Azi-noapte a fost Răpirea!

-Azi-noapte a fost Răpirea! Tu nu ai auzit?
-E încă dimineață și doar ce m-am trezit!
Azi-noapte a fost Răpirea? Nu, nu îmi vine-a crede…
Dar noi suntem aicea, rămas-am jos, se vede!
Nu, nu! E imposibil! E de neconceput!
Eram văzuți prea bine, eram înscriși în cult!
-Nu. . nu e nici o glumă. . vecina amărâtă,
Cea care tot bolnavă se rezema în bâtă,
Plecată e de-asemeni, ne-au spus ai ei copii
Ce despre mântuire nici nu vroiau a ști!


Azi-noapte a fost Răpirea! Curând vor auzi
Cumplita înștiințare, mii de-așa ziși creștini! …
Oare își vor mai face pastilele efectul?
Câți psihologi atuncea vor ști să-și ceară dreptul?
Câți psihologi putea-vor lacrimi să contenească,
Amar și disperare pe sfera pământească?
Când vor rămâne paturi și mici pătuțuri goale,
Cin’ va putea s-oprească așa durere mare?
Să știi că toți din casă la ceruri au plecat
Iar tu rămas-ai singur, doar că nu ai vegheat

Înseamnă o durere ce limita întrece,
Să pierzi clipa plecării din ceasul doisprezece!
Zadarnic alerga-vei încins prin toată casa
Dacă ai fost pe-aproape dar ai pierdut Mireasa
Precum niște ciocane îți vor suna în minte
Pân’ la exasperare doar câteva cuvinte:
Azi-noapte a fost Răpirea iar tu rămas-ai jos!
În timp ce toți iubiții în cer sunt, cu Hristos!
Pleca-va și vecina de boală amărâtă
Care mereu bolnavă se rezema în bâtă;
Pleca-vor mulții Lazări, cei plini de răni și bube,
Pleca-vor și săracii ce azi trăiesc în hrube!
Căci Domnul nu privește precum omul privește,
Doar la înfățișare și la ce stăpânește.
Domnul privește numai la sufletul curat!
Ce simplă e plecarea spre cerul minunat! …
Și-n zorii dimineții când tu te vei trezi,
Din somnul nevegherii și vei descoperi
C-ai fost lăsat în urmă, vei plânge cu amar
În timp ce sus, iubiții, răscumpărați prin Har
Vor intona cântarea ce nu s-a mai cantat
Că n-a mai fost vreo nuntă în Marele Palat!

Acum, cu-nțelepciune, fă liniște în suflet,
Și cercetează-ți viața, trăirea și-al tău cuget
Lasă ce-a fost în urmă, păcate și poveri
Ascultă vocea care te-ntreabă, ca și ieri:
Mai bună-i înștiințarea: Azi-noapte a fost Răpirea?
Sau gloria şi cântarea: Fii lăudat, Mesia! ?
Ceasul va fi același, când sfinții-n ceruri sus
Vor izbucni în laude, dar jos, pierduții-n plâns!
Azi-noapte a fost Răpirea sau Glorie Celui Sfânt!
Tu care o vei spune? Căci El vine-n curând!

Emanuel Hasan

Anunț mortuar –

Lipsit de regret şi fără pic de durere,
Vă anunţ că Omul cel vechi …..a murit.
Aceasta se-ntâmplă după prea multă vreme,
În care, hainul, m-a chinuit.
Am bolit îndelung, purtându-l cu mine,
M-a schilodit la minte şi trup;
De-aceea, îngropatul de fire-i spre bine,
În grabă, spre groapă, departe o duc.
Bocitori, tânguind cu durere făptura
Ce făcuse din mine omul proscris,
Sunt demonii răi, ştiind că de-acuma
Casa lor dragă, pe veci s-a închis.
În jertfa deplină, de Domnul adusă,
Alături de El şi eu am murit;
Şi viaţa cea veche, stă-n groapă, apusă,
Eu nu mai sunt eu, căci m-am pocăit.
Du-te Om vechi, mergi înspre groapă,
Nicicând înapoi să nu te întorci;
Mirosul ce-l ai, e unul de troacă,
Hrănit în neştire cu lături de la porci.
Fără de masă, spre tristă pomană,
Jelind fără rost pe cel ce s-a dus;
Mai degrabă ospăţ cu gândul la slavă
Şi-a noii umblări cu Domnul Isus.

Ai auzit? Isus este VIU!

Acum 2000 de ani, Isus a trăit pe acest pământ, așa că știa ce înseamnă să fii om. Știa și care era prețul pe care trebuia să îl plătească pentru a ne salva… și totuși a ales să ne salveze. Astăzi, sărbătorim puterea Sa asupra morții. Pentru că El trăiește și noi avem viața!

