumina. În timp ce stătea în întuneric şi privea afară pe fereastră cum ningea în acea noapte geroasă, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă odihneşte un băiat frânt de oboseală”.

Dimineaţa, femeia a venit sus şi l-a luat din nou în bucătărie, la acea masă plină de bucate. Dupa ce a mâncat, ea l-a luat din nou şi l-a aşezat în acel leagăn, în faţa şemineului şi a luat o Biblie. S-a aşezat în faţa lui, uitându-se la faţa lui inocentă, spunându-i:

„Înţelegi tu ce înseamnă „Ioan 3 cu 16”?, l-a întrebat ea gentil. El a răspuns: „Nu, doamnă, nu înţeleg. Am auzit prima oară cuvintele acestea aseară, când poliţistul mi-a zis să le folosesc”. Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 şi a început să-i vorbească despre Isus Hristos. Chiar acolo, în faţa acelui şemineu, băiatul şi-a predat inima lui Dumnezeu. Stând acolo, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă salvează un băiat pierdut”.

Ioan 3:16 (capitolul 3, versetul 16)                                                                                      

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

CARACTERISTICILE ADEVĂRAȚILOR COPII AI LUI DUMNEZEU

  Cum arată viața interioară a adevăratului credincios

Matei 1:18-25 (Matei 1:20-21)

Ne apropiem de evenimentele nașterii Domnului Isus Hristos și pe măsură ce o facem dorim să împărtășim cât mai mult din atmosfera primului Crăciun, dar în același timp să împărtășim din bucuria marilor oameni ai lui Dumnezeu care stăteau în așteptarea marii promisiuni a lui Dumnezeu – nașterea Mântuitorului. Oamenii sinceri de pretutindeni așteptau acest eveniment măreț, eveniment care ne umple deopotrivă și pe noi de bucurie, chiar dacă trăim la mii de ani depărtare de nașterea Domnului în grajdul din Betleem.

   Când ne vorbește de nașterea Domnului Isus, Scriptura ne prezintă câteva personaje speciale, cu o viață specială, care constituie modele pentru credincioșii de astăzi în ce privește trăirea cu Dumnezeu. Deși au fost oameni ca și noi, ei excelează în credință, și chiar dacă au fost oameni simpli, ne impresionează cât de sinceri și profunzi au fost ei în relația lor cu Dumnezeu. Probabil că secretul unor astfel de oameni se găsește în cuvintele Mariei: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38) – adică erau robii lui Dumnezeu, care se supuneau dorinței Stăpânului lor!

   Scriptura așează înaintea noastră o familie specială: Maria și Iosif care erau logodiți, dar încă necăsătoriți. La evrei familiile aranjau căsătoria tinerilor și înainte de căsătorie cu un an de zile se oficia logodna. În acest timp, cei doi erau considerați căsătoriți – deși nu trăiau împreună – și în ochii tuturor ei erau soțul celuilalt. Dacă se întâmpla ca unul din cei doi să moară în acest timp, soțul rămas era considerat a fi văduv (chiar dacă era vorba de o fecioară). Timpul acesta de logodnă era un timp de pregătire, în care soțul pregătea locuința unde urmau să stea după căsătorie. Dar în cadrul acestei căsătorii, apare o problemă de neconceput în mijlocul poporului lui Dumnezeu: „înainte ca să locuiască ei împreună, Maria s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v.18). Legea era foarte clară în astfel de cazuri: femeia care s-a pângărit este vrednică de moarte! Aflarea unei astfel de vești determină o frământare și o luptă interioară imensă în viața lui Iosif și în aceste momente putem descoperi cu adevărat caracterul său. Pe măsură ce citim cele câteva versete care vorbesc despre Iosif, nu putem să nu ne îndrăgostim de acest om minunat și în același timp avem de învățat de la el cum arată umblarea cu Dumnezeu a adevăratului credincios. Iosif nu se grăbește în a acționa în baza Legii, ba chiar se pare că prin tot ce face el cunoaște tare bine ce înseamnă harul lui Dumnezeu.

