Meditație

pamant

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Matei 16:26

Hristos a înviat!

hristos a inviat

Creştinismul stă şi cade cu învierea. Cu alte cuvinte: în cele din urmă creştinismul nu se bazează numai pe învăţătura morală şi religioasă (aşa cum fac celelalte religii mondiale), ci pe un eveniment istoric! Baza credinţei noastre nu este numai ceea ce Isus a dat ca învăţătură, ci şi ceea ce El a făcut, ca să susţină afirmaţiile Lui. Fiecare care s-a denumit pe sine însuşi conducător religios poate vesti anumite învăţături morale şi măreţe şi poate probabil chiar spune: „eu sunt păstorul cel bun”, „îmi dau viaţa pentru oile mele”, şi apoi poate chiar muri pentru o „chestiune bună”. Dar cine poate continua aceste afirmaţii – aşa cum a făcut Isus Hristos – cu afirmaţia, că el a înviat trupeşte? „Eu Îmi dau viaţa, ca din nou să o iau. Nimeni nu mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10.14-18). Ce pretenţie! Învăţăturile morale ale lui Isus Hristos nu se pot despărţi de afirmaţiile Sale referitoare la Persoana Sa şi puterea Sa şi moartea Sa. Dacă Isus Hristos nu ar fi fost înviat în trup, El ar fi un înşelător (nici măcar un om bun) şi creştinismul ar fi o înşelăciune şi o farsă; creştinii ar juca atunci numai focuri religioase!

Afirmaţii la fel de drastice ca acestea prezintă Biblia ca şi consecinţe logice în cazul în care învierea lui Hristos nu ar fi avut loc în realitate. În 1 Corinteni 15.12-19 ne sunt prezentate mai multe concluzii, la care noi trebuie să ajungem, în cazul că Hristos nu ar fi înviat dintre morţi. Fără învierea trupească a lui Hristos, creştinismului îi sunt retrase fundamentul şi puterea lui!

Dacă Hristos nu a înviat, atunci şi predica noastră este zadarnică (1 Corinteni 15.14). Atunci nu este nici o realitate înapoia cuvintelor care sună frumos.

Dacă Hristos nu a înviat, atunci credinţa noastră este zadarnică (1 Corinteni 15.14). Nu este nici un fundament pentru credinţa noastră creştină, dacă învierea este o glumă.

Dacă Hristos nu a înviat, atunci noi suntem martori falşi ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 15.15). Noi suntem nu numai fanatici religioşi orbiţi, care „se joacă de-a biserica”, ci noi suntem mincinoşi după toate regulile! Dacă Dumnezeu nicidecum nu există, desigur nu contează dacă noi suntem mincinoşi, căci atunci nu există un etalon absolut.

Dacă Hristos nu a înviat, credinţa noastră este zadarnică şi noi suntem încă în păcatele noastre (1 Corinteni 15.17). Prin aceasta credinţa noastră nu numai că nu are nici un fundament (1 Corinteni 15.14), ci ea este fără sens! Ce ne aduce o astfel de credinţă? Ne mântuieşte ea? Nicidecum!

Dacă Hristos nu a înviat, cei adormiţi în Hristos sunt pierduţi (1 Corinteni 15.18). Dacă Paştele este numai o înşelăciune, atunci creştinii, care au murit, sunt pierduţi pentru totdeauna. Nu va fi nici o trezire la viaţă din mormânt. Cunoscuta inscripţie creştină de pe piatra de mormânt „Adormit în Hristos” este numai o expresie înfrumuseţătoare pentru „Pierdut pentru totdeauna”.

Dacă Hristos nu a înviat şi noi ne-am pus speranţa în Hristos numai în viaţa aceasta, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii (1 Corinteni 15.19). De ce? Deoarece am adus jertfă numai pentru o iluzie, ne-am ostenit, am suferit, am lucrat şi am sperat! Dacă Hristos nu este viu astăzi, atunci suntem doar oameni superstiţioşi, care trăiesc într-o lume a visurilor. Aceste fantome ar putea să ne dea „pace sufletului” şi „speranţă”, dar pentru ce? Pentru ce toată această osteneală şi eforturi, dacă totul este numai închipuire?

