Meditație Crăciun

CRACIUN

Fiindcă* atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Dumnezeu, în adevăr, n-a* trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Oricine* crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 3:16-18

Meditație

 La sfârșit de an…

    ”Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viată, prin ea mai am si eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viață. ”  Is.38:16

         Cuvintele de mai sus au fost rostite de Ezechia, împăratul lui Iuda și exprimă un adevăr general valabil : ne bucurăm de viață și avem suflare datorită îndurării lui Dumnezeu! Am ajuns la finalul anului 2017. Privind în urmă, îi suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru toată purtarea lui de grijă. Prin servicii de închinare specifice, Bisericile baptiste din Comunitatea noastră vor evidenția modul în care Dumnezeu a rânduit să se întâmple anumite evenimente care au jalonat istoria omenirii.

25529951_1657627827631058_1843461714_n

   Ne vom aduce aminte de Nașterea Domnului Isus Hristos. Este intervenția radicală a lui Dumnezeu pentru recuperarea omului. Exceptând actul creației, niciodată Dumnezeu nu s-a apropiat atât de mult de om ca în acest caz. Se naște al doilea Adam, Răscumpărătorul neamului omenesc, expresia văzută a Dumnezeului nevăzut. Doresc tuturor Bisericilor baptiste din Comunitate să aibă parte de zile de sărbătoare reală, cu bucurie în suflete, mulțumire și speranță. Impreună cu copii noștri să-L înălțăm pe Dumnezeul care ni l-a dat pe Fiul Său!

     In duminica din 31 decembrie vom marca sfârșitul anului 2017 și ne vom pregăti pentru intrarea în anul 2018. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toată purtarea lui de grijă. Deși încercările și problemele fac parte din realitatea existenței noastre, sunt bucuros să constat faptul că în viața Bisericilor baptiste din Comunitate au fost trăite multe momente înălțătoare, aducătoare de bucurie. Multe biserici au trecut de borna istorică cu numărul 100 a existenței lor. La nivelul slujitorilor bisericii ne-am bucurat pe tot parcursul anului de întâlniri lunare cu timp de părtășie la rugăciune și Cuvânt.

     Este o certitudine pentru noi faptul că trăim vremurile din urmă. Nu putem rupe existența noastră de contextul socio-politic care ne influențează într-un fel sau altul. Cu toate acestea noi suntem chemați să fim înțelepți și să ne cunoștem bine prioritățile. Să ne canalizăm energiile și capacitățile nostre pentru a ne salva pe noi, familiile noastre, și pe cât mai mulți din localitățile nostre de pierzare veșnică. Pentru fericire și bunăstare  vremelnică, aici pe pământ, sunt atâtea instituții create pentru a-i ajuta pe oameni. Pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă la fericire eternă, Dumnezeu cheamă la implicare o singură instituție : Biserica!

     Indemnul meu pentru frățietatea baptistă din Caraș Severin este : ”Haidem la Casa Domnului!”(Ps.122:1) Să ne bucurăm că facem parte din biserică, să prețuim biserica, să respectăm biserica, să slujim biserica, să ajutăm și pe alții să se integreze în biserică! Este aproape venirea Mirelui (Domnul Isus) după Mireasă (biserica). Atunci ne vom bucura veșnic!

       Cu toată dragostea vă doresc tuturor Sărbători binecuvântate și Ani mulți fericiți cu Domnul Nostru!   

