Plan citire Biblie 2020

 Vă invităm să citim o parte din Biblie într-un an iar acesta are avantajul de a ne purta prin Vechiul Testament deopotrivă cu parcurgerea Noului Testament.

CE NU TREBUIE UITAT

”Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău…”(Deut.8:2a)

Trecerea timpului este o realitate ce face parte din experiența noastră. La sfârşitul fiecărui an, ne dăm seama ce repede trece timpul! Incercând să facem o retrospectivă a anului trecut, constatăm că e greu să ne aducem aminte de toate evenimentele sau situaţiile prin care am trecut. Multe din cele ce ni s-au întâmplat, le-am uitat. Uitarea ţine de trecerea timpului şi de limitările noastre omeneşti! De unele lucruri întâmplate în 2019 chiar e bine să nu ne mai aducem aminte. Apostolul Pavel scriindu-le filipenilor spune : „…uitând ce este în urma mea…”(Fil.3:13). Sunt însă lucruri pe care trebuie să le avem mereu în mintea şi în atenţia noastră.  Lucruri pe care în anul 2020 nu avem voie să le dăm uitării. Scriptura recomandă ceea ce nu trebuie uitat :

 1.Legământul cu Dumnezeu : „…să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru...”(Deut.4:23)

 Dumnezeu a iniţiat un legământ cu Avraam şi urmaşii lui. Acestora li se recomandă să vegheze cu multă atenţie asupra lor şi să nu dea uitării acest legământ important. Şi noi avem cinstea de a fi cuprinşi într-un legământ nou, pecetluit cu sângele Mântuitorului : „Si tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legamant nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru rascumpararea din abaterile faptuite sub legamantul dintai, cei ce au fost chemati, sa capete vesnica mostenire, care le-a fost fagaduita (Evr.9:15) Suntem sub acest legământ al harului şi nu trebuie să uităm niciodată responsabilităţile pe care le avem noi în cinstirea acestui legământ.

2. Binecuvântările lui Dumnezeu : „…şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Ps.103:2)

  Sunt atâtea binecuvântări primite din partea lui Dumnezeu în trecerea anilor. David şi-a propus să-L binecuvinteze pe Domnul şi să nu uite nici una din binefacerile Lui. E o bună recomandare şi pentru noi acum, la sfârșit de an. In loc de a opera mereu cu lista lucrurilor dorite, să fim mai atenţi cu lista binecuvântărilor primite şi vom găsi suficient temei de a fi recunoscători şi mulţumitori lui Dumnezeu.

  3. Programul lui Dumnezeu : “…să nu uitaţi un lucru : că, pentru Domnul, o zi este  ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Pet.3:8)   

   Noi urmărim timpul cu atenţie folosindu-ne de tot felul de programări şi evidenţieri a unor lucruri pe care dorim să le realizăm. Să nu uităm însă că la Dumnezeu există un program cu totul special şi cu totul diferit de al nostru. In cunoştinţă de faptul că Dumnezeu are propriul Său program, noi trebuie să fim în măsură să aplicăm recomandarea lui Iacov : „Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi : „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru”(Iac.4:15)

 4. Primirea de oaspeţi : “Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi…” (Evr.13:2)

  Adesea uităm că avem şi această responsabilitate în calitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îndeamnă : Ajutati pe sfinti, cand sunt in nevoie. Fiti primitori de oaspeti”.(Rom.12:13) Primirea de oaspeţi nu trebuie să lipsească din calităţile cerute unui presbiter (Tit 1:8) Pentru că adesea lângă primirea de oaspeţi vine şi pericolul cârtirii, apostolul Petru ne avertizează : „Fiti primitori de oaspeti intre voi, fara cartire” (1 Pet.4:9)

   5. Binefacerea şi dărnicia : “Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia…” (Evr.13:16)

 Dumnezeu nu uită să ne susţină viaţa cu tot ce avem nevoie. Noi adesea suntem în pericolul de a uita să ne deschidem pentru El şi să-I dăm cu regularitate partea printr-o închinare cu toată recunoştinţa. In privinţa binefacerii şi dărniciei, autorul Epistolei către evrei menţionează : “…căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac.”(Evr.13:16)

   Trăim ultimele zile ale anului 2019. Cu îngăduința lui Dumnezeu ne vom bucura la sărbătoarea Nașterii Domnului. Privim înainte spre un An Nou 2020! Vă doresc tuturor un belșug de binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Sunt convins că Dumnezeu va rămâne credincios promisiunilor Lui și ne va purta de grijă. Rămâne ca noi să nu uităm niciodată legământul cu El, binecuvântările Lui, programul Lui, primirea de oaspeţi în numele Lui, binefacerea şi dărnicia.