Să sărbătorim împreună Învierea lui Isus.
Împărtășește bucuria acestei vești bune cu cei care au nevoie s-o audă:
Isus este viu!

Purtȃnd povara lumii – poezie

Purtȃnd povara lumii, pe Golgota urcȃnd,
Ai mers tăcut la moarte cu ochii lăcrimȃnd.
Ȋndurerat și singur, străpuns de-al urii fier,
Ai fost zdrobit pe cruce între pămȃnt și cer.

Tot răul, tot păcatul din lume adunat
A fost vărsat pe Tine, în trupul Tău curat!
Batjocori, pumni și lanțuri, nuiele, cuie, spini,
Toți demonii-aruncară noroaie peste crini!

Sub ploaia de ocară, în rugul de durere,
Ardea a Ta ființă, cu Tatăl, în tăcere.
N-a venit nimeni, Doamne, să-Ţi șteargă trupul, fața,
Cȃnd te săpa durerea și Te luptai cu viața.

Nu ți-am dat apă, Doamne, cȃnd ai strigat: “Mi-e sete!”
Ţi-am dat, rȃzȃnd prostește, oțet într-un burete.
Și nu știam ce rugă spre Tatăl, Tu, îndrepți,
Cȃnd înaintea morții spuneai: “Te rog, să-I ierți!”

Și-atunci cȃnd am pus piatra pe sfȃntul Tău mormȃnt
Ne-am bucurat că moartea, Isuse, Te-a înfrȃnt.
Ȋn rătăcirea noastră, mȃnați de rea credință,
Credeam că vei rămȃne un mort, în neființă.

Dar faptul învierii, în ființa Ta, Isuse,
A luminat și Iadul și Cerurile-nchise!
Tu-ai sfȃrtecat zapisul, sentința condamnării,
Cu mȃinile iubirii și florile durerii!

Prin sȃngele Tău sfȃnt, în trista răstignire,
Ne-ai împăcat cu Tatăl, ne-ai dat o nouă fire;
Ne-ai scos de sub robie, ne-ai înviat cu Tine,
Ne-ai îndreptat privirea spre zările senine.

Lumina bucuriei și dragostea ne-ai dat
Și Darul mȃntuirii în Tine l-am aflat!
Tu ești a noastră viață și pe pămȃnt și-n cer,
Izvorul de iubire, de pace și-adevăr!

Venim cu închinare și sufletul smerit
Că-n locul nostru, Doamne, pe cruce Te-ai jertfit.
Și pentru-a Ta iubire și veșnică salvare
Cȃntăm cu bucurie a dragostei cȃntare.

E jertfa mulțumirii, curată și senină,
Pe-altarul rugăciunii, în candela divină.
Căci Tu ești Adevărul și sfȃnta Cale dreaptă,
Lumina, Ȋnvierea și Viața-adevărată!

Cu primăvara-n suflet și duhul învierii
Suim, slăvind Lumina, pe treptele salvării.
Și-n flacăra Iubirii urcăm mereu mai sus
Pȃn’ vom ajunge-acasă, în cerul Tău, Isus!

Gelu Ciobanu

Un gând

Isus trecuse de multe ori prin Ierusalim. Matei, Marcu, Luca şi Ioan consemnează cu toţii prezenţa Sa în Ierusalim la vârsta maturităţii şi mai ales în Săptămâna Patimilor. Luca aminteşte mai multe ocazii foarte cunoscute: înfăţişarea pruncului Isus la templu (Luca 2:22-28), dedicarea Sa la vârsta de doisprezece ani (vers. 41-50), a treia ispită, când Diavolul L-a aşezat pe streaşina templului (cap. 4:9-13). Însă atenţia sa, ca şi a celorlalţi evanghelişti, este îndreptată cu precădere spre ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână din lucrarea lui Isus. Domnul Isus „Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51). Intrarea Sa în cetate a marcat cea mai dramatică şi mai importantă săptămână din istoria lumii. Săptămâna aceasta a început cu marşul Său regal şi s-a încheiat cu moartea Sa pe cruce, prin care cei care erau vrăjmaşi au fost „împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10).

Cu câteva zile înainte de răstignire, ucenicii şi mulţimile s-au înghesuit în cetate, iar cerul de deasupra Ierusalimului a răsunat de aclamaţia: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!” (Luca 19:38).

Scena aceasta impresionantă era o împlinire a profeţiei: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe” (Zaharia 9:9). Cu toate acestea, Domnul Isus ştia că acest marş istoric, care a început cu osanale, avea să se termine curând cu evenimentul de pe Golgota, unde avea să rostească acele cuvinte de triumf: „S-a isprăvit!”

Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul – poezie

…Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul;
ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13)

Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul,
Că scumpă este moartea celor iubiți de El!
Iar faptele-i urmează, purtându-le ecoul
Când veșnic se-odihni-vor de multe osteneli.

Nu-i moartea tragedie, când strămutați sunt sfinții,
Ci-i sărbătoare sfântă-n celestele ‘nălțimi;
Mulțimi de îngeri cântă, primind pe peregrinii
Plecați, spre noua Patrie, de bucurie plini.

E-adevărat, în urmă sunt lacrimi, despărțire,
Că sentimentu-i lege, iar lutu-umanizat,
Dar noi nu disperăm, ca cei ce n-au nădejde,
Că ne conduce-n viață un țel nestrămutat.

De ce e despărțire, când dragi ne sunt plecați?!…
De ce ne copleșește un simțământ ciudat?!…
Cum poate, oare, viața înlocui pe frații
Ce i-am avut aproape, dar timpul i-a zburat?!…

Ni-s multe întrebări fără răspuns aicea
Și-am vrea să știm atâtea…și să trăim atât…
Ne conturăm imagini și ne prefacem vise
Uitând că efemerul ni-e vegheator tăcut.

Clădim în lumea asta castele maiestuoase
Și ne-admirăm isprăvi, ce-ușor se vor uita,
Dar sufletul, cât, oare, ni-l saturăm din toate
Ce-n Universu-ntreg găsi noi am putea??!

Și totuși, solul morții, mereu ne amintește
Că nu aici ni-e Țara și nici avutul nost’,
Că mult mai importantă-i trăirea în sfințenie
Când toate se vor duce, de parcă n-ar fi fost.

Împărtășim durerea cu cei loviți făr’ veste
Și-alăturea noi plângem cu-nlăcrimate frunți,
Dar ne animă-n toate speranța revederii
Prin care noi păși-vom mari, netrecute punți.

Căci azi, toți, prin Eden, suntem datori cu-o moarte
Nu poate efemerul Viața moșteni,
Dar credem într-o zi, când transformați pe dată
Vom părăsi lin glia, când El va reveni.

În trupuri noi de slavă, străpunge-vom eterul
Și ne-om ‘nălța spre astre, ca porumbei în stol;
Hristos ni-e Călăuza, speranța, Viitorul,
El, pârga învierii, Victoria din Șeol.

Und’ ți-e puterea, Moarte? Hristos e Nemurirea
Nimic din lumea asta ne-a despărți de El
Căci credem, cu tărie, -ntro sfântă înviere
De-aceea pocăința ni-e Cale, gând și țel.

Noi nu avem aici cetate stătătoare
Că suntem în căutarea Căminului de Sus
Și gemem în dorința de Har nepieritoare
De-a fi mutați în Țara de soare făr’ apus.

………………………………………………

E Moartea un mister, dar cale-universală
Pe ea pășesc, alături, bogați, săraci sau sclavi,
Și muritori de rând și domnitori cu fală
În fața morții sunt neputincioși, firavi.

Dar moartea nu-i sfârșitul, ci-o sală de-așteptare
Spre-osândă sau viață, spre negru-Infern sau Rai;
Alegerea-n destin e-o cale personală
Cu consecințe-eterne, cât viaț-aici tu ai.

De-atâtea ori respins-ai chemarea Sa divină…
Atâtea reci tablouri la El te-au îndemnat…
Nu-i, oare, îndeajunsă-ndelunga Lui răbdare
Și-mpotrivirea oarbă în care te-ai plecat?

Tu vezi că anii zboară și timpul trece iute
Toți anii tăi, cândva, se-ncheie-ntr-un …. sicriu;
Nu amâna s-alegi, prin Domnul, Nemurirea,
Nu amâna, cât încă ești în putere, viu!

Că cei ce-L au pe El, primesc cununa vieții
Și frica morții n-are putere-ai birui,
Ferice e de sfinții care sfârșesc în Domnul,
Căci lângă El, de toate și tot s-or odihni!

Franciuc Adelin

Meditație

Venind acasă de la serviciu, un bărbat a văzut în frigider trei sticle de apă minerală. Când plecase, îl rugase pe fiul său să cumpere numai două sticle, pentru că a treia sticlă pe care o avuseseră se ciobise când fusese deschisă. L-a întrebat pe copil:

– De ce sunt trei sticle, că nu îți ajungeau banii să mai cumperi una ; ultima sticlă era ciobită…?
Mândru de isprava pe care o facuse, copilul a răspuns.

