Întâlnirea din luna IULIE 2014

Miercuri, 30 iulie 2014, de la ora 9.00-13.00,  are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Întâlnirea va avea loc la sediul Comunităţii noastre din Reşiţa, str. Mărghitaş, nr.5A

PS. ATENŢIE, întâlnirea este în ziua de miercuri şi nu marţi cum era de obicei.

Vă aşteptăm !

Un gând

prayRugăciunea şi citirea Scripturii este ca mâncarea.
E bună şi caldă şi rece.
Nu trebuie să fie multă dar să fie în fiecare zi.

Un gând

bibleDacă n-ar exista duşmani, n-ar exista lupte;
dacă n-ar exista lupte, n-ar exista biruinţe;
dacă n-ar exista biruinţe n-am purta cununa.

Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea să nu le atingem, dar ne pot călăuzi în viaţă. Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ceea ce auzi;  eşti înţelept dacă ştii care jumătate!

Succesul nu este niciodată final, iar înfrângerea nu este niciodată fatală; ceea ce rămâne în ultima instanţă este curajul.

Poţi pierde banii – e rău. Poti pierde un prieten – e şi mai rău. Dar dacă ţi-ai pierdut curajul şi speranţa – ai pierdut aproape totul.

Mintile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente,
iar mintile reduse îi discută pe alţii.

Este mai bine să mori pentru ceva decât să trăieşti degeaba.

Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treaca el însuşi.

Curajul este un fel de cunoştinţă superioară prin care ajungem să putem face distincţia dintre lucrurile de temut şi
lucrurile de care nu trebuie să ne mai temem.

 
 

Există rutină în viaţa de credinţă ?

Nu ai păţit să mergi duminica la biserică şi să te întrebi ce cauţi acolo? Să te întrebi ce sens are totul? Duminică de duminică aceleaşi predici, aceleaşi, cântece, aceleaşi îndemnuri la a fi mai buni şi a ne apropia mai mult de Domnul. În primi ani de la convertire totul e frumos, chiar fascinant… dar ce faci când începi să auzi repetându-se mesajele cu o ciclicitate aproape obsesivă, când repeţi acelaşi cântece şi chiar cântecele noi au aceiaşi tematică. În urmă cu ceva timp eram într-o situaţie asemănătoare, simţeam că trăiec într-o ceaţă groasă şi nu văd nimic interesant, doar monotonia „vieţii de credinţă”. Dacă te regăseşti într-o situaţie asemănătoare, acest articol e pentru tine.
vasle
Această problemă se naşte în viaţa „consumatorului de programe bisericeşti”. Nimeni nu spune că mersul la biserică are doar rolul de a ne oferi o încântare culinară prin consumul de predici sau cântece mai mult sau mai puţin proaspete. Hrana spirituală e necesară, la fel ca hrana pentru trup. Dar „viaţa de credinţă” nu e numai mâncare, dacă ar fi numai mâncare atunci am deveni cu siguranţă nişte obezi spiritual… Când ajungi să te plictiseşti în biserică, acesta-i un semn clar că ai cam luat o greutate nesănătoasă.
Dar ce ne scapă de această „obezitate spirituală”? Păi, e ca în cazul obezităţii normale, ai nevoie de puţină mişcare. Te hrăneşti ca să trăieşti şi te mişti pentru a te păstra în formă, la fel este şi pe partea spirituală.
Aşadar ai nevoie de puţină mişcare, dar ce înseamnă să faci puţină mişcare în plan spiritual? Înseamnă să ai o activitate în biserică, înseamnă să slujeşti într-un fel sau în altul în funcţie de talentul cu care te-a hăruit Dumnezeu… Unii vor spune că nu avem nevoie de un activism religios şi cu asta sunt de acord, problema e că unii sunt doar consumatori şi ar trebui să înveţe să mai şi ofere nu doar să consume…
Dacă eşti un mare consumator rişti să devii obez. Relaţia cu Dumnezeu e foarte importantă şi de aici ar trebui să se aprindă în noi un foc care să ne mistuie… să nu ne dea pace până nu devenim o binecuvântare pentru aproapele nostru.