Al dvs. în Hristos, Ilie Milutin

președinte Comunitatea baptistă CS  

Azi-noapte a fost Răpirea!

-Azi-noapte a fost Răpirea! Tu nu ai auzit?
-E încă dimineață și doar ce m-am trezit!
Azi-noapte a fost Răpirea? Nu, nu îmi vine-a crede…
Dar noi suntem aicea, rămas-am jos, se vede!
Nu, nu! E imposibil! E de neconceput!
Eram văzuți prea bine, eram înscriși în cult!
-Nu. . nu e nici o glumă. . vecina amărâtă,
Cea care tot bolnavă se rezema în bâtă,
Plecată e de-asemeni, ne-au spus ai ei copii
Ce despre mântuire nici nu vroiau a ști!


Azi-noapte a fost Răpirea! Curând vor auzi
Cumplita înștiințare, mii de-așa ziși creștini! …
Oare își vor mai face pastilele efectul?
Câți psihologi atuncea vor ști să-și ceară dreptul?
Câți psihologi putea-vor lacrimi să contenească,
Amar și disperare pe sfera pământească?
Când vor rămâne paturi și mici pătuțuri goale,
Cin’ va putea s-oprească așa durere mare?
Să știi că toți din casă la ceruri au plecat
Iar tu rămas-ai singur, doar că nu ai vegheat

Înseamnă o durere ce limita întrece,
Să pierzi clipa plecării din ceasul doisprezece!
Zadarnic alerga-vei încins prin toată casa
Dacă ai fost pe-aproape dar ai pierdut Mireasa
Precum niște ciocane îți vor suna în minte
Pân’ la exasperare doar câteva cuvinte:
Azi-noapte a fost Răpirea iar tu rămas-ai jos!
În timp ce toți iubiții în cer sunt, cu Hristos!
Pleca-va și vecina de boală amărâtă
Care mereu bolnavă se rezema în bâtă;
Pleca-vor mulții Lazări, cei plini de răni și bube,
Pleca-vor și săracii ce azi trăiesc în hrube!
Căci Domnul nu privește precum omul privește,
Doar la înfățișare și la ce stăpânește.
Domnul privește numai la sufletul curat!
Ce simplă e plecarea spre cerul minunat! …
Și-n zorii dimineții când tu te vei trezi,
Din somnul nevegherii și vei descoperi
C-ai fost lăsat în urmă, vei plânge cu amar
În timp ce sus, iubiții, răscumpărați prin Har
Vor intona cântarea ce nu s-a mai cantat
Că n-a mai fost vreo nuntă în Marele Palat!

Acum, cu-nțelepciune, fă liniște în suflet,
Și cercetează-ți viața, trăirea și-al tău cuget
Lasă ce-a fost în urmă, păcate și poveri
Ascultă vocea care te-ntreabă, ca și ieri:
Mai bună-i înștiințarea: Azi-noapte a fost Răpirea?
Sau gloria şi cântarea: Fii lăudat, Mesia! ?
Ceasul va fi același, când sfinții-n ceruri sus
Vor izbucni în laude, dar jos, pierduții-n plâns!
Azi-noapte a fost Răpirea sau Glorie Celui Sfânt!
Tu care o vei spune? Căci El vine-n curând!

Emanuel Hasan

Anunț mortuar –

Lipsit de regret şi fără pic de durere,
Vă anunţ că Omul cel vechi …..a murit.
Aceasta se-ntâmplă după prea multă vreme,
În care, hainul, m-a chinuit.
Am bolit îndelung, purtându-l cu mine,
M-a schilodit la minte şi trup;
De-aceea, îngropatul de fire-i spre bine,
În grabă, spre groapă, departe o duc.
Bocitori, tânguind cu durere făptura
Ce făcuse din mine omul proscris,
Sunt demonii răi, ştiind că de-acuma
Casa lor dragă, pe veci s-a închis.
În jertfa deplină, de Domnul adusă,
Alături de El şi eu am murit;
Şi viaţa cea veche, stă-n groapă, apusă,
Eu nu mai sunt eu, căci m-am pocăit.
Du-te Om vechi, mergi înspre groapă,
Nicicând înapoi să nu te întorci;
Mirosul ce-l ai, e unul de troacă,
Hrănit în neştire cu lături de la porci.
Fără de masă, spre tristă pomană,
Jelind fără rost pe cel ce s-a dus;
Mai degrabă ospăţ cu gândul la slavă
Şi-a noii umblări cu Domnul Isus.

