Astăzi Duminică 30 septembrie 2012 în Biserica Creștină Baptistă Speranța Reșița a fost un moment deosebit pentru că 5 tineri au mărturisit pe Domnul Isus Cristos în apa botezului.
Dumnezeu a lucrat în mod minunat în viața acestor suflete, încă din tinerețe. Cuvântul Domnului a fost vestit cu această ocazie de fratele Ionel Tuțac din Lugoj iar serviciu de botez a fost oficiat de fratele Mihuț Mihai, păstorul local.
Ne rugăm ca Dumnezeu să-i țină statornici pe calea Lui și mai departe.
O femeie îmbrăcată într-o rochie de bumbac, şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston, şi ajungând la Universitatea Harvard, s-au adresat fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui instituţiei:
– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte, a spus bărbatul, încet.
Secretara a ghicit imediat că aceştia veneau de la ţară şi că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
– Este ocupat, a răspuns greţos, încercând să scape de musafirii nedoriţi.
– Aşteaptăm, a replicat şi femeia.
Apoi, ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi nepoftiţi se vor descuraja şi vor pleca acasă. Deoarece continuau să aştepte, frustrarea acesteia creştea cu fiecare secundă. În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita.
– Dacă veţi vorbi cu ei câteva minute, probabil vor pleca, a rugat secretara pe preşedintele Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu aere de pioşenie, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea ce era în stand by.
Femeia îi spuse: – Am avut un fiu care învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici. Dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru.
Preşedintele nu a părut interesat. – Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.
Preşedintele a întors uimit privirea. Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi: – „O clădire?”. Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste şapte milioane şi jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut. Preşedintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.Femeia se întoarse către soțul său şi îi spuse încet: – Atât de puţin costă o universitate? De ce să nu construim, una nouă, a noastră ?
Soţul său acceptă. Faţa preşedintelui se întunecă de confuzie şi uimire.
Văzându-se refuzaţi, domnul Leland Stanford şi soţia sa s-au ridicat şi au plecat. Au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universităţii care le poartă numele: “Stanford”, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea „Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. S-a numit „Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar.
Astăzi Universitatea Stanford este cea mai bine cotată din lume. Spre locul întâi, unde s-a urcat, priveşte de jos şi… Harvard.
Ca şi preşedintele Hardvard-ului, adeseori privim de sus fraţii, oamenii. Îi vedem aşa de simpli şi mărunţi. Neînsemnaţi. Cu atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Durerile lor nu contează. Poverile nici atât. Nu învăţăm de la Pilat, nici de la Ierusalim.
Acel ce e mult mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal ne place mai mult harvardul lumii.
În data de 16 septembrie 2012 în Biserica Baptistă Nr.1 MARANATA din Moldova Nouă a avut loc serviciul de ordinare ca pastor a fratelui Sabin Văran. La acest eveniment deosebit din viața bisericii au participat în comisia de ordinare frații:
Mihai Mihuț – președintele Comisiei de Ordinare și președintele Comunității Baptiste Caraș Severin
Ilie Milutin – secretarul Comisiei de Ordinare și secretar general adjunct al Cultului Creștin Baptist
Paul Negruț- vicepresedintele Cultului Creștin Baptist și președintele CA al Universității Emanuel Oradea
Ilie Tundrea – pastorul Bisericii Baptiste Tinăud și prof. la Universitatea Emanuel din Oradea
Daniel Bărnuț – pastorul Bisericii Baptiste Nr.1 Reșița și profesorla Liceului Teologic Baptist Reșița
Ion Damian – pastorul Bisericii Baptiste Harul Moldova Veche și vicepresedintele Comunității Baptiste Caraș-Severin
Ion Popescu – pastorul coordonator al Bisericii Baptiste Nr.1 MARANATA din Moldova Nouă.
De asemenea în asistența prezentă în sanctuarul bisericii s-au regăsit toți pastorii din Clisura Dunării (Copriva Adolf, Petrică Gruia, Ilie Cimpoca, Cioanca Teofil) și împreună cu ei pastorul Bisericii Baptiste Emanuel din Caransebeș fratele Zaharia Arnăut și fratele pastor Eugen Cîrpean care slujeste in Germania.
Dumnezeu să-l întărească în slujirea pentru care l-a ales.
Imagini foto și video de la acest eveniment pe www.maranata1.ro
A consemnat Valentin David-Izvernar -secretarul BCB Nr.1 Maranata Moldova Nouă
În 26.08.2012 la Biserica Creștină Baptistă din Petnic, în cadrul serviciului divin de dimineață, două suflete au mărturisit public în apa botezului, credința lor în Domnul Isus Cristos.