Dar acum Hristos a înviat dintre morţi! (1 Corinteni 15.20). Ce uşurare minunată! Toate concluziile de până acum sunt şterse cu acest adevăr mare. Învierea Domnului Isus Hristos este dovada şi puterea creştinismului. Mormântul gol este garanţia pentru speranţa creştinului credincios. Aşa cum cele dintâi roade sunt făgăduinţa recoltei care va veni, aşa este învierea Domnului nostru garanţia că moartea a fost biruită pentru fiecare creştin credincios. Aleluia!

Aveți ceva de spus?

AVEȚI CEVA DE SPUS?scaune bis2

 (Intrebare adresată scaunelor bisericii)

        Interacționând cu membrii bisericii adesea le-am pus această întrebare : ”Aveți ceva de spus?” La o asemenea întrebare foarte rar nu primeam răspuns. Oamenii se abțin greu atunci când sunt provocați să vorbească, să spună ceva.

Trăim o vreme specială. Dumnezeu ne-a surprins îngăduind să experimentăm ceea ce nici în imaginația noastră nu-și găsea locul. Este oare cineva acum care să nu aibă ceva de spus? In perioada aceasta continui să merg la Casa Domnului. Cuvintele Psalmului 84 au pentru mine o greutate tot mai mare : ”Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului…”(v.2) / ”Până și pasărea își găsește o casă acolo…”(v.3) / ”Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta...”(v.4) / ”…vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu…”(v.10) Niciodată nu am înțeles mai bine aceste cuvinte ca acum.

Intru în Casa Domnului și privesc. Totul e încremenit. Merg la amvon și privesc sala. Scaunele goale mă sperie. Dacă ar fi să le spun ceva, ce le-aș putea spune? Nimic mai ușor. Le-aș mulțumi pentru că ne-ar fi fost foarte greu fără ele. Dacă le-aș întreba – așa cum adesea am întrebat pe cei ce ședeau pe ele – ”aveți ceva de spus” ce mi-ar  spune? Nu le-am cerut părerea de când și-au început activitatea adică în urmă cu aproape 15 ani. Le-am ”provocat” acum să vorbească. Le-am ascultat cu atenție. Vorbirea lor era șoptită, domoală, sfioasă. Însă suficient de clară. Am înțeles tot ce mi-au spus. De aceea pot să și împărtășesc cu voi exprimarea lor :