Concert de muzica creștină -grupul Speranţa la Bocşa

anunt speranta
Mesaj biblic: LUIGI MIȚOI -pastor „Betel” Chicago

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Comunitatea lui Isus -poezie

 

 Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu

 nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur

 nici Scit, nici Barbar, nici liber, nici sclav;

 Hristos este totul în toate şi-n toţi.  (Coloseni 3:11)

 

laleleAici nu sunt garduri să-nstrăineze

nici bariere să limiteze

nici paravane să camufleze

nu mai sunt ţarcuri să izoleze

nu sunt hotare să exileze

nu mai sunt ziduri să-ndeparteze

 

Sunt inimi deschise spre semenii lor

sunt punţi peste frică, sunt aripi de dor

sunt miei vulnerabili trimişi între lupi

albini ce adună nectarul în stupi

sunt oi ce-alăptează şi-nduhovnicesc

pe cei ce Cuvântul ca lapte-l doresc.

 

Aici numai Domnul e totul în toţi   

El singur trăieşte în vii şi în morţi

Aici doar Mesia în inimi sfinţit

se-nalţă prin Duhul ca Domn proslavit

Aici prin iubire se leagă cu dor

o singură turmă, un singur Pastor.

 

Aici bunătatea rodeşte smerit

în solul iertării cu lacrimi stropit

Aici adevărul în dragoste spus

îndreaptă privirea mereu spre Isus

Aici în ogorul cu har semănat

dreptatea şi pacea s-au îmbrăţisat.

 

Aici taina slavei Hristosul în noi

descoperă harul nădejdii de-apoi

şi-aduce în suflet mireasma de sus

prividu-L în semeni pe Domnul Isus

icoană de slavă în fraţi şi surori

a Celui ce ESTE şi vine pe nori.

Vasile Al. Talos

Soluţii simple ?

Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; 
şi nu aveţi, pentru că nu cereţiSau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, 
cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.(Iacov 4:2,3)

piatra

Se întâmplă pur şi simplu să constaţi că nu ai, că îţi lipseşte, că nu merge treaba şi că trebuie făcut ceva. Ce faci? Unul dintre lucrurile care ne trec prin cap nouă celor mai „spirituali” este rugăciunea. Ei bine pentru cei care au încercat această soluţie „magică” s-ar putea să fi trăit şi multe dezamăgiri. Orice creştin sincer constată că Dumnezeu nu răspunde la toate rugăciunile. Dar de ce oare? Acum am doar două răspunsuri, deşi cu siguranţă sunt mult mai multe. 
 
Răspunsul 1: Când nu eşti spiritual soluţia rugăciune nu există! De ce? Pentru că rugăciunea nu este licoarea magică menită să rezolve problemele celor „căldicei”, celor care nu-s nici cu Dumnezeu, nici cu celălalt. Rugăciunea e legătura în spirit cu Dumnezeu, de aceea se cere să fim spirituali, e părtăşie, e comuniune… aşa că nu prea funcţionează: Doamne dă! Doamne fă! dacă în viaţa mea nu există un DOAMNE cu care să fiu în strânsă părtăşie, atenţie nu în dialog… în părtăşie!
 
Răspunsul 2: Dumnezeu nu rezolvă problemele pe care noi înşine trebuie să le rezolvăm. El nu dă soluţii simple la probleme, pentru ca noi să nu depunem nici un efort. Sunt lucruri pe care noi trebuie să le obţinem greu, tocmai pentru a le înţelege valoarea. Ei bine, aici văd foarte mulţi greşind, fiind tentaţi să fugă la o aşa-zisă rugăciune pentru a rezolva probleme pe care ei însişi ar trebui să le rezolve. Să vedem câteva exemple:
 
