Se aude un strigăt!

drum de taraCreştini, se-aude-un strigăt, e strigătul durerii
Cu jale plânge Cerul văzând unde-am ajuns,
La porţile cetăţii au adormit străjerii,
Şi printre noi ca ciuma, păcatul a pătruns.

Noi ne lăudăm cu faima ,,Bisericilor pline”
În care plictiseala pe mulţi i-a adormit.
Vin printre noi sărmanii durerea să-şi aline,
Dar se întorc acasă la fel cum au venit!

Un duh de răutate pluteşte-n adunare,
Şi simţul dăruirii puţini l-au mai păstrat,
În timp ce mulţi se luptă să fie ,,Cel mai mare”,
Ligheanul şi prosopul, de mult a fost uitat.

Ne-am depărtat de calea cea sfântă şi curată
De-nvăţătura care, Isus ne-a învăţat
Făcându-ne ,,Cărarea” din ce în ce mai lată,
Noi mergem spre pierzare pe-un drum de noi trasat.

Creştini! se-aude-un strigăt, nu-i vremea prea târzie!
Voi, cei ce-aveţi şi astăzi urechi de auzit,
Sunteţi chemaţi la viaţă, mai curge apă vie,
Dar vremea cercetării e-aproape pe sfârşit.

De ce nu daţi uitării azi cultul şi doctrina
Ce-n mintea voastră poate vrăjmaşul vi le-a pus?
Căci toţi avem chemarea de-a fi acum Lumina,
Ce-arată omenirii Cărarea spre Isus.

Nu puneţi la-ndoială puterea rugăciunii!
Nu vă plecaţi urechea la sfatul celui Rău!
Noi suntem prin credinţă în Har părtaş minunii,
De-a fi aici în lume copii de Dumnezeu.

El ne-a trimis prin Duhul cel Sfânt o mângâiere,
O dreaptă călăuză în orice-mprejurări,
El printre noi şi astăzi lucrează cu putere!
Alungă duhuri rele şi face vindecări.

Isus, stă şi aşteaptă să dea eliberare,
Acelor ce cu lacrimi se-ntorc din calea rea
Nu vă-ndoiţi, El poate să dea şi vindecare!
Când se-mplineşte-n totul prea Sfântă voia Sa.

Aduceţi iar credinţa la locul de onoare,
Trăiţi de azi Cuvântul în totul cum e scris,
Şi veţi vedea minunea minunilor sub soare,
Căci Dumnezeu răspunde aşa cum a promis.
Ilie Belciu

Dialog cu Creatorul – poezie

poezie spicul.jpg

Dreapta măsură – poezie

ruga mainiUn pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Extras din cartea ” Aproape de Ingeri ” de Mina Ianovici.

 

Crăciunul – poezie

craciun1.jpg

Dacă-am vedea…

flori4
Dacă-am vedea cununa de slavă şi lumină
La capătul cărării, la ultima colină,
O, cum am prinde iarăşi curaj nemăsurat
Să mergem prin credinţă cu dor înflăcărat
Spre Ţara cea sublimă!

Dacă-am vedea dincolo de negurile-ntinse
Ospăţul ce ne-aşteaptă în glorii necuprinse
O, cum am sta de veghe pe-al nopţilor hotar,
Străjeri cu ochii ţintă spre zorii de cleştar,
Cu torţele aprinse!

Dacă-am vedea serbarea intrării triumfale
Ce ne aşteaptă-n ceruri, cu slavă şi urale;
Dacă-am vedea splendoarea alaiului de sus,
Cum îngerii măririi ‘naintea lui Isus
Îi cântă osanale…

O, cum am stoarce astăzi în vasul cu suspine,
Năframa cea cu lacrimi de pe cărări străine!
Isuse, scump Isuse, şi cum Te-am aştepta,
Iar suferinţa toată în glorii s-ar schimba,
Şi-n dorul după Tine!