  1. Ne-am străduit să nu abdicăm de la loialitate. Ne-ați dedicat în serviciul Casei Domnului. In tot acest timp am rămas la datorie. Nu am tras cu ochiul la ce se întâmplă în afara Casei Domnului și nu am încercat nici o dată să plecăm de aici. Credincioșia noastră față de misiunea pe care ne-ați încredințat-o a fost mereu respectată. Nu ne-am dorit niciodată să fim amvon sau orgă. Ne-am înțeles rolul și am slujit cum am putut mai bine. Când ne-ați dedicat în slujire, voi (oamenii) ați fost mai mulți ca noi. Apoi n-ați mai venit așa mulți. De cele mai multe ori noi am fost mai multe ca voi. Noi nu am lipsit niciodată. Voi acum nu mai veniți. Noi suntem tot aici cu loialitatea asumată de la început.
  2. Am respectat solemnitatea închinării. Am înțeles că locul acesta este special. Nouă nu ni s-a încredințat sarcina de a spune ceva dar întotdeauna am respectat pe cei ce aveau ceva de spus în actul închinării. Pentru noi predica era importantă. In timpul predicii nu ne foiam, nu vorbeam, nu râdeam, nu ne ridicam să plecăm. Tot ce se făcea în Casa Domnului era important pentru noi de aceea stăteam în liniște respectând solemnitatea actului închinării.
  3. Am slujit scopului cu multă răbdare. Nu ne-a fost ușor în toți acești ani. Mulți ne-au trântit și nu s-au purtat cu duhul blândeții. Unii ne-au murdărit fără să le pese că noi nu ne putem curăța singure. Alții ne-au mâzgălit cu pixul sau ne-au zgârâiat cu cheile de la mașină. Câteodată am fost disprețuite fiind făcute coș de gunoi de cei ce-și lăsau pe noi resturile alimentelor neconsumate. Cu toate acestea noi am răbdat. N-am spus nimănui nimic. Am mulțumit în liniște femeii care venea să ne curețe și ne-am rugat să fie iertată pentru cuvintele pe care le rostea desprinzând guma de mestecat de pe noi.
  4. Am arătat tuturor ospitalitatea noastră. Am primit bine pe oricine se așeza pe noi. Nu am făcut diferență între bogat sau sărac, învățat sau om simplu, tânăr sau bătrân. I-am primit cu aceeași bunăvoință pe toți. Am văzut că unii oameni făceau diferență între noi. Alegeau pe cele din față sau pe cele din spate. Oamenii alegeau scaunele dar noi nu alegeam oamenii. Primeam cu ospitalitate și bunăvoință  atât pe frați cât și pe musafiri. In ospitalitatea noastră eram gata să primim și câte doi oameni pe un scaun. Ne-am bucurat întotdeauna când Casa Domnului era plină. Atunci  simțeam ca suntem de folos bisericii. Ne părea rău atunci când nu aveam pe cine sluji.
  5.  Intotdeauna am respectat timpul de închinare. Noi nu am întârziat niciodată. Nimeni nu a putut spune că nu se poate începe serviciul fiindcă lipsim noi. Niciodată nu ne-am uitat la ceas ca să plecăm mai devreme. Intotdeuna am rămas după ce oamenii au plecat.
  6.   Niciodată nu am exprimat vreo nemulțumire. Am auzit multe nemulțumiri din gura celor ce ne foloseau. Noi am arătat mereu mulțumire. Persoanele care se foloseau de serviciile noastre veneau adesea cu haine noi. La fiecare sărbătoare noi observam asta. Noi de 15 ani nu ne-am schimbat înfățișarea. Postavul de pe noi s-a învechit, s-a uzat dar nu am murmurat niciodată. Suntem gata să slujim cu bucurie până la sacrificiu.

Pe noi nimeni nu ne-a lăudat vreodată și nu ne-am supărat. Am trăit satisfacția de a împlini ceea ce v-am auzit pe voi rostind adesea din Scriptură :”Multumiți-vă cu ce aveți…”

Scaunele ar fi continuat să vorbească dar pentru mine a fost suficient ce le-am auzit spunând. M-a cuprins teama la gândul că mărturia lor este atât de adevărată încât ne lasă pe noi fără cuvinte. Niciodată nu mi-am imaginat că ele ar avea atâtea de spus. Regret că nu le-am ascultat niciodată. Trebuie ascultate mai des. Cuvântul lor de învățătură are greutate în fapte. Abia aștept să se reîntâlnească biserica cu scaunele. Vom mulțumi lui Dumnezeu și pentru ele. Mesajul lor (deși fără cuvinte) este categoric. Nu am întâlnit încă scaune mai primitoare decât scaunele Casei Domnului. Doamne dă-ni-le iarăși înapoi cât mai curând!