   De multe ori ne întrebăm: „Cum arată viața interioară a adevăratului credincios care se pregătește să se întâlnească cu Hristos?” Iosif soțul Mariei, mama Domnului Isus este un credincios autentic, și prin intermediul lui, putem înțelege ce îi caracterizează viața interioară a unui adevărat copil al lui Dumnezeu:

 

Un spirit de compasiune și sensibilitate

   Un astfel de spirit nu poate veni decât dintr-o dragoste profundă. Chiar dacă părinții aranjau căsătoriile (lucru care se întâmplă și astăzi în Orient), odată logodiți, tinerii se dedicau pe deplin acestei căsătorii și știau că doar moartea îi mai desparte. În ciuda așteptărilor noastre ca relația dintre cei doi să fie una de acceptare reciprocă și îngăduință, la Iosif putem vedea foarte bine că inima lui s-a legat profund de Maria și dacă era vorba să se ajungă la aplicarea Legii (care cerea moarte), l-ar fi durut enorm. Pe de altă parte, inima lui curată îl determina să stea departe de tot ceea ce este păcat și Scriptura ne spune că lui îi era teamă să o ia pe Maria la el (v.20) și să o salveze din situația în care se afla ea, nedorind să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu prin ascunderea păcatului și unire cu o păcătoasă (în cazul în care ea era însărcinată fiindcă a păcătuit). În loc să se revolte și să o acuze pe Maria, Iosif suferă din dragoste împreună cu ea! Omul acesta era de o compasiune și de o sensibilitate ieșită din comun. Să suferi pentru cel care ți-a greșit și să nu-i dorești răul ci binele, frământându-te tot tu să găsești soluția! Secretul ne este dezvăluit de Cuvântul lui Dumnezeu: „Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit” (v.19).

   Cred că Iosif a înțeles bine inima lui Dumnezeu care suferea pentru păcatul omenirii și era gata să ofere soluția, chiar dacă acest lucru l-a costat enorm: L-a făcut pe Fiul Său care nu a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu prin El (2 Corinteni 5:21). Despre Iosif ni se spune că el nu voia ca Maria nici măcar să fie făcută de rușine înaintea lumii și de aceea nu dorea să o demaște că era însărcinată – cu atât mai mult să fie ucisă cu pietre cum prevedea Legea! El nu a făcut demersurile legale și nici măcar nu a început cercetările să vadă cine este tatăl copilașului pe care îl poartă Maria, ci simțea cu ea și suferea pentru ea! De aceea, el decide:

1. să nu acționeze în pripă – v.20 – se gândea mult la situația în care se afla familia lui și care ar fi cea mai bună soluție de rezolvare. Când lucrurile iau o întorsătură nedorită, se pare că Iosif aleargă la sfatul lui Dumnezeu. Nu cred că doar s-a rugat, ci cred că a strigat la Dumnezeu ca să-i arate calea pe care trebuie să meargă și ce să facă într-o astfel de situație. Dacă ar fi acționat necugetat, înainte de a primi răspuns de la Domnul, nu numai că ar fi regretat, dar ar fi compromis mult lucrarea Domnului Isus de mai târziu! Mulți nu-și dau seama că prin atitudinile lor și vorbele care le aruncă la supărare aduc mult rău lucrării lui Dumnezeu!
2. să nu o arate cu degetul – v.19^a – pentru a nu fi făcută de rușine. Nu a spus nimănui nimic și nu i-a reproșat nimic, ca nu cumva să audă și alții discuția lor. Prefera să sufere mai bine el, decât să sufere în vreun fel ea! Dragostea adevărată acoperă totul și suferă totul, nu trâmbițează totul (1 Corinteni 12:7)! El a decis să nu popularizeze cele întâmplate, știind că nu mai este nimic de făcut pentru schimbarea lucrurilor din trecut – doar viitorul mai putea fi decis! Știa că prin reproșuri nu câștigă nimic, ci doar rănește mai mult! Nu o pune pe Maria la stâlpul infamiei, ci preferă să sufere în tăcere!
3. să lase ca ocara să cadă asupra lui – v.19^b – și probabil că în inima lui înclina spre a o lăsa pe ascuns, ceea ce însemna ca el să plece și lumea să creadă că el a lăsat-o însărcinată (că nu s-a putut stăpâni) și pe deasupra a și părăsit-o. În felul acesta Maria scăpa de rușine și pedeapsă, iar numele lui, nu al Mariei ar fi fost de ocară în Nazaret. Deși era un om de afaceri, probabil un tâmplar prosper și cunoscut de mulți, este gata de dragul Mariei să lase totul în urmă și să plece cât mai departe. Pentru Iosif nu conta ce zice lumea despre el, ci conta dacă suferă sau nu Maria, și preferă să o salveze pe Maria.