În Efeseni 4 Pavel vorbeşte, la un moment dat, despre eşecul păgânilor. El spune că asta s-ar datora lipsei de cunoaştere şi astfel se face că ei trăiesc în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată (vezi v.17,18). Soluţia este ca noi să ne dezbrăcăm de felul acesta de gândire, să ne înnoim în duhul minţii noastre şi să ne îmbrăcăm cu o nouă gândire pe care o dă adevărul (vezi v.20-24)… unde găsim adevărul? În Scriptură! Problema ar fi următoarea: Dragi fraţi avem probleme legate de cunoaşterea lui Dumnezeu. Răspunsul unora… soluţia simplă, fără efort… să ne rugăm! Corect aş zice eu, dar incomplet… Cum să cunosc pe Cineva, dacă vorbesc numai eu şi El nu poate să-mi spună un Cuvânt. Soluţia care cere puţin efort este ca pe lângă rugăciune să iau Scriptura şi să depun efortul înţelegerii şi al cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu… Aşa e mai greu, dar aşa înţeleg valoarea Cuvântului şi a rugăciunii, pentru că şi rugăciunea capătă consistenţă în preajma Bibliei. Soluţia simplă şi fără efort o îngropăm în rugăciunea: Doamne, vreau să te cunosc mai bine! Iar El îţi răspunde: Tu ce faci pentru asta!? 


Nu aţi auzit niciodată rugăciunea: Doamne dă unitate!? Eu am auzit-o şi câteodată mi se pare atât de nerealistă, ca să nu spun făţarnică. Eu mă cert cu fratele meu şi în loc să depun toate eforturile pentru a repara relaţia mă duc înaintea Domnului cu o rugăciune ruptă complet de ceea ce fac eu în realitate. Să nu fiu înţeles greşit: e bine să ne rugăm pentru relaţiile noastre, dar nu suficient. Dacă eu nu mă implic în armonizarea relaţiilor pe care le am, Dumnezeu nu îmi va viola liberul albitru dându-mi unitatea pe care o cer într-o rugăciune făţarnică. Dragi fraţi avem probleme în relaţii! Răspunsul unora: Hai să ne rugăm! Răspunsul biblic, care cere puţin efort: „…dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23,24) În primul rând rezolvă tu însuţi problema şi abia apoi adu darul…
 
Apoi mai e şi problema caracterului, iar rugăciunea e: Doamne fă-mă bun! Aici Iacov spune tot: Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.(Iacov 4:2,3) Mai întâi rezolvăm problema caracterului şi apoi învăţăm să facem cereri bune şi plăcute Tatălui… Întâi caracterul şi apoi rugăciunea, pentru că rugăciunea prinde viaţă într-un caracter ales.


Deşi rugăciunea pare un răspuns spiritual la orice problemă, în unele cazuri se dovedeşte a fi, nu un răspuns spiritual, ci unul superficial. Bineînţeles că aici vorbim de un anumit tip de rugăciune care nu este susţinut în practică, sau de trăirea cu Dumnezeu, e doar o „rugăciune de tip paravan” în urma căreia poţi să spui cu conştiinţa împăcată: Doamne eu am făcut totul! Dar realitatea e că te-ai ascuns după acest paravan pentru a căuta soluţii simple, fără a depune efort.

Dictatura rutinei… Încotro?

Dictatura rutinei

Vrăjmaşul perfid care ameninţă Biserica lui Isus Cristos de astăzi este dictatura rutinei – atunci când rutina devine „stăpân” în viaţa Bisericii. Se organizează programe şi condiţiile impuse sunt acceptate ca ceva normal. Oricine poate prezice programul următoarei întâlniri de duminică şi ce se va întâmpla atunci. Aceasta pare să fie ameninţarea mortală din biserica de azi. Când ajungem în punctul în care totul poate fi prevăzut şi când nimeni nu mai aşteaptă nimic neobişnuit din partea lui Dumnezeu, atunci suntem în rutină. Rutina dictează, astfel că putem spune nu numai ce se va întâmpla duminca următoare, dar şi cum vor decurge lucrurile luna viitoare şi, în cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte, putem spune chiar şi ceea ce se va întâmpla anul viitor. Atunci ajungem în punctul în care ceea ce a fost determină ceea ce este şi ceea ce este determină ce va fi. […]