Ilie Milutin, pastor biserica baptistă Coronini, CS

Păstrați distanța!

distantaAdesea suntem îndemnați prin mesaje scrise să păstrăm ceva ce este de folos tuturor. Afișe de genul ”Păstrați curățenia!” sau ”Păstrați liniștea” am citit fiecare din noi. In perioada aceasta ni se repetă mereu să păstrăm…distanța! Zilele trecute am fost la un depozit de materiale din Moldova Nouă să cumpăr ceva. Intrând în hala depozitului, m-am apropiat de locul de facturare și am dat să intru. Până să văd ce se întâmplă aud un strigăt : ”Așteptați”! Era un client înăuntru și am așteptat să iasă. La ieșirea acestuia, am pășit spre masa vânzătoarei. Aceasta (cu masca chirurgicală pe față) a strigat din nou : ”Păstrați distanța!” M-am conformat imediat. Am uitat că trăim vremea distanțării. Câteva recomandări se aud mereu : ”Stați acasă!” și ”Păstrați distanța!

Stăm acasă și nu ne mai putem aduna în Casa de rugăciune. Ne întâlnim tot mai rar unul cu altul și trebuie să păstrăm distanța. Tânjim după vremea libertății de mișcare. Așteptăm să putem să ne întindem mâna din nou. Cu ajutorul Domnului nădăjduim să nu ni se mai spună ”Păstrați distanța!” Cu ideea aceasta în minte am descoperit că Biblia ne învață că trebuie să stăm totdeauna la distanță față de anumiți oameni și față de anumite dorințe.  Spre exemplificare :

  1. Păstrează distanța față de oamenii nebuni.  Solomon spune ( Prov.14:7) : ”Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi știința” Pe cine numește Scriptura ca fiind nebun?

         – Pe cel care nu crede în existența lui Dumnezeu. David spune (Ps.14:1 / Ps.53:1) : ”Nebunul zice în inima lui : Nu este Dumnezeu!

– Pe cel ce nu iubește înțelepciunea și învățătura : ”…nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.”(Prov.1:7)

–   Pe cel ce răspândește bârfe : ”…cine răspândește bârfele este un nebun.” (Prov.10:18)

–    Pe cel ce este pornit să facă răul :”Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul...”(Prov.10:23)

–    Pe cel ce se mânie repede :”Nebunul îndată își dă pe față mânia…”(Prov.12:16)

–    Pe cel ce vorbește urât :”Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun…”(Prov.17:7)

–      Pe cel ce se încrede în el însuși :”Cine se încrede în inima lui este un nebun…”(Prov.28:26)

–      Pe cel care nu vrea să muncească :”Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă însăși carnea lui.”(Ecles.4:5)

–       Pe cel guraliv :” Nebunul spune o mulțime de vorbe, măcar că omul nu știe ce se va întâmpla…”(Ecls.10:14)

De toți acești oameni trebuie să ne ținem la distanță. Orice asociere cu ei ne poate contamina în plan spiritual.

  1. Păstrează  distanța față de oamenii care fac dezbinări. Apostolul Pavel spune : ”…depărtează-te de cel ce aduce dezbinări.”(Tit 2:10)

In trupul lui Hristos trebuie să domnească unitatea dar sunt unii care seamănă discordie. Pe aceștia trebuie să-i ținem la distanță. ” Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii, pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.” (Rom.16:17) Astfel de oameni trebuie identificați și ținuți la distanță.

  1. Păstrează distanța față de gândul mândriei. Este lupta pe care o avea de dus apostolul Pavel. El spune : ”…departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru.”  Gândul de a ne lăuda cu tot felul de evidențe personale trebuie ținut la distanță. Este un gând periculos care generează păcatul mândriei. Trebuie să păstrăm un asemenea gând la distanță.