   Iosif se trudea să pregătească cele necesare viitoarei lui familii, se îngrijea de casa unde urmau să locuiască și strângea banii de nuntă, fiind obligația mirelui, și dintr-o dată totul se ruinează. Cu siguranță că Iosif s-a simțit trădat, abandonat, înșelat, confuz, tratat nedrept deși era neprihănit, dar toate acestea nu îl scot din echilibrul interior, dovedind că este cu adevărat un om al lui Dumnezeu, care se teme de Domnul. Ce am fi făcut noi într-o astfel de situație? Cum am fi reacționat? Am fi plâns și am fi strigat să ne audă tot satul, sau am fi ales să suferim în tăcere ca Iosif, fără a se da de gol în vreun fel înaintea celor cu care intra în contact în viața de zi cu zi? Iosif nu numai că nu a povestit ce este în familia lui, dar nici nu s-a arătat celorlalți ca să le dea de bănuit că ar fi o problemă acasă. Numai el și Domnul știau durerea din inima lui (nici părinții lui măcar, ca nu cumva Maria să fie făcută de rușine și respinsă sau dată de gol de cei din familie)! E tare greu când ai o problemă pe care nu o poți discuta cu nimeni, numai cu Dumnezeu! Iosif aștepta în tăcere ajutorul și călăuzirea Domnului!

 

Un spirit de umilință și deschidere

   Iosif se afla în mijlocul furtunilor vieții, când corabia vieții sale pentru o vreme (nu știm cât de lungă a fost ea) plutea în derivă. Nu știa ce cale să aleagă și nu știa ce este cel mai bine în ochii Domnului. El nu se crede spiritual și nici nu se vede a fi cel mai sfânt om de pe pământ, ci în umilință își recunoaște neputința și faptul că nu știe ce să facă într-o astfel de împrejurare. E mai ușor să dai sfaturi altora decât să treci tu printr-o astfel de situație! Iosif nu este creștinul care crede că le știe pe toate, ci omul zbuciumat, care probabil să și-a pierdut somnul și cheful de a mai trăi (dacă cea mai dragă lui ființă de pe pământ l-a trădat). Probabil că s-a izolat și zi și noapte se întreba și striga la Domnul să-i arate ce să facă cu Maria și bebelușul ei. În v.20 citim că „pe când se gândea la aceste lucruri i s-a arătat în vis un înger” – ceea ce ne face să credem că era epuizat și moțăia gândindu-se mereu la același lucru. Venirea îngerului Domnului pune capăt suferinței omului neprihănit al lui Dumnezeu și aduce răspunsul rugăciunii lui și eliberarea mult dorită. Posibil să fi fost tot Gabriel – îngerul mesager – trimis de Dumnezeu și la Daniel să îi ducă răspuns la rugăciunile lui (Daniel 9:21). Dialogul cu îngerul îl prezintă din nou pe Iosif ca pe un om special, a cărui nume este cunoscut de cer! Adresarea îngerului față de Iosif este una adresată unui prinț din familia regală: „Iosife fiul lui David”, recunoscând noblețea caracterului lui și respectul pe care îl are față de el. Îngerii privesc cu admirație pe adevărații copii ai lui Dumnezeu! Întotdeauna Cuvântul Domnului liniștește, zidește și eliberează! Fiindcă adevăratul copil al lui Dumnezeu este de viță nobilă (doar el face parte din familia lui Dumnezeu), el este:

1. deschis să asculte Cuvântul Domnului – de cele mai multe ori suferința te duce la împietrire și nu mai vrei să primești nici un sfat de la nimeni. Omul smerit este întotdeauna gata să primească sfat – și mai ales de la Domnul! Cred că Iosif sorbea fiecare cuvânt din partea îngerului și inima lui tresălta de bucurie la fiecare slovă pe care o auzea. Cu fiecare cuvânt inima lui se ușura de povara grea care apăsa asupra ei și revenea bucuria. Mai mult, Iosif cred că a fost un alt om după ce s-a întâlnit cu îngerul lui Dumnezeu și îl vedem că din acel moment, în momentele critice ale vieții, Dumnezeu continuă să-i vorbească prin înger (Matei 2:13, 19, 22). Deși era și înainte un om neprihănit, criza prin care trece îl crește în relația cu Dumnezeu, nu îl doboară! Când ești gata să împărtășești ocara, Dumnezeu este Acela care te cinstește! – și Iosif devine protectorul Fiului lui Dumnezeu!
2. gata să creadă mesajul ceresc – așa cum Maria crede fără să priceapă totul (nu înțelegea cum se va face miracolul întrupării fiindcă ea era fecioară), tot așa și Iosif crede cu tărie cuvintele îngerului care nu numai că o absolvă de vină pe Maria, ci o și înalță, a fi cea aleasă de Dumnezeu prin care să-Și trimită Fiul în lume ca Mântuitor. Nu-l vedem pe Iosif punând nici o întrebare îngerului, ci el credea cu tărie că mesajul adus, este răspunsul lui Dumnezeu la frământarea inimii lui, și el era gata să se supună deciziei divine oricare ar fi fost aceasta. Iosif nu vine cu argumente, cu scuze, nu se teme de ce va fi mai târziu, ci se încrede în Dumnezeu, semn că relația lui cu Dumnezeu era una specială. El se încrede în Dumnezeu, fără a pune la îndoială Cuvântul Lui!
3. receptiv la voia divină – înțelege că Dumnezeu are niște așteptări de la el ca și copil al lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vorbește, El așteaptă ca cei care sunt copiii Lui să asculte de voia Sa. Iosif trebuia să renunțe la teama nejustificată și să acționeze în direcția indicată de Dumnezeu. Teama paralizează și distorsionează realitatea. Omul lui Dumnezeu este chemat la a nu-și face griji cu privire la umblarea lui cu Dumnezeu, atâta timp cât el rămâne în ascultare de Domnul. Voia Domnului era ca El s-o ia cât mai repede pe Maria acasă la el, să aștepte nașterea Fiului lui Dumnezeu înainte de a o avea ca soție și să-I pună Pruncului care se va naște un nume special – care probabil că i-a șocat pe mulți: „Isus – Acela care va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (v.21).

   Ne putem imagina bucuria care a cuprins inima lui Iosif în urma revelației divine. Probabil că sărea și-L slăvea pe Dumnezeu. Maria nu i-a fost necredincioasă nici lui, nici Domnului, ci este și ea o femeie neprihănită! Maria a fost aleasă de Domnul pentru a face prin ea lucruri mari așa cum a făcut prin alte femei de-a lungul istoriei – Sara, Debora, Ana și Estera. În ascultare ea S-a supus Domnului, oferindu-și inima și trupul, fiind gata să renunțe la viitorul ei, reputația ei și chiar la viață dacă trebuia. Maria a fost vasul ales al lui Dumnezeu. Iosif înțelegea acum să Dumnezeu avea un plan special cu familia lui și se simțea onorat să-L slujească pe Dumnezeu!

   Te simți onorat să-L slujești pe Dumnezeu, chiar dacă acel lucru din punct de vedere omenesc ți-ar aduce rușine? Luând-o pe Maria, toți au văzut că ei grăbesc puțin lucrurile și au dat de bănuit că s-ar fi întâmplat ceva între ei. Ești gata să suferi ocara lumii de dragul lui Hristos și de dragul de a face parte din familia lui Dumnezeu?

 

Un spirit de supunere și ascultare

   Putem să ni-l imaginăm pe Iosif mergând dis de dimineață la casa Mariei. Tare am fi dorit să vedem filmarea acestui eveniment! Drumul îl parcurge parcă în zbor și când ajunge îi cuprinde mâinile și se prăbușește înaintea ei, înțelegând că stă totodată și în fața Fiului lui Dumnezeu simțindu-se nevrednic de harul care i s-a făcut. Dintr-o dată Maria recâștigă tot respectul și toată considerația lui, știind din străfundul inimii că este o femeie sfântă. Acum Iosif se simțea onorat a fi soțul Mariei, știind că în acest fel și el, ca Maria, va fi aproape toată viața de Dumnezeul cel Atotputernic, într-un mod în care nici Moise nu a fost în vechime! Acum „Dumnezeu era cu ei!” (EMANUEL).