milutin-ilie-2016          Ilie Milutin

            Președintele Comunității Bisericilor Baptiste Caraș Severin

Salvat prin ceaţă

ceata
În timpul unei prigoane a credinţei în Franţa, un slujitor al lui Dumnezeu traversa un ţinut pustiu, ca să ajungă într-un sat pentru a vesti Evanghelia.
Cobora din timp în timp de pe cal, punea urechea pe pământ şi asculta. Deodată auzi zgomotul unor cai în galop, care se apropiau cu repeziciune. Fără îndoială, erau dragonii împăratului, trimişi să-l urmărească.
Nu putea nici fugi, nici să se ascundă. Atunci s-a aruncat pe genunchi şi L-a rugat pe Dumnezeu să-l salveze, dacă era voia Sa. Când s-a ridicat de pe genunchi, s-a văzut învăluit de o ceaţă atât de deasă, încât era aproape întuneric în jurul său. Auzi călăreţii trecând în galop pe lângă el fără să-l găsească. Cât de mult i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru salvare!
Minunile ne pot uimi. Mulţimile L-au admirat pe Domnul Isus din cauza minunilor pe care le făcea. Dar ceea ce mişcă într-adevăr inima este dragostea lui Dumnezeu,
care s-a îndreptat spre noi: dragostea nemăsurată, incomparabilă, că Dumnezeu L-a jertfit pe Isus Hristos pentru noi la cruce. Dacă nu vrem să credem într-o astfel de dragoste, atunci Îi aducem lui Dumnezeu cea mai mare jignire. Dar dacă răspundem la
această dragoste primindu-L pe Domnul Isus ca Salvator, vom primi iertarea păcatelor şi viaţa veşnică.
Mai ezitaţi?

 

Un gând

FotoJet1

Publicat în meditaţie. 1 Comment »

Drumul spre veșnicie – Nelu şi Mihaela Cintean

fam cinteanDRUMUL SPRE VEȘNICIE

+  Nelu şi Mihaela Cintean  +

 

Drumul spre Reşiţa a fost programat cu mult timp înainte de pastorul Nelu Cintean. La Biserica Creștină Baptista Nr. 1 (Pastor Daniel Bărnuţ), urma să aibă loc, în 14.09.2017 o întâlnire cu dirijorii de cor şi alţi lucrători implicaţi în activitatea muzicală din Bisericile Baptiste din Comunitatea Caraş Severin. Cu puţin timp înainte de ora de începere a întâlnirii, vine ca un trăznet vestea că Nelu Cintean şi soţia sa Mihaela sunt morți în urma unui accident de circulaţie. Drumul spre Reşiţa a devenit drumul spre veşnicie pentru cei doi. Serviciul de închinare programat pentru acea seară şi-a schimbat conţinutul. Adunarea a cântat mai puţin şi s-a rugat mai mult. La aflarea veştii, am simţit nevoia să dau mai multe telefoane. Confirmarea a venit. A venit cu ea şi presiunea aducerilor aminte. In 1985, în Coronini, la nunta mea, a cântat fanfara din Curtici. A fost prezent şi pastorul Traian Grec împreună cu diaconul Nelu Cintean. Deşi erau mai mulţi pastori prezenţi, fr. Grec a oferit şi diaconului Cintean posibilitatea de a predica. Atunci l-am văzut şi auzit prima dată. Avea o vervă şi o stare de bucurie remarcabile. Nu a abuzat de timp. In câteva minute a dezvoltat ideea că singura observaţie a lui Dumnezeu cu privire la creaţie l-a vizat pe om : Pe când toate au fost foarte bune, nu a fost bine ca omul să fie singur! A fost făcută Eva şi a luat fiinţă familia. M-am gândit la toate astea acum. În 1985, în România,  a fost prezent când eu şi Lucia porneam pe drumul căsniciei. În 2017, tot în România, el şi Mihaela au plecat pe drumul veşniciei! Am sperat să am ocazia să-l revăd. Prea târziu acum! Rămâne doar speranţa revederii dincolo, unde nu-i osteneală ci odihnă. Mă rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată. Eu şi colegii păstori din Comunitate suntem alături de voi!