-Tată, am reușit să o păcălesc pe vânzatoare. Când m-am dus, am pus eu singur sticlele în ladă, și vânzatoarea nu și-a dat seama că una era ciobită. Așa că am recuperat eu paguba pe care ai facut-o tu când ai deschis sticla aia.

-E bine ce ai facut? Nu e tot un fel de furt?
-Nu, că vânzatoarea nu a rămas în minus. O să se păcăleasca cei de la fabrică.
Ascultă-mă: nu contează cât fură, de ce fură și cum fură alții, noi nu trebuie să furăm pe nimeni. Noi trebuie să fim creștini nu numai la biserică, ci peste tot. Tu, copil fiind trebuie să fii credincios și la școală și în parc și cu noi de față și singur. Cel ce te vede este în primul rând Dumnezeu.

Am observat creștini care vorbesc urât, spun bancuri murdare, folosesc cuvinte cu două înțelesuri și gasesc plăcere atunci când cineva excelează într-o vorbire murdară. Acești oameni se mint singuri și se pune întrebarea dacă în viața lor a pătruns Dumnezeu sau este doar o credință la nivel mental, însă, în realitate Duhul Sfânt nu a avut acces niciodata la inima lui.
Din exprimarea noastră, comportamentul nostru, se poate vedea dacă suntem născuți din Dumnezeu sau vrem doar sa imităm că suntem creștini. Poate ca unii se forțează să arate a creștini, la biserică, la servici sau în alte locuri unde vor să pară că sunt creștini . Oare dacă cineva ar întreba soțul, soția sau copiii unui creștin, ce ar zice ei despre vorbirea acelui om?
Dumnezeu ne învață că vorbirea creștinului trebuie să fie „dreasă cu sare”, adică să aducă rezolvare și mângâiere oricui, să dea gust unei discuții. Așa cum sarea dă gust mâncării, așa și vorbirea și purtarea noastră trebuie să dea gust celor din jur. În același timp creștinul trebuie să aibe un vocabular duhovnicesc, fără vorbe porcoase, fără înjurături, să se lase la dispoziția Duhului Sfânt, care să-i cizeleze comportamentul din orice punct de vedere.
Pentru o schimbare categorică și radicală a vocabularului nu este nevoie de forțare, este nevoie de prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care va schimba inima ta! De ce inima? Deoarece de acolo ies gândurile rele și vorbele de rușine. Trebuie să recunoști că există rău și păcat în inima și trebuie să dorești schimbarea iar Dumnezeu îți va da o inimă și o vorbire nouă!

MAT 15: 18 Dar, ce iese din gură, vine din inimă, și aceea spurcă pe om.
MAT 15: 19 Căci din inima ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

VORBIREA CREȘTINULUI TREBUIE SĂ FIE UNA NOUĂ, transformată, cizelată de Cuvântul lui Dumnezeu. Asta poate să fie făcută citind Biblia, în fiecare zi, hrănindu-ți sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci Duhul te va ajuta să vorbești și să te comporți ….astfel.

Un gând

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și înveseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

Matei 5:11,12

Un om de succes este acela care poate construi o fundație solidă cu cărămizile pe care alții le aruncă în el.
________________
David Charles Brink

inima1

Dreapta măsură – poezie

ruga mainiUn pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Extras din cartea ” Aproape de Ingeri ” de Mina Ianovici.

 

Un gând

În timpul marii crize economice din anul 1930, în America o firmă care comercializa făină și alte alimente în saci mari de 30-40 de kg a observat că femeilor nu le mai rămâneau bani și de haine pentru copilași așa că le făceau haine din pânza de sac rămasă. Toți copiii arătau cam la fel. Atunci acea companie a decis să pună făina în saci din material mai fin și frumos colorat pentru ca micuții să nu mai fie îmbrăcați în materialul acela rugos și lipsit de culoare. Un gest de bunătate la îndemâna lor, dar pe care unii l-ar fi trecut cu vederea. 

Să fii bun este foarte ieftin, să vrei e scump. Te costă confortul tău și te mai costă modelarea gândirii spre a fi mereu pe fază. Pe fază la ce? Sunt in jurul tău sute de momente oferite pe tavă spre a fi bun. De exemplu să plătește unui pensionar măruntele cumpărături când îl prinzi la casă, multe nu te costă pentru că oricum ei cumpără ce-i mai ieftin și în cantitățile cele mai mici. Așadar nu e greu să faci bine, ci să-ți setezi mintea să născocească la orice pas tot felul de metode de a face binele. Cum bine reiese din cuvintele lui Hristos, ochiul rău e o boală iar inima rea te desparte de oameni și de Cer, dar inima plină de bunătate e unită cu singurul care este bun, cu Dumnezeu!