   Din experiența acestor oameni neprihăniți putem vedea cum Dumnezeu vorbește și călăuzește pe aceia care sunt ai Lui, ambii stând la sfat cu Dumnezeu. În acest fel Dumnezeu le arată că ei se află pe calea cea bună și că El își găsește plăcerea în ei. Dumnezeu a decis să se descopere omului într-un mod cu totul special – să coboare pe pământ pentru a locui cu omul – și pentru a se realiza acest lucru este nevoie de oameni speciali prin care să poată să se reveleze. Și astăzi Dumnezeu are nevoie de oameni speciali care să-L întrupeze pe Fiul Său înaintea oamenilor, ca aceștia să vină la mântuire!

   Relația specială cu Dumnezeu și revelarea voii Lui, impune supunere și ascultare. Maria este gata să se supună întocmai unu rob (Luca 1:38), dar nici Iosif nu este diferit! Omul lui Dumnezeu este robul lui Dumnezeu, gata de ascultare deplină și grabnică. Spiritul de supunere și ascultare de Domnul:

1. îl apropie pe Dumnezeu de om – v.24 – o ia pe Maria la sine, fără să mai amâne! Deși omenește era ocară, fiindcă într-o astfel de situație trebuia să-ți asumi consecințele și nu se mai făcea nici o nuntă ci doar o ceremonie privată cu un preot care venea acasă la cei doi, acum Dumnezeu era cu ei; Duhul Sfânt veghea asupra casei lor unde creștea Fiul lui Dumnezeu și casa lor era cea mai binecuvântată casă de pe pământ, chiar dacă în ochii oamenilor erau săraci. Posibil ca reputația dobândită de Iosif în urma acestui eveniment să-l fi lăsat fără mulți din clienții fideli (care îl bârfeau și evitau casa unui om rău famat). Omul lui Dumnezeu este gata să ia asupra lui ocara pentru toată viața, ca să trăiască în părtășie cu Domnul! Apropierea de Dumnezeu implică întotdeauna depărtare de lume!
2. îl determină pe credincios să proclame Numele Domnului – v.21-23 – Nume mai presus de orice nume, singurul Nume în care omul poate fi mântuit. Părtășia cu Dumnezeu, revelația specială pe care a avut-o Iosif, face din El un martor al mântuirii și pune Numele Fiului său Isus. Cu siguranță că toți l-au întrebat ca și pe Zaharia (Luca 1:59-66), de ce pune un astfel de nume Pruncului născut și care este semnificația lui, și el a avut ocazia să le vorbească despre revelația divină, despre mântuirea pe care Dumnezeu o va da prin acest Prunc și despre împlinirea profeției lui Isaia cu privire la Emanuel (v.22-23).
3. îl învață pe credincios să facă o prioritate din voia lui Dumnezeu – v.25 – chiar dacă aceasta înseamnă renunțare la sine. Planurile familiei sale și planurile personale lui Iosif au fost date peste cap, dar omul lui Dumnezeu înțelege că nu Iosif este important, ci voia și planul divin. Omul lui Dumnezeu nu rămâne doar la teorie, ci pune în practică ceea ce știe cu privire la planul divin. După ce ascultă de voia divină, viața lui Iosif nu a mai fost ca înainte. A trebuit să sufere ocara, apoi să meargă din loc în loc pentru a proteja Pruncul, devenind cel mai urmărit om din Israel, fiind pus în rândul marilor criminali, fiindcă Irod căuta să omoare pe Pruncul Isus. Viața cu Dumnezeu nu este întotdeauna o viață ușoară, dar este o viață împlinită și care are ca finalitate veșnicia. Alături de Domnul Isus, Iosif a avut harul împreună cu Maria să trăiască momente inedite: vizita și mărturia păstorilor de pe Câmpia din Betleem, să audă mărturia lui Simeon și a Anei la Templu, să primească vizita înțelepților vremii și darurile lor aduse pentru Prunc; dar și fuga în Egipt pentru a fi departe de mânia lui Irod și traiul pentru o vreme printre păgâni.