 

Ilie Milutin

          Preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş Severin

 

 

Un gând

oaieE un confort și o mângâiere să știi că nu trebuie tu să-ți fabrici și manufacturezi propria neprihănire, ci Dumnezeu la finalul vieții, va accepta doar neprihănirea cu care te-a îmbrăcat Hristos.
Vom pleca în veșnicie doar pe sfințirea dăruită de Hristos, nu pe cea dobândită de noi.
Ioan Fodor

Un gând

Cele două cerinţe pentru o viaţă biruitoare de credinţă sunt viziunea şi pasiunea, amândouă fiind născute şi menţinute prin rugăciune. Chemarea de a predica e des­chisă unui mic număr de oameni, dar chemarea la rugăciune – cea mai înaltă chemare din toate cele adresate oamenilor- este deschisă tuturora.
Credincioşii anemici spiritual îşi spun:
„Astă seară nu merg la adunare; e doar ora de rugăciune!”
S-ar putea ca diavolului să nu-i fie teamă de cele mai multe predici, dar să-i fie teamă de clipele de rugăciune. Experienţele trecute arată că îşi mobilizează toate armatele lui nebune să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu când acesta se roagă. Creştinii moderni ştiu prea puţin ce înseamnă „a lega şi a dezlega”, deşi paguba e doar a noastră.  Aţi făcut lucrul acesta în ul­tima vreme? Dumnezeu nu-Şi risipeşte puterea Sa; dar ca să fim mult pentru Dumnezeu, înseamnă să fim mult cu Dumnezeu!
Taina rugăciunii e rugăciunea în taină. Un om care păcătuieşte nu se mai roagă, dar cel care se roagă nu mai păcătuieşte.
Rugăciunea e extraordinar de simplă, dar este în mod simplu extraordinară. Rugăciunea e cea mai simplă formă de vorbire pe care o poate încerca noul născut, si totuşi atât de sublimă încât întrece în frumuseţe orice artă si depăşeşte vocabularul uman. O Niagară de cuvinte înflăcărate nu înseamnă că Dumnezeu e impresionat şi mişcat. Una din rugăciunile cele mai adânci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte: „Numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul” Nici o oratorie! Doar „suspine negrăite!”

din cartea De ce întârzie trezirea ? de Leonard Ravenhill

Hărnicia

creionA fi harnic înseamnă şi să faci un lucru cu atenție și grijă. De exemplu, unui tânăr gestionar i se spune, “Pune în magazie aceste cinci cutii.” El poate face asta foarte repede, prompt, poate să ducă la capăt treaba care i s-a dat de făcut, să pună cutiile la locul lor, şi totuşi să greşească teribil prin faptul că în cutii nu mai rămâne nimic întreg, totul este ţăndări. În acest sens, hărnicia are de a face şi cu acţiunea dar şi cu atitudinea. Trebuie să facem totul ca pentru Domnul. Trebuie să-mi fac activitatea de la locul meu de muncă tot atât de importantă pentru mine ca şi pentru patronul meu, altfel păcătuiesc împotriva lui.
La un “butic” cu de toate, erau doi colegi. Unul din ei era un baschetbalist local renumit. Antrenorul i-a aranjat să primeasă slujba, pentru a mai face ceva bani în plus. El a crezut că este o glumă, aşa că se distra la serviciu. Celălalt băiat, Tom, era un pic mai redus mintal. Tom era ţinta glumelor baschetbalistului. Dar am învăţat multe privind la acel băiat retardat cum punea mărfurile în sacoşele clienţilor. Chiar dacă era un om la rând sau cincizeci, pentru el era tot una. Punea lucrurile cumpărăte una câte una, cu grijă, nelăsând graba să-i strice ritmul şi să-l facă să greşească. Nu se grăbea niciodată. Nu se agita niciodată. Nu încerca niciodată să se mişte mai repede decât ar fi trebuit pentru a-şi face munca în mod eficient.
Baschetbalistul era înalt şi foarte bine coordonat. Când voia, putea să pună cumpărăturile în pachet cu viteza unui vârtej de vânt. Putea cu o singură mână să termine mai repede ca Tom cu amândouă mâinile, cu viteză maximă. După care începea să facă maimuţăreli sau să se ducă în spate să ia o pauză, în loc să fie la locul său. Încă mai rău decât atât, era obraznic cu şeful şi cu clienţii. Rareori m-am bucurat mai tare decât atunci când l-am văzut dat afară pe starul baschetbalist. Şeful l-a dat afară chiar în faţa noastră, inclusiv a lui Tom. N-o să-l uit niciodată cum şi-a îndreptat degetul spre băiatul retardat şi i-a spus baschetbalistului, “Îl vezi pe acest băiat? Nu prea pui preţ pe el, nu-i aşa? Dar el valorează greutatea lui în aur, în timp ce tu nu valorezi nici măcar un şfanţ.”
Așa am învăţat o lecţie de caracter: Fii tot ce poţi să fii. Pune mărfurile în sacoşă una câte una şi fă-ţi treaba până la capăt. Fă-o bine şi fă-o cu grijă. Tom era atent cum făcea ce făcea. Voia să facă totul corect. Se simţea responsabil pentru ce făcea la butic. Umbla cu o conservă de roşii ca şi cu un copil. Baschetbalistul scăpa lăzile şi făcea să se desfacă cutiile. A meritat să fie dat afară.
Această virtute a hărniciei şi atenţiei este importantă şi în relaţiile cu alţii. Trebuie să fim sensibili cu alţii, conştienţi de ce se petrece în jurul nostru. Soţul care uită de ziua de naştere a soţiei nu este doar uituc. El nu este atent în faţa lui Dumnezeu. O scuză la o zi după eveniment nu mai valorează nimic. Greşeala a fost deja făcută.
De ce tinerilor le lipseşte atât de mult acel impuls spontan de a ajuta? Mama, cărând două plase de cumpărături şi o sticlă cu lapte, strigă, în timp ce se chinuie să deschidă uşa: “Mă ajută cineva?” Băiatul ei cel mare se ridică până la urmă de pe canapea, lăsă revistele aiurite din mână şi se mişcă greoi să-i ţină uşa. De ce nu sare oare să-i care plasele, fără să-i mai spună cineva?! Este pentru că niciodată n-a fost învăţat să-şi deschidă ochii şi s-o privească. El nici nu vede ce face mama sa.
Cei harnici care învaţă să fie atenţi faţă de alţii vor ajunge rareori să-şi ceară scuze ulterior că n-au avut grijă.