Ai auzit? Isus este VIU!

Acum 2000 de ani, Isus a trăit pe acest pământ, așa că știa ce înseamnă să fii om. Știa și care era prețul pe care trebuia să îl plătească pentru a ne salva… și totuși a ales să ne salveze. Astăzi, sărbătorim puterea Sa asupra morții. Pentru că El trăiește și noi avem viața!

Să sărbătorim împreună Învierea lui Isus.
Împărtășește bucuria acestei vești bune cu cei care au nevoie s-o audă:
Isus este viu!

Purtȃnd povara lumii – poezie

Purtȃnd povara lumii, pe Golgota urcȃnd,
Ai mers tăcut la moarte cu ochii lăcrimȃnd.
Ȋndurerat și singur, străpuns de-al urii fier,
Ai fost zdrobit pe cruce între pămȃnt și cer.

Tot răul, tot păcatul din lume adunat
A fost vărsat pe Tine, în trupul Tău curat!
Batjocori, pumni și lanțuri, nuiele, cuie, spini,
Toți demonii-aruncară noroaie peste crini!

Sub ploaia de ocară, în rugul de durere,
Ardea a Ta ființă, cu Tatăl, în tăcere.
N-a venit nimeni, Doamne, să-Ţi șteargă trupul, fața,
Cȃnd te săpa durerea și Te luptai cu viața.

Nu ți-am dat apă, Doamne, cȃnd ai strigat: “Mi-e sete!”
Ţi-am dat, rȃzȃnd prostește, oțet într-un burete.
Și nu știam ce rugă spre Tatăl, Tu, îndrepți,
Cȃnd înaintea morții spuneai: “Te rog, să-I ierți!”

Și-atunci cȃnd am pus piatra pe sfȃntul Tău mormȃnt
Ne-am bucurat că moartea, Isuse, Te-a înfrȃnt.
Ȋn rătăcirea noastră, mȃnați de rea credință,
Credeam că vei rămȃne un mort, în neființă.

Dar faptul învierii, în ființa Ta, Isuse,
A luminat și Iadul și Cerurile-nchise!
Tu-ai sfȃrtecat zapisul, sentința condamnării,
Cu mȃinile iubirii și florile durerii!

Prin sȃngele Tău sfȃnt, în trista răstignire,
Ne-ai împăcat cu Tatăl, ne-ai dat o nouă fire;
Ne-ai scos de sub robie, ne-ai înviat cu Tine,
Ne-ai îndreptat privirea spre zările senine.

Lumina bucuriei și dragostea ne-ai dat
Și Darul mȃntuirii în Tine l-am aflat!
Tu ești a noastră viață și pe pămȃnt și-n cer,
Izvorul de iubire, de pace și-adevăr!

Venim cu închinare și sufletul smerit
Că-n locul nostru, Doamne, pe cruce Te-ai jertfit.
Și pentru-a Ta iubire și veșnică salvare
Cȃntăm cu bucurie a dragostei cȃntare.

E jertfa mulțumirii, curată și senină,
Pe-altarul rugăciunii, în candela divină.
Căci Tu ești Adevărul și sfȃnta Cale dreaptă,
Lumina, Ȋnvierea și Viața-adevărată!

Cu primăvara-n suflet și duhul învierii
Suim, slăvind Lumina, pe treptele salvării.
Și-n flacăra Iubirii urcăm mereu mai sus
Pȃn’ vom ajunge-acasă, în cerul Tău, Isus!