 

   Privind la oamenii neprihăniți pe care Dumnezeu îi pune înaintea noastră, nu putem să nu ne întrebăm: „Suntem noi vrednici să stăm alături de ei în Galeria Oamenilor Credinței?” Găsește Dumnezeu în noi ca și în ei un spirit de compasiune și sensibilitate față de semeni; un spirit de umilință și de deschidere față de Cuvântul lui Dumnezeu, cât și un spirit de supunere și ascultare față de voia lui Dumnezeu, oricât ne-ar costa? Oamenii aceștia trăiau viața în așteptarea lui Mesia și în renunțare de sine, căutau să se apropie cât mai mult de Domnul. Așteptăm și noi revenirea Domnului Isus? Sărbătoarea nașterii Domnului ne vorbește de momentul când Dumnezeu a devenit Om, ca omul să poată să devină asemenea lui Dumnezeu – sfânt și fără prihană! Întruparea Lui ne provoacă la cercetare și pocăință, avertizându-ne să nu facem zadarnic harul lui Dumnezeu și să trăim la înălțimea chemării noastre de copii ai lui Dumnezeu!

Marcel Țepeneu, pastor

Seară de colinde -2016 Biserica baptistă ”Ghetsimani” Caransebeș

Invitație la o seară deosebită de colinde !!!

Toți cei din Caransebeș sunt bineveniți de a petrece împreună cu noi un timp binecuvântat în prezența Domnului !!!

Mesaj de Sărbători – Ilie Milutin

Dragi frați și surori în Domnul Isus Hristos,

Peste câteva zile ne vom despărți de anul 2016 și – prin îngăduința Domnului – vom păși în noul an 2017. Zilele acestea de iarnă sunt aducătoare de sărbători care vor influența și închinarea în Bisericile Baptiste din Comunitatea noastră. Vor fi servicii speciale prin care ne vom aminti de Nașterea Domnului, vom păși în Anul Nou și vom comemora Botezul Mântuitorului în râul Iordan. In multe Biserici baptiste vor fi servicii cu specific de rugăciune în fiecare seară din prima săptămână a noului an 2017.

Fiindcă Dumnezeu ne ține în viață și suntem binecuvântați cu sănătate, având și libertatea de a ne aduna oricând dorim, vă îndemn să fim cu toții prezenți la Casa Domnului în toate serviciile organizate în această perioadă. Să folosim aceste zile în beneficiul sufletelor noastre și să nu ne programăm lucrări la casele noastre care să ne împiedice de a veni la Casa Domnului.

Vă îndemn ca în întrunirile noastre să direcționăm totul spre Slava lui Dumnezeu. El este Cel care merită toată cinstea și tot respectul nostru. Adevărata închinare este cea în care Dumnezeu Iși găsește plăcerea și nu cea direcționată spre plăcerea închinătorilor.

În cadrul serviciilor divine să acordăm prioritate Cuvîntului. Indemn pe toți slujitorii amvoanelor să aloce timp pentru studierea Scripturii și să ceară de la Dumnezeu hrană spirituală care să ajungă la toți cei care vor participa la servicii. Pentru Bisericile din Comunitate avem un program de studiere a Cuvantului prin lecțiuni biblice pentru tot anul 2017.

Trăim într-o lume zbuciumată, suntem tot mai ocupați iar perspectiva zilei de mâine ne marchează trăirea prezentă. De sărbători functionează o adevărată industrie a a consumismului și divertismentului. Tot felul de oferte vin cu promisiunea confortului și a bunei dispoziții. Cu toate acestea, oamenii sunt triști, sceptici și nefericiți. Haideți ca în aceste zile de sărbătoare să unim mulțumirea cu bucuria și să facem ca acest lucru să se vadă în adunările noastre. Oricât de multe ar fi motivele care ar putea să ne fure bucuria, să ne amintim de recomandarea apostolului Pavel : ”Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic : Bucurați-vă!” (Fil.4:4).   

Cu gândul la ceea ce ne stă înainte, doresc tuturor Bisericilor Baptiste din Comunitatea Caraș Severin, slujitorilor și tuturor închinătorilor, sărbători binecuvântate și un An nou 2017 bogat în împliniri și sărac în dezamăgiri! ”Iar a Celui ce prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin”(Ef.3:20-21)

       COMUNITATEA BISERICILOR CRESTINE BAPTISTE DIN CARAS SEVERIN

                                        P R E Ș E D I N T E,    Pastor Ilie Milutin

 

 