Hărnicia este cheia trăirii pline de succes şi propăşire în lucrurile vremelnice, dar Dumnezeu foloseşte lucrurile vremelnice pentru a ne învăţa lecţii spirituale.

Un gând

cale ferataInteresantă istorisire a lui Cristos despre cele zece fecioare! Un comentator făcea o remarcă deosebită cu privire la ea: „pe atunci, mirele și mireasa erau importanți. Astăzi, contează mai mult masa, sala, invitații și muzica decât mirii înșiși”. Contează mai mult cum ne îmbrăcăm când mergem la biserică, decât întâlnirea noastră cu Cel care este Capul Bisericii. Contează mai mult cum cântă corul și ce a mai făcut diaconul, decât să luăm de bună urarea: „Cristos în mijlocul nostru!”, să veghem la relația noastră individuală cu El și la bârna din ochii proprii. Măsura apropierii noastre de Isus este și măsura în care începem să gândim ca El, să privim lucrurile în lumina lor veritabilă, să lăsăm loc în inimile noastre pentru ce e frumos, drept și demn de a fi iubit. Așa doar, chiar de vom ațipi în întunericul lumii, uleiul Duhului Sfânt din candela inimii ne va ajunge până la frumoasa strigare din noapte: „Iată Mirele! Ieșiți-I în întâmpinare!” Bucuroasă strigare pentru unii! Înspâimântătoare pentru ceilalți…

Despre dărnicie

baniCine strânge bani își umple buzunarele, cine îi dăruiește, își umple inima.

Dumnezeu nu ne va judeca după cât dăm, ci după cât ne reținem.

Dacă nu ești darnic dintr-un câștig modest, nu vei fi darnic nici în bogăție.

Dumnezeu nu trece prin crize financiare, singura Lui problemă este că și-i ține banii
în buzunarele noastre!

Existăm vremelnic prin ceea ce luăm din jur,
dar vom trăi veșnic prin ceea ce dăruim. – Douglas M. Lawson