Plan citire Biblie 2018

 Ce bine este că Dumnezeu ne dăruiește noi începuturi! Împreună cu Biserica Creștină Baptistă Speranța din Reșița, vă invitam să citim o parte din Biblie într-un an iar acesta (din acest an) are avantajul de a ne purta prin Vechiul Testament deopotrivă cu parcurgerea Noului Testament.

Se poate descarcă în format .PDF de aici–>CITIRE BIBLIE calendar-2018

calendar 2018

 

Meditație

 La sfârșit de an…

    ”Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viată, prin ea mai am si eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viață. ”  Is.38:16

         Cuvintele de mai sus au fost rostite de Ezechia, împăratul lui Iuda și exprimă un adevăr general valabil : ne bucurăm de viață și avem suflare datorită îndurării lui Dumnezeu! Am ajuns la finalul anului 2017. Privind în urmă, îi suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru toată purtarea lui de grijă. Prin servicii de închinare specifice, Bisericile baptiste din Comunitatea noastră vor evidenția modul în care Dumnezeu a rânduit să se întâmple anumite evenimente care au jalonat istoria omenirii.

25529951_1657627827631058_1843461714_n

   Ne vom aduce aminte de Nașterea Domnului Isus Hristos. Este intervenția radicală a lui Dumnezeu pentru recuperarea omului. Exceptând actul creației, niciodată Dumnezeu nu s-a apropiat atât de mult de om ca în acest caz. Se naște al doilea Adam, Răscumpărătorul neamului omenesc, expresia văzută a Dumnezeului nevăzut. Doresc tuturor Bisericilor baptiste din Comunitate să aibă parte de zile de sărbătoare reală, cu bucurie în suflete, mulțumire și speranță. Impreună cu copii noștri să-L înălțăm pe Dumnezeul care ni l-a dat pe Fiul Său!

     In duminica din 31 decembrie vom marca sfârșitul anului 2017 și ne vom pregăti pentru intrarea în anul 2018. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toată purtarea lui de grijă. Deși încercările și problemele fac parte din realitatea existenței noastre, sunt bucuros să constat faptul că în viața Bisericilor baptiste din Comunitate au fost trăite multe momente înălțătoare, aducătoare de bucurie. Multe biserici au trecut de borna istorică cu numărul 100 a existenței lor. La nivelul slujitorilor bisericii ne-am bucurat pe tot parcursul anului de întâlniri lunare cu timp de părtășie la rugăciune și Cuvânt.

     Este o certitudine pentru noi faptul că trăim vremurile din urmă. Nu putem rupe existența noastră de contextul socio-politic care ne influențează într-un fel sau altul. Cu toate acestea noi suntem chemați să fim înțelepți și să ne cunoștem bine prioritățile. Să ne canalizăm energiile și capacitățile nostre pentru a ne salva pe noi, familiile noastre, și pe cât mai mulți din localitățile nostre de pierzare veșnică. Pentru fericire și bunăstare  vremelnică, aici pe pământ, sunt atâtea instituții create pentru a-i ajuta pe oameni. Pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă la fericire eternă, Dumnezeu cheamă la implicare o singură instituție : Biserica!

     Indemnul meu pentru frățietatea baptistă din Caraș Severin este : ”Haidem la Casa Domnului!”(Ps.122:1) Să ne bucurăm că facem parte din biserică, să prețuim biserica, să respectăm biserica, să slujim biserica, să ajutăm și pe alții să se integreze în biserică! Este aproape venirea Mirelui (Domnul Isus) după Mireasă (biserica). Atunci ne vom bucura veșnic!

       Cu toată dragostea vă doresc tuturor Sărbători binecuvântate și Ani mulți fericiți cu Domnul Nostru!   

milutin-ilie-2016          Ilie Milutin

            Președintele Comunității Bisericilor Baptiste Caraș Severin

Întâlnirea păstorilor -decembrie 2017

prayMarți, 19 decembrie 2017, de la ora 9.00-13.00,  vă invităm cu drag, la ultima întâlnire de anul acesta, a păstorilor și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Întâlnirea va avea loc la sediul Comunităţii noastre din Reşiţa, str. Mărghitaş, nr.5A

Vă aşteptăm !

Întâlnirea păstorilor din luna noiembrie 2017

prayLuni 20 noiembrie 2017, la Băile Herculane are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori care se adună pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră. Locul întâlnirii noastre va fi hotelul Afrodita începând cu ora 13.
Pentru detalii suplimentare sunați pe fratele Ilie Milutin.
Vă aşteptăm !

Întâlnirea păstorilor – octombrie 2017

Marți, 31.10 2017, ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin.
În prima parte a întâlnirii vom avea un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul Sfânt.
În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații utile, detalii despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră. 
Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă din Oravița, fr. păstor Valentin Sfercoci.

 

Întâlnirea pastorilor – septembrie 2017

Marți, 26 septembrie 2017, de la ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin.
În prima parte a întâlnirii vom avea un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul Sfânt.
În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații utile, detalii despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră. 
La întâlnirea noastră va fi prezent și fr. pastor Nelu Tuțac împreună cu fr. dr. Philip Roberts, un binecunoscut profesor și predicator baptist, fost președinte al Midwestern Baptist Theological Seminary, cu o bogată activitate didactică și evanghelistică și în România.
Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă nr.1 Dognecea, fr. păstor Copocean Ovidiu.

Întâlnirea din luna iulie 2017

prayMarți, 25 iulie 2017, de la ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin.