Gelu Ciobanu

Un gând

Isus trecuse de multe ori prin Ierusalim. Matei, Marcu, Luca şi Ioan consemnează cu toţii prezenţa Sa în Ierusalim la vârsta maturităţii şi mai ales în Săptămâna Patimilor. Luca aminteşte mai multe ocazii foarte cunoscute: înfăţişarea pruncului Isus la templu (Luca 2:22-28), dedicarea Sa la vârsta de doisprezece ani (vers. 41-50), a treia ispită, când Diavolul L-a aşezat pe streaşina templului (cap. 4:9-13). Însă atenţia sa, ca şi a celorlalţi evanghelişti, este îndreptată cu precădere spre ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână din lucrarea lui Isus. Domnul Isus „Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51). Intrarea Sa în cetate a marcat cea mai dramatică şi mai importantă săptămână din istoria lumii. Săptămâna aceasta a început cu marşul Său regal şi s-a încheiat cu moartea Sa pe cruce, prin care cei care erau vrăjmaşi au fost „împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10).

Cu câteva zile înainte de răstignire, ucenicii şi mulţimile s-au înghesuit în cetate, iar cerul de deasupra Ierusalimului a răsunat de aclamaţia: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!” (Luca 19:38).

Scena aceasta impresionantă era o împlinire a profeţiei: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe” (Zaharia 9:9). Cu toate acestea, Domnul Isus ştia că acest marş istoric, care a început cu osanale, avea să se termine curând cu evenimentul de pe Golgota, unde avea să rostească acele cuvinte de triumf: „S-a isprăvit!”

Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul – poezie

…Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul;
ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13)

Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul,
Că scumpă este moartea celor iubiți de El!
Iar faptele-i urmează, purtându-le ecoul
Când veșnic se-odihni-vor de multe osteneli.

Nu-i moartea tragedie, când strămutați sunt sfinții,
Ci-i sărbătoare sfântă-n celestele ‘nălțimi;
Mulțimi de îngeri cântă, primind pe peregrinii
Plecați, spre noua Patrie, de bucurie plini.

E-adevărat, în urmă sunt lacrimi, despărțire,
Că sentimentu-i lege, iar lutu-umanizat,
Dar noi nu disperăm, ca cei ce n-au nădejde,
Că ne conduce-n viață un țel nestrămutat.

De ce e despărțire, când dragi ne sunt plecați?!…
De ce ne copleșește un simțământ ciudat?!…
Cum poate, oare, viața înlocui pe frații
Ce i-am avut aproape, dar timpul i-a zburat?!…

Ni-s multe întrebări fără răspuns aicea
Și-am vrea să știm atâtea…și să trăim atât…
Ne conturăm imagini și ne prefacem vise
Uitând că efemerul ni-e vegheator tăcut.

Clădim în lumea asta castele maiestuoase
Și ne-admirăm isprăvi, ce-ușor se vor uita,
Dar sufletul, cât, oare, ni-l saturăm din toate
Ce-n Universu-ntreg găsi noi am putea??!

Și totuși, solul morții, mereu ne amintește
Că nu aici ni-e Țara și nici avutul nost’,
Că mult mai importantă-i trăirea în sfințenie
Când toate se vor duce, de parcă n-ar fi fost.

Împărtășim durerea cu cei loviți făr’ veste
Și-alăturea noi plângem cu-nlăcrimate frunți,
Dar ne animă-n toate speranța revederii
Prin care noi păși-vom mari, netrecute punți.

Căci azi, toți, prin Eden, suntem datori cu-o moarte
Nu poate efemerul Viața moșteni,
Dar credem într-o zi, când transformați pe dată
Vom părăsi lin glia, când El va reveni.

În trupuri noi de slavă, străpunge-vom eterul
Și ne-om ‘nălța spre astre, ca porumbei în stol;
Hristos ni-e Călăuza, speranța, Viitorul,
El, pârga învierii, Victoria din Șeol.

Und’ ți-e puterea, Moarte? Hristos e Nemurirea
Nimic din lumea asta ne-a despărți de El
Căci credem, cu tărie, -ntro sfântă înviere
De-aceea pocăința ni-e Cale, gând și țel.

Noi nu avem aici cetate stătătoare
Că suntem în căutarea Căminului de Sus
Și gemem în dorința de Har nepieritoare
De-a fi mutați în Țara de soare făr’ apus.

………………………………………………

E Moartea un mister, dar cale-universală
Pe ea pășesc, alături, bogați, săraci sau sclavi,
Și muritori de rând și domnitori cu fală
În fața morții sunt neputincioși, firavi.

Dar moartea nu-i sfârșitul, ci-o sală de-așteptare
Spre-osândă sau viață, spre negru-Infern sau Rai;
Alegerea-n destin e-o cale personală
Cu consecințe-eterne, cât viaț-aici tu ai.