Ne rugăm să ne ajute Dumnezeu să depășim perioada când din prudență medicală trebuie să păstrăm distanța între noi. Ne rugăm însă lui Dumnezeu ca și după ridicarea restricției să putem păstra distanța față de oamenii nebuni, față de cei care fac dezbinări și față de propria noastră dorință de evidențiere. Vom avea posibilitatea să stăm aproape de oamenii lui Dumnezeu așa cum îl îndeamnă apostolul Pavel pe Timotei :”…urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată”.(2Tim.2:22). Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

55-DSC01632-001 Ilie Milutin, 
președinte Comunitatea Baptistă CS

 

Îndemnuri pentru cel neprihănit

ruga

Câteva observații și îndemnuri pentru rugăciune:

1. FEREȘTE-TE DE ASTFEL DE ATITUDINI!:

a. NU TE MÂNIA! – versetul 1a, 7b, 8a: ”Nu te mânia pe cei răi! Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele! Lasă mânia” – chiar dacă cel rău are o aparentă prosperitate, bazată pe nedreptate – Iacov 1:20: ”căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.”

b. NU PRIVI CU INVIDIE! – versetul 1b: ”şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul” – nu privi cu invidie, chiar dacă omul rău are bunăstare – Proverbe 14:30: ”O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.”

c. NU IUȚIMII ȘI SUPĂRĂRII! – versetul 8b: ”părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!” – iuțimea și supărarea fac rău, duc într-o direcție greșită – efeseni 4:3: ”Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel† de răutate să piară din mijlocul vostru.”

2. ADOPTĂ ALTFEL DE ATITUDINI!

a. ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL DIN TOATĂ INIMA – versetul 3a: ”Încrede-te în Domnul”
• Proverbe 3:7: ”Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!”
• Psalmul 37:5b: ”încrede-te în El şi El va lucra!” – este modul în care Îl determinăm pe Dumnezeu să lucreze!

b. FĂ BINELE! – versetul 3b: ”şi fă binele”
• Chiar dacă în noi e altă lege, trebuie să facem binele – Romani 7:21: ”Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.”
• Vei dăinui în veci dacă faci binele – Psalmul 37:27: ”Depărtează-te de rău, fă binele şi vei dăinui pe vecie!”

c. UMBLĂ ÎN CREDINCIOȘIE! – versetul 3c: ”umblă în credincioşie!”
• la rugăciunea lui Ezechia, Dumnezeu a răspuns pentru că Ezechia umbla în credincioșie și făcea binele – Isaia 38:2-3:” Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.”

d. LASĂ ÎN GRIJA DOMNULUI VIITORUL TĂU! – versetul 5a: ”Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului” – este cea mai sigură atitudine chiar dacă ești nedreptățit și nu ai succes, promisiunea lui Dumnezeu este că dacă faci așa – versetul 6: ”El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.”

3. TACI ȘI NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL! – versetul 7a: ”Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El!”
• Ana s-a rugat în tăcere, cu nădejde și a primit răspuns de la Dumnezeu – 1 Samuel 1:13: ”Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul.”

Sandi Budimir, pastor

Postul de gură

Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului”(Plâng.3:26)

      Trăim o vreme de încercare la nivel mondial. Fiecare din noi suntem afectați într-un fel sau altul. Tiparul obișnuit al activităților noastre zilnice s-a modificat dramatic. O banală deplasare pentru nevoi curente trebuie aprobată. Frica de contaminare cu virusul nebiruit ne îndeamnă la precauție maximă. Nu ne mai putem deplasa în voie, nu ne mai putem întâlni dar putem vorbi. In vremea aceasta se vorbește mult. Se exprimă păreri. Se fac analize. Se dau explicații. Se fac propuneri. Se caută soluții. Numele lui Dumnezeu este rostit mai des ca niciodată. Pentru că omul nu a găsit soluția la problema ivită, se face tot mai mult apel la Dumnezeul Atotputernic. Ce-i putem spune acum lui Dumnezeu? Care este cea mai bună atitudine pe care o putem avea față de Dumnezeu în această vreme? Coronavirusul nu poate fi controlat de oameni dar a scăpat și de controlul lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu! Planurile oamenilor s-au năruit în mod cu totul neașteptat. Planul lui Dumnezeu e afectat cu ceva? Cu siguranță, nu! Stim ce plan are Dumnezeu cu omul îngăduind această încercare? Nu știm. E greșit să-i spunem lui Dumnezeu ce am vrea noi să se întâmple? Cu siguranță, nu! El este Tatăl nostru. E bine să-i spunem ce ne-am dori, ce am vrea noi să se întâmple. În grădina Ghetsimani, Fiul lui Dumnezeu s-a rugat de trei ori ”Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta!”(Mt.26:39 și urm.) De fiecare dată însă a adăugat ”Totuși nu cum voiesc Eu ci cum voiești Tu”. Este bine să ne rugăm și să-I spunem lui Dumnezeu dorințele noastre pe care întotdeuna să le punem sub autoritatea voii Lui.