Un gând

 John McArthur, pastor în Statele Unite, a fost vizitat în biroul său de o femeie prostituată, disperată, îi cerea ajutor și eliberare. Fratele i-a vestit evanghelia cu blândețe și a îndemnat-o să se predea Domnului Isus. Ea s-a predat și s-a rugat. După rugăciune, pastorul i-a spus: ”Acum presupun că ai o listă cu persoanele cu care ai relații!” ”Da” a spus ea în timp ce scotea un carnețel din geantă. ”Aș vrea să faci un act simbolic. Dacă ți-ai predat cu adevărat viața lui Hristos, acum dă foc acelui carnețel, ca semn al ruperii cu felul vechi de viețuire.” Ea s-a uitat fix în ochii lui și i-a spus: ”Carnețelul acesta înseamnă bani pentru mine!” ”Dacă ai nevoie de ajutor și te încrezi în Hristos, aceasta este calea!” ”Presupun că acesta este un gest că nu mă încred cu adevărat în Hristos…” Apoi a plecat pe ușă afară.

Oare câți nu se predau în acest fel, ușor, fals lui Hristos, chiar dacă nu este vorba de păcate așa scandaloase. Oare efectele nu sunt aceleași?

Superioritatea lui Hristos, p.65. John McArthur

Concert de colinde 2016 -Reșița

Corurile de copii reunite ale Bisericilor evanghelice din Reșița

vă invită să vă bucurați de Nașterea Domnului la un

CONCERT DE COLINDE !

Vă așteptăm cu drag!

Întâlnirea păstorilor din luna decembrie 2016

Marți, 20 decembrie 2016, de la ora 9.00-13.00,  vă invităm cu drag, la ultima întâlnire de anul acesta, a păstorilor și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Întâlnirea va avea loc la sediul Comunităţii noastre din Reşiţa, str. Mărghitaş, nr.5A

Vă aşteptăm !

Binecuvântarea poate fi și un blestem

Nu ne dorim blestemul! Vrem binecuvântarea!

Am fost bolnavi și ne-am rugat mai mult, am citit mai cu pasiune, am fost mai sensibili față de Dumnezeu. Am fost vindecați și am uitat de tot. Brusc, nu mai avem timp, o rărim cu biserica, cu rugăciunea și sănătatea de acum ne distanțează tot mai mult de Dumnezeu.

Ai fost șomer și te-ai rugat insistent să primești un loc de muncă. L-ai primit, iar acum nu-ți mai ajunge timpul nici de biserică și nici de familie. Locul de muncă te ține legat și nu-ți rămâne decât să te vaiți. Oare n-ar fi logic ca, după ce am primit binecuvântarea cerută, să ne apropiem mai mult de Dătătorul ei?

Te-ai rugat să pleci în străinătate. Ai primit viza într-un final și, odată cu ea, ai prins și gustul banului câștigat mai ușor. Inevitabilul s-a produs: ce putea fi o binecuvântare ai transformat într-un blestem! Ai uitat așa de ușor de sursa binecuvântărilor…

Te-ai căsătorit cu cine ai crezut tu că este potrivit, ai cerut ce ți-a plăcut și, culmea, ai primit! Doar că abia acum ți s-au deschis ochii… Credeai că e binecuvântare, dar s-a dovedit a fi opusul.

Lista poate continua. O introspecție ar fi bine să ne facem cu toții: cum am fost atunci când am avut mai puțin și cum suntem azi când avem atât de mult? Ne dorim lucruri binecuvântate, dar ele ne transformă… și ajungem de blestem.

De ce? Pentru că evaluăm binecuvântarea din perspectiva lumii, cu ochii firești.

Uneori, un picior rupt, o biserică mică, o situație materială precară se dovedesc a fi binecuvântări, nu urgie divină peste viața ta. S-ar putea ca acestea să-ți păstreze prioritățile corect stabilite. Nu te mai plânge! Acceptă tot ceea ce primești, fiindcă, sigur, ele vin ca o binecuvântare divină sau lucrează înspre bine!

Fii binecuvântat așa cum vrea Dumnezeu!

de Sorin Cigher 

Un gând

,,Răsplata rugăciunii este puterea. Ne ia foarte mult să învățăm că rugăciunea este mai importantă decât organizarea, mai puternică decât armatele, mai influentă decât bogățiile, mai tare decât orice cunoștința. Rugăciunea care biruiește face oamenii invincibili. Aceia care biruiesc în locul tainic al Celui Prea Înalt nu pot fi înfrânți nicăieri. Toate lucrurile sunt posibile rugăciunii în ascuns”.

Samuel Chadwick