Mesajul Evangheliei a fost transmis de frații păstori: Ovidiu Tămaș, Ilie Tărăbuga și Moise Vrăjitor. Actul botezului a fost oficiat de fr. pastor Puiu Ardelean, păstorul bisericii.
Grupul Pro Deo din Oțelu Roșu l-a lăudat pe Dumnezeu prin cântare. Slăvit fie Domnul !
pastor Puiu Ardelean
Biserica Baptistă Nr.1 Maranata din Moldova Nouă a organizat, în perioada 20-26 august 2012, ediţia a IV-a a Şcolii de vară Engleza pe teme biblice. Contextul Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 a facilitat alegerea temei pentru cursul biblic de limba engleză Aleargă în cursă! (Run the Race!) cu cele cinci sub-teme aferente fiecărei zi de curs: luni: Înscrie-te în cursă!, marţi: Începe cursa!, miercuri: Rămâi în cursă!, joi: Încheie cursa! şi vineri: Campionul suprem. Invitaţi speciali şi în acest an au fost Mr. & Mrs. Ken & Mary Day – membri ai Bisericii Baptiste Evanghelice Pontrhydyrun din Ţara Galilor, Marea Britanie.
Cursul a oferit celor 70 de copii participanţi şansa de a-şi consolida cunoştinţele de limba engleză, iar pentru mulţi dintre ei a fost prima întâlnire cu personaje biblice care s-au alăturat cursei credinţei (studiu de caz: famenul etiopian), au început alergarea creştină (Apostolul Pavel), au rămas în cursă (Petru) sau chiar au încheiat-o (Ştefan). Dar esenţial a fost studiul de caz al Domnului Isus Cristos: Campionul Suprem.
După o oră de familiarizare cu tema zilei prin istorisiri, imagini video, joc de rol şi cântece adecvate temei, copiii au lucrat, în fiecare zi, pe ateliere în funcţie de vârstă şi de nivelul de cunoştinţe de limba engleză, iar la final s-au reîntâlnit în santuarul bisericii pentru a mulţumi şi a-L lăuda pe Dumnezeu pentru lecţia zilei. Duminică, 26 august 2012, în prezenţa părinţilor, a bunicilor şi a întregii congregaţii şi sub îndurumarea lectorilor, copiii au susţinut un program în limba engleză realizându-se astfel feedback-ul asupra cursului. Suntem recunoscători pentru fiecare copil din Moldova Nouă care a trecut peste barierele religioase şi a ales să înveţe despre alergarea în cursa credinţei! (click pe imagini pt mărire)
Duminică 23/09/2012, Biserica Creştină Baptistă „EMANUEL” din Valeapai s-a bucurat în cadrul serviciului de seară de un botez Nou Testamentar în cadrul căruia trei suflete au încheiat legământ cu Dumnezeu.
Botezul a fost oficiat de fratele pastor Gabi Paun. Dumnezeu să întărească frăţietatea şi lucrarea din zona.
Doresc să înţelegeţi în profunzime acest eseu exceptional al unui autor anonim…
Ziua s-a terminat, conduci spre casă. Deschizând radioul, dai peste o scurtă ştire sosită dintr-un mic sat din India unde, foarte brusc şi ciudat, câţiva săteni au murit datorită unei forme de gripă nemaiîntâlnită până atunci. Sunt, totuşi, specialişti care afirmă că nu poate fi vorba de gripă, dar sunt trei sau patru morţi şi pentru că e ceva necunoscut au fost trimişi acolo câţiva doctori pentru investigaţii.
Nu te gândeşti prea mult la asta, dar duminică, întorcându-te din oraş, auzi alt reportaj. Doar că acum nu mai sunt implicaţi doar trei săteni, ci 30.000 într-o anumită regiune a dealurilor indiene şi afli că în seara aceea vor fi prezentate detalii la TV. CNN-ul prezintă un scurt anunţ că spre acea parte a lumii se îndreaptă specialişti de la Centrul de Cercetare a Bolilor din Atlanta pentru că ciudata boală nu se aseamănă cu nimic cunoscut.
Luni dimineaţa când te trezeşti, ştirea e în atenţia tuturor, punctul maxim de interes, pentru că nu e doar India, mai e şi Pakistanul, Afganistanul, Iranul şi înainte ca să realizezi, peste tot se vorbeşte despre ceea ce a fost denumita “gripa misterioasă”. Preşedintele a făcut câteva comentarii anunţând că el şi toata lumea se roagă şi speră că totul va fi bine acolo. Toţi se întreabă: ”Cum vom controla epidemia?”