De-atâtea ori respins-ai chemarea Sa divină…
Atâtea reci tablouri la El te-au îndemnat…
Nu-i, oare, îndeajunsă-ndelunga Lui răbdare
Și-mpotrivirea oarbă în care te-ai plecat?

Tu vezi că anii zboară și timpul trece iute
Toți anii tăi, cândva, se-ncheie-ntr-un …. sicriu;
Nu amâna s-alegi, prin Domnul, Nemurirea,
Nu amâna, cât încă ești în putere, viu!

Că cei ce-L au pe El, primesc cununa vieții
Și frica morții n-are putere-ai birui,
Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul,
Căci lângă El, de toate și tot s-or odihni!

Franciuc Adelin

Meditație

Venind acasă de la serviciu, un bărbat a văzut în frigider trei sticle de apă minerală. Când plecase, îl rugase pe fiul său să cumpere numai două sticle, pentru că a treia sticlă pe care o avuseseră se ciobise când fusese deschisă. L-a întrebat pe copil:

– De ce sunt trei sticle, că nu îți ajungeau banii să mai cumperi una ; ultima sticlă era ciobită…?
Mândru de isprava pe care o facuse, copilul a răspuns.

-Tată, am reușit să o păcălesc pe vânzatoare. Când m-am dus, am pus eu singur sticlele în ladă, și vânzatoarea nu și-a dat seama că una era ciobită. Așa că am recuperat eu paguba pe care ai facut-o tu când ai deschis sticla aia.

-E bine ce ai facut? Nu e tot un fel de furt?
-Nu, că vânzatoarea nu a rămas în minus. O să se păcăleasca cei de la fabrică.
Ascultă-mă: nu contează cât fură, de ce fură și cum fură alții, noi nu trebuie să furăm pe nimeni. Noi trebuie să fim creștini nu numai la biserică, ci peste tot. Tu, copil fiind trebuie să fii credincios și la școală și în parc și cu noi de față și singur. Cel ce te vede este în primul rând Dumnezeu.

Am observat creștini care vorbesc urât, spun bancuri murdare, folosesc cuvinte cu două înțelesuri și gasesc plăcere atunci când cineva excelează într-o vorbire murdară. Acești oameni se mint singuri și se pune întrebarea dacă în viața lor a pătruns Dumnezeu sau este doar o credință la nivel mental, însă, în realitate Duhul Sfânt nu a avut acces niciodata la inima lui.
Din exprimarea noastră, comportamentul nostru, se poate vedea dacă suntem născuți din Dumnezeu sau vrem doar sa imităm că suntem creștini. Poate ca unii se forțează să arate a creștini, la biserică, la servici sau în alte locuri unde vor să pară că sunt creștini . Oare dacă cineva ar întreba soțul, soția sau copiii unui creștin, ce ar zice ei despre vorbirea acelui om?
Dumnezeu ne învață că vorbirea creștinului trebuie să fie „dreasă cu sare”, adică să aducă rezolvare și mângâiere oricui, să dea gust unei discuții. Așa cum sarea dă gust mâncării, așa și vorbirea și purtarea noastră trebuie să dea gust celor din jur. În același timp creștinul trebuie să aibe un vocabular duhovnicesc, fără vorbe porcoase, fără înjurături, să se lase la dispoziția Duhului Sfânt, care să-i cizeleze comportamentul din orice punct de vedere.
Pentru o schimbare categorică și radicală a vocabularului nu este nevoie de forțare, este nevoie de prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care va schimba inima ta! De ce inima? Deoarece de acolo ies gândurile rele și vorbele de rușine. Trebuie să recunoști că există rău și păcat în inima și trebuie să dorești schimbarea iar Dumnezeu îți va da o inimă și o vorbire nouă!

MAT 15: 18 Dar, ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om.
MAT 15: 19 Căci din inima ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

VORBIREA CREȘTINULUI TREBUIE SĂ FIE UNA NOUĂ, transformată, cizelată de Cuvântul lui Dumnezeu. Asta poate să fie făcută citind Biblia, în fiecare zi, hrănindu-ți sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci Duhul te va ajuta să vorbești și să te comporți ….astfel.

Un gând

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și înveseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

Matei 5:11,12

Un om de succes este acela care poate construi o fundație solidă cu cărămizile pe care alții le aruncă în el.
________________
David Charles Brink

inima1