Valentin Popovici

Te chem, o, Duhule Preasfânt

god think

Te chem, o, Duhule Preasfânt, înapoi 
Să umpli iar fiinţa mea;
Divinul nostru legământ
Să-l înnoieşti cu har şi cânt,
S-alerg spre ceruri mai cu-avânt,
Călăuzit de vocea Ta.

Te chem, o, Duhule Divin,
Să schimbi în mine tot ce-i rău,
Căci prea mi-e vorba de pelin
Şi gândul josnic şi meschin…
Fă-mi traiul sfânt, curat, senin,
Să port frumosul chip al Tău !

Te chem, o, Duhule ceresc,
Ca să transformi viaţa mea,
Să nu mai fiu deloc firesc,
Ci mic, smerit, duhovnicesc,
În via Ta mult să rodesc,
Să nu fiu smuls şi scos din ea.

Te chem, o, Duh mângâietor,
Să-mi fi tovarăş scump pe drum,
Să nu alerg neştiutor
Spre ce-i lumesc şi trecător,
Ci către Ţara fără nor,
O, vino, Duhule, acum !

Te-am întristat de-atâtea ori
Şi vocea nu Ţi-am ascultat,
Dar azi Te rog ca să cobori,
Să-mi umpli viaţa de comori,
Să-mi fie paşii mai uşori
Iar gândul alb şi nepătat.

O, vino, Duh din Dumnezeu,
Şi-arată-Ţi slava Ta în min’;
Tu, ajutoru-mi când mi-e greu,
Prieten bun, Iubitul meu,
Rămâi cu mine-n veci mereu
Şi eu de-apururea cu Tin’.

Amin.

LÂNGĂ CRUCEA RĂSTURNATĂ – poezie

cruce rasturnataLângă crucea răsturnată
dintr-un sat,
am văzut un Om odată
stând cu Faţa-n Mâini lăsată
şi cu Fruntea întristată,
şi plângea de parcă toată
lumea s-a-necat.

M-am oprit atunci din cale
lângă El,
lacrimile-I curgeau vale
printre degete în poale,
îţi venea să-I plângi de jale,
Călător sărman pe cale,
Singurel.

Când I-am zis să nu mai plângă,
m-a privit duios,
a pus Fruntea-n Mâna stângă
şi-a-ncercat din ochi să strângă
ca şi cum ar vrea să frângă
lacrima ce curge lângă
cruce jos.

Ochii Lui, ca ceru-albastru
de senini,
povesteau de-un greu dezastru
ce-a-ndurat Acel Sihastru
pogorât din ceru-albastru
sub o umbră de jugastru
prin străini.

Faţa-I era albă toată,
ca de crini,
dar albeaţa ei curată,
Sângele-o brăzdase toată
şi-a Lui Frunte-nsângerată
Îi era încununată
numa-n spini.

Iar în palme şi-n picioare,
răni de cui…
O, atunci, plin de mirare,
mi-am adus aminte Care
e Străinul din cărare;
când mă-ntorc, o Doamne Mare,
nu-L văzui.

Au trecut de-atunci la vale
anii grei,
spinii şi-au cernut petale
peste locul cel de jale
şi n-au fost pe acea cale,
pe la crucea cea din vale,
paşii mei.

Dar trecând mereu prin sate
şi prin lunci,
când văd crucile uitate,
ani şi ani stând răsturnate,
mie-mi pare că pe toate
stă Iisus plângând în coate
multa lumii răutate,
ca atunci…

TRAIAN DORZ

Poezie

Voi adormi Doamne-n curând!DSC04974
Ştiu Doamne, că voi adormi!
Căci simt mirosul de mormânt,
Şi…nu ştiu, când mă voi trezi !

Da ! Viaţa asta-i trecătoare!
Atât de searbădă şi seacă !
Şi simt, cum inima mă doare,
Căci prea curând, ea vrea să treacă!

Clepsidra vieţi-i pe sfârşite,
Nisipul ei, încet, se stoarce!
Iar clipele aici trăite,
S-au dus şi nu se vor întoarce!