În prima parte a întâlnirii vom avea un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul Sfânt.

În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații utile, detalii despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră. 

Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă din Bozovici, fr. păstor Cojocaru George.

Vă așteptăm!

 

Întâlnirea din luna iunie 2017

prayMarți, 20 iunie 2017, de la ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Împreună cu noi va fi fr. Paul Mitchell, director la Grace to You Europa însoțit de fr. Ilie Bledea. Este posibil ca și fr. Lali Radomir din Belgia, să participe la aceasta întâlnire a noastră.

Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă Maranata din Moldova Nouă, fr. păstor Sabin Văran și fr. păstor Nelu Popescu.

Vă așteptăm!

Fratele Mihai Sârbu a plecat Acasă

mihai sarbu” Ai văzut pe robul Meu….? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău”
Cu mare durere în suflet mă alătur celor cărora le este străpunsă inima de durerea plecării unui prieten și frate drag Mihai Sarbu, a fost un om al credinței, de o sinceritate deosebită, plin de Duhul Sfânt, gata în orice moment să-ți vină în ajutor, era omul care ori de câte ori te vedea te strângea în brațe și te întreba: Ce mai faci pocăitule ? Binecuvântat de Dumnezeu pentru a întoarce oamenii la Domnul, nu prin cuvinte pompoase ci printr-o apropiere de persoane, care le facea să fie liniștite și cu pace în suflet.
Acum este în Cer împreună cu Mântuitorul lui și ce bucurie va fi pentru el când va revedea pe cei plecați înainte la „Tata”, printre care Liviu Olah, Petrică Dugulescu, Cornel Dîrpeș, Nicu Ciucur, etc.
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” 2 Tim,4:7
„Bine rob bun și credincios,……. intră în bucuria stăpânului tău” Mat. 25:23.
Ne rugăm ca Domnul îndurării, credinței neclintite și Mângâietorul nostru, să mângâie familia îndurerată.

 

 

 

Conferință pastorală Surduc 8-11 mai 2017

Invitație la Conferința Păstorilor – Centrul Surduc, 8-11 mai, 2017

Dragii noștri,
Dorim să vă invităm la conferința păstorilor la centrul biblic Surduc, județul Timiș.
Această invitație v-o face Mia și Costel Oglice care slujesc la organizația Precept Ministries International de 33 de ani. Scopul slujirii noastre este să zidim pe oameni în Cuvântul lui Dumnezeu, prin studiile biblice inductive ca să devenim slujitori în puterea Mia si Costel Oglice 2016Duhului Sfânt, în Biserica Domnului și Mântuitorului Isus Hristos. Ucenicizarea este porunca Domnului Isus pe care dorim să o împlinim, mergând în toată lumea, învățând pe oameni Cuvântul Lui.
De-a lungul acestor ani am organizat conferințe naționale și internaționale pentru lucrătorii evangheliei, în colaborare cu bisericile creștine, iar în ultimii 20 de ani am organizat astfel de conferințe împreună cu pastorul Wayne A. Barber care în 29 august 2016 a fost chemat acasă, la Domnul.
Studiul cărții Galateni pe care îl vom face împreună ne va ajuta să continuăm subiectul “Numai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20).
Subiectul cărții Galateni a fost propus de Wayne în 2016. Galateni ne va duce la înțelegerea că trăirea în har este posibilă prin credință în cârmuirea și îndrumarea Duhului Sfânt, și astfel nu mai împlinim poftele firii noastre pământești; înțelegem că nu ne mai putem lăuda cu noi ci numai cu Hristos care lucrează în noi și prin noi.
Conferință va avea loc pe data de 8 mai începând cu masa de seară și se va termina pe 11 mai cu masa de prânz.
Pentru colaborare și administrare vă rugăm să confirmați participarea dvs. la pastorul Gigel Olariu 0722 436 143, email: olariugigel@yahoo.com
Rugăciunea noastră este ca această conferință să fie o experiență binecuvântată pentru toți participanții.
Vă așteptăm cu drag,
Mia și Costel Oglice

                           PROGRAMUL CONFERINȚEI PASTORALE
                                CENTRUL SURDUC 8-11 mai, 2017

Rugăciunea noastră este să aveti o experiență binecuvântată în Cuvântul Domnului la acestă conferință care are temă, ¨Umblarea în libertate, în puterea Duhului”. Vom studia epistola către Galateni.
Luni 8 mai
19.00 – 20.00 – Cina
20.00 – 21.30 – Costel Oglice
Marți, Miercuri 9-10 mai
8 – 9 Micul dejun
9 – 10.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice –
10.30 – 11.00 – Pauză
11.00 – 13.00 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
13.00 – 14.00 – Masa de prânz
14.00 – 16.00 – Pauză
16.00 – 17.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
17.30 – 18.00 – Pauză
18.00 – 19.00 – Costel Oglice
19.00 – 20.00 – Cina
20.00 – 21.00 – Costel Oglice
Joi 11 mai,
8 – 9 – Micul dejun
9 – 10.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
10.30 – 11.00 – Pauză
11.00 – 13.00 – Costel Oglice
13.00 – 14.00 – Masă de prânz. Încheierea conferinței.

Pentru informatii despre slujirea Precept Ministries Eurasia ne puteti contacta la una din urmatoarele adrese:

Mia si Costel Oglice: costel.oglice@gmail.com

sau Gigel Olariu: romprecept@yahoo.com mobil 0722 436 143 tel si fax. 0256 352 996

si http://www.precept.ro