Toată lumea ştie cam ce se va întâmpla, iar acest fapt a devenit duşmanul nostru de moarte. Dăm vina pe diavol, pe „zilele din urmă” şi pe tot ce ne vine în minte, însă marele nostru vrăjmaş nu este în afara noastră. Este înăuntrul nostru – este atitudinea de a accepta lucrurile aşa cum sunt. Credem că ce a fost trebuie să hotărască ce ve fi şi, ca rezultat, nu creştem în aşteptările noastre. […]

Automatismul – înseamnă repetare fără sentiment. Dacă, într-o zi, cineva ar citi Scripturile şi le-ar crede, dacă ar crede cuvintele marilor imnuri creştine, în scurt timp s-ar apropia o revoluţie spirituală binecuvântată. Însă prea mulţi sunt prinşi în automatism, în a repeta fără să simtă ceva, fără să înţeleagă ceva, fără uimire şi fără aşteptări sau surprize îmbucurătoare. Dumnezeu nu poate intra în slujbele noastre de la biserică deoarece noi am stabilit mai dinainte totul pentru El. Noi spunem: „Doamne, vom face aşa şi aşa; acum, binecuvintează planurile noastre”. Repetăm fără sentiment, repetăm fără sens, cântăm fără uimire, ascultăm fără mirare. Aceasta este descrierea mea pentru automatism. […]

Deoarece Duhului Sfant nu I se dă nici o ocazie să lucreze în slujbele noastre de la biserică, nimeni nu se pocăieşte, nimeni nu-şi petrece o zi aşteptându-L în tăcere pe Dumnezeu cu Biblia deschisă, căutând să-şi pună în ordine viaţa. Nimeni nu face acest lucru – noi vrem doar mai mulţi oameni. Dar mai mulţi oameni pentru ce? Mai mulţi oameni care să vină şi să repete slujbele noastre moarte, fără sentiment, fără sens, fără uimire, fără mirare? Mai mulţi oameni care să ni se alăture în sclavia faţă de automatism? În cea mai mare parte, rigiditatea spirituală care nu se poate apleca este prea slabă ca să ştie exact cât de slabă este. […]

Mă întreb dacă nu cumva ne păcălim singuri. Mă întreb dacă nu cumva mare parte a tuturor lucrurilor pe care le facem nu este autoînşelare. Aud vocea lui Isus spunându-ne: „Ai stat destulă vreme acolo unde eşti. Ridică-ţi tabăra şi mergi înspre zona de deal a ţării”. Aceasta va fi o nouă experienţă spirituală pe care Dumnezeu o are pregătită pentru noi. Tot ce a făcut Isus Cristos pentru noi putem avea astăzi. Viaţa triumfătoare, viaţa plină de bucurie, trăirea sfântă, trăirea roditoare, cunoştinţa plină de uimire şi de încântare a Triunului Dumnezeu – toate aceste sunt ale noastre. „Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara…” (Deuteronom 1.8). Domnul ţi-a dat-o printr-un legământ. Dute s-o iei – e a ta. A fost dată lui Avraam, Isaac, Iacov şi întregiitotzer seminţii ce a urmat după ei. Isus s-a rugat: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în mine prin cuvântul lor” (Ioan 17.20). Aceasta îi acoperă pe toţi aceia care fac parte din Biserica lui Isus Cristos.