Acesta este momentul în care preşedintele Franţei face anunţul care şochează Europa. Ţara sa îşi închide graniţele. Nici un zbor din India, Pakistan sau oricare dintre ţările unde boala a fost semnalată. Şi de aceea, în acea seară, înainte de a merge la culcare, te uiţi cu interes din nou la CNN.
Înlemneşti de groază când cuvintele unei femei plângând sunt traduse dintr-un program de ştiri francez în engleză: un om moare din cauza “gripei misterioase” undeva în Paris. A venit în Europa! Panica izbucneşte. După cum se spune, dupa ce ai luat boala poţi purta virusul timp de o săptămână fără să ştii. Apoi ai, timp de patru zile, simptome incredibile. Şi apoi… mori.
Anglia îşi închide graniţele, dar e prea târziu: South Hampton, Liverpool, North Hampton… E marţi dimineaţa când preşedintele Statelor Unite face următorul anunţ: ”Pentru protejarea securităţii naţionale, toate zborurile din şi spre Asia şi Europa au fost anulate. Dacă cei dragi vouă sunt peste mari, îmi pare rău. Nu vor putea veni până nu va fi gasit un remediu pentru această boală”. În patru zile, naţiunea a fost cuprinsă de o teamă îngrozitoare. Se vând mici măşti pentru faţă. Oamenii discuta: ”Şi dacă ajunge şi la noi în ţară?”, iar preoţii şi predicatorii spun: “E biciul lui Dumnezeu!”.
E miercuri seara şi eşti la ora de rugăciune la biserică când cineva vine alergând din parcare şi strigă: “Deschideţi un radio, deschideţi un radio!”. Şi în timp ce întreaga biserică ascultă, micul radio amplificat cu un microfon, anunţul este făcut. Două femei zac într-un spital din Long Island, murind atinse de “gripa misterioasă”. În câteva ore parcă, se întinde in toată ţara.
Se lucrează asiduu, contra cronometru. Nimic nu reuşeşte. California, Oregon, Arizona, Florida, Massachusetts.
Şi apoi, deodata, soseşte vestea. Codul a fost spart. Poate fi gasit un remediu. Un vaccin poate fi produs. Trebuie luat sânge de la cineva care nu a fost infectat. În toată mass-media, în toată ţara, este un singur anunţ. Fiecare este rugat să facă un lucru simplu: ”Mergi la cel mai apropiat spital şi verifică-ţi sângele! Asta e tot ce îţi cerem! Când vei auzi sirenele, du-te repede, fără zgomot şi agitaţie la spital”.
Bineînţeles, când tu şi familia ta ajungeţi acolo vineri seara târziu, e o coada lungă şi sunt multe asistente şi doctori care ies şi înţeapă degete, iau sânge şi pun etichete. Soţia ta şi copiii sunt şi ei acolo şi după ce vă iau sânge, vi se spune: “Aşteptaţi aici în parcare şi când este strigat numele vostru, sunteti liberi să mergeţi acasă”. După un timp, un bărbat tânăr iese din spital alergând şi strigând. Strigă un nume şi flutură o hârtie.
“Ce-a spus?” Strigă din nou acel nume. Şi fiul tău te trage de haină şi spune ”Tati, eu sunt!”. Înainte ca să-ţi dai seama, ţi-au şi luat băiatul. Îţi spun: “E perfect, sângele lui e curat. Vrem să fim siguri că nu are boala. S-ar părea că are tipul de sânge potrivit”.
Cinci minute mai târziu, doctori şi asistente ies afară, plângând şi îmbrăţisându-se – câţiva chiar râd. E prima dată când vezi pe cineva râzând în ultima săptămână. Un doctor în vârstă vine la tine şi-ţi spune: ”Vă mulţumim, domnule. Sângele fiului dumneavoastră e curat. E pur, neinfestat şi putem face vaccinul”. În timp ce vestea se răspândeşte în parcarea plină, oamenii strigă şi se roagă şi râd şi plâng.
Dar apoi doctorul cu parul alb vă ia deoparte pe tine şi pe soţia ta şi spune: “Putem să discutăm pentru un moment? N-am anticipat că donatorul ar putea fi un minor şi avem nevoie… avem nevoie să semnaţi că sunteţi de acord, să semnaţi că vă daţi consimţământul”. Începi să semnezi şi apoi vezi că locul pentru numărul de litri care vor fi luaţi nu e completat.