    Așteptăm ajutorul Domnului. Cerem ajutorul Domnului. Este tăcerea un mod de a ne raporta la Dumnezeu în această vreme? Profetul Isaia ne spune despre Domnul Isus (Is.53:7) :  ”Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc…” Ieremia ne spune că este bine să aștepți ajutorul Domnului în tăcere. De ce oare?

  • Pentru că și tăcerea își are vremea ei. Solomon ne spune asta (Ecl.3:7) Noi suntem obișnuiți să vorbim mereu. Cineva spunea că nenorocirea omului contemporan vine din faptul că acesta nu mai poate sta în tăcere, liniștit, într-o cameră. David preferă să tacă atunci când Dumnezeu lucrează : ”Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” (Ps.39:9) Oare este în experiența noastră și o vreme a tăcerii?
  • Pentru că nu știm de ce procedează Dumnezeu așa. Atunci când știm ceva, nu e greșit să vorbim dar să vorbim când nu știm e o mare greșeală. Printre tertipurile folosite în școală era și acela de a vorbi ca să dai impresia că știi. Profesorii atenți sancționau întotdeuna aspru metoda aceasta. Au știut prietenii lui Iov de ce Dumnezeu a trimis suferința? N-au știut, dar de vorbit au vorbit. Au fost mustrați de Dumnezeu pentru vorbele lor dar nu au fost mustrați pentru tăcerea lor de șapte zile și șapte nopți. 
  • Pentru că El are toată autoritatea. Atunci când ești în fața unei persoane investite cu autoritate nu te grăbești să vorbești ci esti dispus să asculți. Dumnezeu vorbește în felul acesta iar noi Îi vom respecta autoritatea prin tăcere. În Țefania 1:7 citim :”Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu!…” Unii sunt așa de grabnici la vorbire și au atâtea de spus încât Dumnezeu ar trebui să tacă pentru a-i asculta. Dumnezeu este Stăpânul, Suveranul, Autoritatea Supremă. Putem recunoaște aceasta și prin tăcere.

         Se vorbește mult în această vreme de încercare. Se recomandă rugăciunea și postul. E bine să le practicăm. Să o facem pentru smerirea noastră în fața lui Dumnezeu.

           Aș recomanda pentru această vreme și postul de gură, adică tăcerea. Nu o tăcere a indiferenței ci o tăcere a smereniei, a supunerii și a recunoașterii autorității lui Dumnezeu. ”Ce-i spui lui Dumnezeu când te rogi?” a fost întrebată maica Tereza. Ea a răspuns : ” Nu-i spun nimic. Eu ascult!”    Vorbește, Doamne, căci robii Tăi ascultă.                        

                                                                                                            Amin!

Ilie Milutin

Un gând

Un punct de vedere

Noi trebuie să ne gândim, întâi de toate, că Dumnezeu cel perfect a îngăduit ca nouă să ni se întâmple acest lucru. Nimic nu este întâmplător. Deci cauza suntem noi, păcatele noastre.