A. W. Tozer

Fragment din „Rutină, putreziciune sau trezire”, capitolul I, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2007
ediţia originală: „Rut, Rot or Revival”, Zur Ltd., Camp Hill, PA, USA, 1985

Publicat în meditaţie. 2 Comments »

Despre rugăciune

‘Un om se ruga şi la început a crezut că rugăciunea înseamnă a spune ceva. Dar…a început să stea tot mai mult tăcut, până când, în cele din urmă a înţeles că rugăciunea înseamnă A ASCULTA.’ -Sören Kierkegaard

rugaCerul este plin de răspunsuri la rugăciuni pe care nimeni, niciodată, n-a avut curajul să le facă.- Billy Graham

Dacă mi-ar fi răspuns Dumnezeu la toate rugăciunile mele, nu ştiu unde aş fi fost acum.-C.S. Lewis

Dacă ar fi cineva în stare să-i facă pe credincioşi să se roage, sub puterea lui Dumnezeu, ar deschide uşa celei mai mari treziri spirituale pe care a văzut-o vreodată acest pământ!… -Leonard Ravenhill

Nu te mai strădui să-i dai indicaţii lui Dumnezeu, aşteaptă-te ca în rugăciune să ţi se spună ţie ce trebuie să faci.’ 

‘În viaţa de rugăciune este mai bine să ai inima plină chiar dacă n-ai cuvinte, decât să ai cuvinte şi inima să-ţi fie goală.’  -John Bunyan

Oamenii care au simţit cei dintâi responsabilitatea răspândirii creştinismului în lume, s-au apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus însă: „Doamne, învaţă-ne să predicam” sau „Doamne, învaţă-ne să facem minuni”, ci … „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.” …

Rugăciune fără credinţă se mai întâlneşte, dar credinţă fără rugăciune este de neconceput.

Ar trebui să ne examinăm, din când în când, rugăciunile ca să vedem cât de sincere şi de spontane mai sunt. Ar trebui să le ţinem sincere, simple, proaspete, personale şi originale. Mai presus de orice, trebuie să ne interzicem cu desăvârşire să ne făurim singuri emoţii de sfinţenie.

 

Darurile

În timpul revoluţiei franceze, trei creştini au fost condamnaţi la moarte prin ghilotinare. Unul dintre creştini avea darul credinţei, altul avea darul proorociei, altul avea darul de a fi ajutor altora.
Creştinul cu darul credinţei urma să fie executat primul. El a fost întrebat dacă dorea să-i fie acoperit capul în timpul execuţiei. El a refuzat şi a spus că nu-i este frică să moară.

-„Am credinţa că Dumnezeu mă va scăpa!” a strigat el curajos.

Călăul i-a aşezat capul pe butuc, sub ghilotină. A privit în sus spre lama ascuţită a ghilotinei, a spus o scurtă rugăciune şi a aşteptat cu încredere. Funia a fost trasă, dar nu s-a întâmplat nimic. Cei de faţă au fost uimiţi şi crezând că a fost o minune de la Dumnezeu i-au dat drumul.
Creştinul cu darul proorociei urma să fie următorul executat. Capul său a fost poziţionat sub ghilotină şi asemenea celor dinaintea sa a fost întrebat dacă doreşte capul acoperit.

-„Nu” a spus el, „Nu mi-e frica să mor. Totuşi, eu prezic că Dumnezeu mă va scăpa de această ghilotină!”

Şi cu aceasta funia a fost trasă din nou, dar nu s-a întâmplat nimic. Iarăşi cei de faţă au fost uimiţi şi au presupus că este o minune de la Dumnezeu şi l-au eliberat pe om.
Cel de-al treilea creştin, cel cu darul de a ajuta, urmă la execuţie. El a fost adus la ghilotină şi asemenea celor dinaintea sa a fost întrebat dacă doreşte capul acoperit.

-„Nu” a spus el, „sunt la fel de curajos ca şi cei dinaintea mea.”

Călăul i-a pus capul cu faţa în sus sub ghilotină şi era pe punctul de a trage de funie când omul a strigat:

-„Hei, staţi! Cred că am găsit care era problema cu funcţionarea ghilotinei voastre!”  🙂

Ideea este că noi cu toţii avem daruri, toată treaba stă în a ştii cum şi când să le folosim!

ghilotina