O Doamne! Nu plâng după viaţa,
Trăită-aici, în astă lume!
Căci vreau curând, să îţi văd Faţa!
Şi mi-e aşa de dor, de TINE!

De voi zbura spre VEŞNICIE,
Acum, la noapte, sau chiar mâine,
Va fi o mare bucurie,
Fiindcă voi fi în CER cu TINE!

AMIN !

Petrică Pungilă

NU PIERZI RĂSPLATA…

Nintrebareu pierzi răsplata niciodată,
Atuncea când trăiești frumos.
Și-n vorba care-o spui, și-n faptă,
Se vede strălucind Hristos.

Și-atunci când nu te vede nimeni
S-o pui în taină pe Altar.
Căci fapta bună cântărește.
În cer, ca un mărgăritar.

În „Banca Cerului” trimite,
Atât cât poți, și din ce ai.
ăci ce trimiți de- aici, acolo.
Vei regăsi în sfântul Rai.

Te-aseamănă cu Domnu-n toate.
Fi blând, milos și iertător
Te-aplecă să mai legi o rană.
Iubind pe Domnul cu fior.

Când vei pleca de-aici spre ceruri,
Acolo Sus vei regăsi
Hambarul plin, cu fapte bune
Ce veșnic te vor ferici.

Nu obosi, cât poți slujește.
Credința, FAPTA să îți fie.
Căci tot ce faci aici sub soare.
Îți va sluji în veșnicie.

Și chiar de nimeni nu-ți va spune,
Un Mulțumesc! aicea jos.
Să știi ca-n Glorie și-n Slavă,
Te-a răsplăti pe veci Hristos…

 

Publicat în crestin, Poezie. 1 Comment »

Pocăința

cropped-pasti1 Azi, cuvântul ‘pocăinţă’   
E atât de învechit;
Iar pe calea de credinţă
Mulţi merg din obişnuinţă
Fără-un scop clar definit.
 
Au făcut botezu-odată –
Legământ cu Dumnezeu –
Însă viaţa li-e stricată,
De plăceri şi bani legată,
Şi-n păcat trăiesc mereu.
 
Frumuseţea mântuirii
Şi mireasma lui Hristos
Nu-i mai ţinta fericirii,
Ci plăcerea rea a firii
Şi păcatul ruşinos.
 
Cât de mulţi în adunare
Fără frică vin, se duc;
Cu adâncă nepăsare
Fac de formă o lucrare
Şi pe drumul rău apuc.
 
Din purtare, din cuvinte
Nu se văd că-s pocăiţi,
Iar a lor îmbrăcăminte
E un semn de luare-aminte
Că-s de lume chinuiţi.
 
Pocăinţa-adevărată
Nu-i un hobby sau un joc;
Ea e sfântă şi curată,
De Isus Hristos lăsată,
Ca să nu sfârşim în foc.
 
Pocăinţa ni se cere
S-o trăim oricând cinstit,
În ascuns sau la vedere,
Să rămânem în veghere
Cum Isus ne-a poruncit.
 
Căci amar şi aspru-odată
Fi-va-n ceruri judecat
Cel ce-a fost în drum o piatră
Şi-o ispită blestemată
Pentru sufletu-nsetat.
 
Prin purtarea ta, creştine,
Îţi aduni osânda ta;
Căci Isus a spus, ştii bine,
“Cine nu este cu Mine
Este împotriva Mea.”
 
Nu-i de joacă mântuirea,
Ea e darul cel mai sfânt;
Dacă nu-i cunoşti menirea,
Când avea-va loc răpirea
Vei rămâne pe pământ.
 
Pocăinţa cea reală
Este scrisă în Cuvânt;
N-are urme de-ndoială,
Nu-i o formă, nici spoială,
Ci-i stindardul cel mai sfânt.
 
Vă îndemn cu stăruinţă
Chiar acum să ne trezim;
În deplină umilinţă
Să trăim în pocăinţă,
Ca în ceruri sus să fim!
                                    Amin.
 
Publicat în crestin, Poezie. 3 Comments »