– “C-c-c-câţi litri?” Şi în acest moment zâmbetul bătrânului doctor dispare şi omul îţi spune:
-”Nu ne-am gândit că ar putea fi un copil mic. N-am fost pregătiţi. Avem nevoie de tot! Dar-dar… Nu înţelegeţi!… E vorba despre întreaga lume! Vă rog, semnaţi! Noi – noi avem nevoie de tot – avem nevoie de tot!”
– “Dar nu puteţi să-i faceţi o transfuzie?”
– ”Dacă am avea sânge neinfectat am putea… Puteţi semna? Veţi semna?”
În tăcerea paralizantă, o faci. Apoi ei te întreabă: “Aţi vrea să mai staţi un moment cu el înainte să începem?”
Te poţi întoarce? Poţi merge înapoi în acea camera unde el stă pe o masă întrebând: “Mami, tati, ce se întâmplă?” Poţi să-i iei mâinile şi să-i spui: “Fiule, mama şi cu mine te iubim şi nu vom lăsa niciodată să ţi se întâmple nimic care nu trebuie să ţi se întâmple. Înţelegi?”
Şi apoi doctorul acela în vârstă se întoarce şi spune: “Îmi pare rău, tre-trebuie să începem. Pe toată planeta, oamenii mor”. Poţi să pleci? Poţi să păşeşti afară în timp ce el spune: “Tată, mamă, tată, de ce mă părăsiţi?”
Şi apoi, săptămâna următoare, când este o ceremonie care îl onorează pe fiul tău şi câţiva dorm în timpul ei, unii nici măcar nu vin pentru că trebuie să meargă la pescuit sau la iarbă verde şi alţii vin la tine cu un zâmbet prefăcut şi doar se fac că le pasă. Nu-ţi vine să sari în sus şi să spui: “FIUL MEU A MURIT! NU VĂ PASĂ ??”
Nu aceasta este ceea ce El vrea să spună? ”FIUL MEU A MURIT! NU ŞTIŢI CE MULT ÎMI PASĂ?”
“Tată, când privim cu ochii Tăi, ni se rupe inima. Poate că acum putem începe să înţelegem infinita dragoste pe care ai avut-o pentru noi.”
O poezie cu autor anonim…dar deosebit de profundă…
Daca ești tată, sper să îți slujească ca exemplu…
Daca ai un asemenea tată, plânge liniștit de bucurie…ești binecuvântat…
TATA
Când tata se roagă, el nu foloseşte
Cuvinte rostite mereu la amvon;
Vorbeşte de lucruri diverse, fireşte,
Dar toate sunt altfel; şi vorbe şi ton.
Când tata se roagă la dânsul acasă
El vine la Domnul cu multe nevoi;
Dar tot ce-l frământă şi tot ce-l apasă
Mai mult decât toate atunci, suntem noi.
Când tata se roagă, în casă-i tăcere;
Ce calm, ce-adâncime îi tremură-n glas!
Noi ochii ne-nchidem şi până-n unghere
Se-aude bătaia bătrânului ceas.
Când tata se roagă, el basme nu spune
Îi ies de pe buze cuvinte fierbinţi,
Rugându-L pe Domnul să fac-o minune
Să-i fie băieţii mai buni, mai cuminţi.
Când tata se roagă mereu îşi arată
Dorinţa aprinsă ce-o poartă în piept:
Să nu se mai certe ai săi niciodată
Să umble cu teamă pe drumul cel drept.
Când tata se roagă, simţim o putere
De sus cum coboară precum un şuvoi
Şi-n inima noastră se naşte-o durere
Că tatei dureri, îi producem şi noi.
Când tata se roagă, pricepi şi tu, frate,
Că poate-i şi el uneori supărat,
Că nu i se face întruna dreptate,
Că multe necazuri spre el se abat?
Dar tata se roagă şi iarăşi se roagă,
Suspină şi geme, şi cere-ajutor;
Şi dacă se roagă de-o viaţă întreagă
Să fie acesta un lucru uşor?!
Da, tata se roagă! Deşi câteodată
Noi nu înţelegem cuvintele lui,
Îi strângem puternic mâna de tată,
Căci alta mai caldă, mai gingaşă nu-i.
Ssst! Tata se roagă! Cu zarva e gata!…
Dar mâine intrând în al Slavei Palat,
Păstrăm amintirea eternă că tata,
O viaţă întreagă cu foc s-a rugat.
James W. Alexander
Iată și cartea se poate citi de aici:
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 