Cauzele pandemiei sunt duhovnicești, noi însă am schimbat total sistemul de valori: trecem păcatul drept virtute și virtutea dtept păcat. Acesta este lucrul cel mai grav dintre toate și de fapt cauza principală a necazurilor. Acum însă când păcatul trece drept virtute, omenirea se îndreaptă fără opreliște înspre autodistrugere și deci legea duhovnicească este obligată să intervină.

Daniel Buzdugan

Meditație

Louis Pasteur a făcut această observaţie: „Puţină ştiinţă te îndepărtează de Dumnezeu; multă ştiinţă te aduce înapoi la El”. Dacă tu spui că ştiinţa te-a îndepărtat de Dumnezeu, să ştii că e o ştiinţă „puţină”, sau o spoială de ştiinţă. Cu cât te aprofundezi mai mult în toate ştiinţele, ca să capeţi o perspectivă generală a lumii şi a vieţii, cu atât vezi mai clar prezenţa lui Dumnezeu în toate şi cu atât Îl cunoşti mai bine şi doreşti mai mult să-L cunoşti personal!”

De fiecare dată când ne ducem la frigider și luam o cutie de lapte, ar trebui să ne aducem aminte de minunata activitate a omului de știință, Louis Pasteur.  Acesta a descoperit că laptele devine acru datorită acțiunii unor microorganisme, pe care nu le putem vedea cu ochiul liber. El a creat un mecanism de încălzire lentă a alimentelor precum laptele pentru a distruge aceste bacterii fără a a schimba gustul sau valoarea nutrițională a alimentului respectiv. Acest proces, numit ”pasteurizare” este doar unul dintre multele beneficii aduse omenirii de către Pasteur.

Pasteur a lucrat mereu spre folosul altora, nu spre dobândirea recunoștinței sau pentru propriul câștig material. Era un om simplu care a rămas la fel de modest în ciuda medaliilor câștigate și a laudelor primite din partea celorlalți. El nu vedea niciun obstacol între știință și creștinism. De fapt, considera că, știința îl poate aduce pe om mai aproape de Dumnezeu. În lucrările sale ca și om de știință, a dat dovadă de înțelepciune și ordine. În acest sens, el susținea: “Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mă minunez de creația lui Dumnezeu.”

Louis Pasteur a murit în data de 28 Septembrie 1895, după o viață lungă și rodnică. Contribuțiile sale în domeniul științei sunt de-a dreptul uimitoare. Credința în Dumnezeu a fost cea care i-a dat viață și l-a încurajat de-a lungul încercărilor. Credea cu tărie în Dumnezeu și creația Sa, și se opunea cu vehemență teoriei evoluționismului a lui Darwin pentru că nu corespundea cercetărilor științifice din acea perioadă.

Meditație

Spurgeon, în timpul holerei din 1854:

„M-am simțit îmbărbătat, împrospătat, îmbătat de nemurire.”

În anul 1854, holera care bântuia în Anglia atinsese și cartierul londonez în care slujea tânărul păstor Charles Haddon Spurgeon (1834–1892).

Familiile și credincioșii bisericii nu conteneau să-l solicite pentru a le acorda asistență duhovnicească, pentru a-i încuraja pe muribunzi sau pe rudele celor decedați. Slujbele de înmormântare se țineau lanț.

Obosit și cu sufletul apăsat, Spurgeon se întorcea într-o seară către casă după încă un serviciu de înmormântare la care participase când, de la o fereastră a casei cizmarului de pe strada Dover, ceva i-a atras atenția.

Nu era obișnuitul semn de carantină de care era plin orașul, ci un fragment din Psalmul 91:

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost”
și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge,
nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. (vv. 9–10)

Despre această întâmplare, Spurgeon avea să scrie mai târziu: „ M-am simțit în siguranță, reîmprospătat, îmbătat de nemurire”.

Vorbind despre Biblie, el avea să adauge: „Mărturisesc că întotdeauna cuvintele Scripturii îmi încântă sufletul, așa cum nimic altceva nu ar putea să o facă”.

🙌🏻🙏