Biserica –

„Nebăgaţi în seamă de cei mai mulţi, ei se încăpăţânează să existe. Chiar dacă uneori ştiu că deranjează pe mulţi, ei continuă să vină. Nici măcar nu-i vezi când au intrat… Stau pe acelaşi scaun sau în acelaşi loc din bancă şi părul lor alb te face să te gândeşti că sunt acolo de când predica… Petru. Privesc spre amvon cu ochii deja tulburaţi de clipa chemării… sau poate înlăcrimaţi de nădejdea Întâlnirii.

Dacă ai şansa să stai lângă ei parcă simţi miros de Biblie veche şi răsfoită până la rupere…

Vin primii. Pleacă ultimii. Şi pleacă de parcă se rup din locul acela…

Nu ştiu să se roage cu cuvinte meşteşugite. Mai bine că e aşa. Dar ştiu ce se roagă.

Când urcă păstorii în amvon sunt primii care se ridică în picioare. Ei încă mai ştiu ce înseamnă respectul pentru slujitorul Domnului. Şi aceasta pentru că ştiu ce înseamnă slujirea şi fiindcă Îl cunosc pe Cel care i-a învăţat.

Sunt cei ce merg agale pe coridoarele spitalelor căutând bolnavii, deşi ei înşişi sunt suferinzi. Nu întotdeauna doar de boli trupeşti. Cel mai adesea suferă pentru alţii. Şi pentru lumea asta în care pare că nu mai e loc pentru ei…

Dacă stai să le asculţi povestea vieţii este imposibil să nu te ruşinezi de povestea vieţii tale. Dar ei nu povestesc ca să acuze. În glasul lor tremurând e compasiune, e nostalgie, e dor… Mult dor… Dorul după ce a fost şi după ce va să fie cândva într-un alt Loc…

Uneori vor să cânte. Poate că văzul lor slăbit de atâta slovă din Biblie nici nu observă gestul de plictis al unora. Dar când îi auzi ai impresia că înţelegi cu adevărat sensul cuvântului „dor”. N-au nevoie de texte scrise. Ei înşişi sunt un text scris la atâtea cântări.

Din când în când, câte un scaun rămâne gol… Au plecat. Dar, dacă te duci la locul unde i-au pus poţi auzi încă suspinul lor. L-au lăsat pentru lumea aceasta, ca să poată cânta cu bucurie întreagă Acolo…

Sunt bătrânii… Sunt Biserica. Biserica ce a fost şi care încet, încet, uită să mai fie…”

preluare http://mariuscruceru.ro/2011/11/25/biserica-guest-post-marinel-blaj/#more-17415

Yes, I know ! – Gaither Tent Revival Homecoming

SALUTĂRI DIN DIASPORA ROMÂNEASCĂ

În ultimele două duminici din luna Octombrie 2011 am fost invitat să particip la Sărbătoarea mulţumirii în două biserici baptiste din diaspora românească, respectiv pe 23 Octobrie 2011 m-am bucurat cu fraţii din Biserica Baptistă Română Speranţa din Kholn, unde slujeşte fr. Lucian Anca, ajutat de fratele Nicu Craiovan de la Nurnberg, iar pe 30 Oct.cu fraţii din Biserica Baptistă Română din Bruxell, unde slujeşte fr. Lali Radomir. De asemenea în perioada 8.11 – 15.11 2011, am fost invitat pentru patru seri de evanghelizare organizate de Biserica Baptistă Română din Paris, păstorită de 15 ani de fr. Nelu Cociş.

Toţi aceşti fraţi salută cu multă dragoste frăţietatea din Comunitatea  Caraş Severin şi ne roagă să-i purtăm în rugăciunile noastre.

A consemnat fr. Mihai Mihuţ, preşedintele Comunităţii

„Eu n-am sa te las!” -Grupul Harul

„Ştergarul” – poezie de Costache Ioanid

La cina cea de Paşti, în camera de sus,
înconjurat de-Apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu cel mai tânăr? -Eu stau lângă Stăpân…
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
– Dar tu ce ţii doar punga? – Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
– Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
– Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? – Se-aşează iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
– Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.

Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet – a câta oară? – Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

„Curajul de a fi altfel” – întâlnire de tineret zonală

 Sâmbătă 19 noiembrie 2011 va avea loc o întâlnire de tineret zonală la Biserica Baptistă „Speranţa” Reşiţa.

Tema întâlnirii  este „Curajul de a fi altfel” şi invitat să predice Cuvântul lui Dumnezeu este fratele Daniel Bărnuţ.

Vă aşteptăm cu drag să ne bucurăm împreună !

Întâlnirea din luna noiembrie 2011


Iubiţi fraţi,

Doresc ca Domnul să vă dea izbândă în lucrarea pe care o faceţi. Vă aduc la cunoştiinţă faptul că în luna noiembrie întâlnirea noastră a păstorilor din Comunitatea Caraş va fi una specială, împreună cu fraţii noştri din Comunitate baptistă Timiş.

Va avea loc în data de 29 noiembrie 2011 la Biserica baptistă „Harul” din Lugoj. Nu vom mai avea o altă întâlnire în luna noiembrie, decât aceasta.

Domnul să fie cu voi cu toţi ! Vă aşteptăm !

Vali Sfercoci, secretar

Un gând..

„Să nu puneți etichete pe oameni!  

Noi „curgem“ de la o vârstă la alta și cei din jur se grăbesc să ne eticheteze.  Ființele vii n-ar trebui să poarte etichete. Ceea ce este valabil la obiecte nu se potrivește la ființe vii.

 Aceeași apă este numită când iese din pământ „izvor“, când se prăbușește vesel printre stânci  „pârâu“, cînd se adună spre vale „râu“, când se așează la șes “fluviu“, iar când se varsă în Mare ajunge … „Mare“!

Creștinii sunt singurii oameni care „curg spre Izvor“.

Richard Wurmbrand

„Ciocolată bună, pentru o cauză bună”..

„Ciocolată bună, pentru o cauză bună”..

Sub genericul „Ciocolată bună, pentru o cauză bună”, la cantina Universităţii „Emanuel” din Nufărul, sâmbătă, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a „Chocolate Mania”, un eveniment de strângere de fonduri, la reuşita căruia şi-au dat concursul studenţii Facultăţii de Management de la Universitatea „Emanuel” din Oradea... continuarea aici

DESPRE TREZIREA SPIRITUALĂ

“Dumnezeu foloseşte o mână de oameni zdrobiţi şi smeriţi pentru a conduce la El persoane, comunităţi şi chiar o întreagă naţiune”.
„De la Rusalii încoace, n-a existat nici o TREZIRE SPIRITUALĂ care să nu fi început prin unirea la rugaciune. Nici o mişcare de felul acesta n-a înaintat ş nu s-a mai înălţat, odată ce rugaciunile au încetat” (Dr. A.T.Pierson).
“Fiecare trezire spirituală adevărată de atunci şi până acum şi-a avut originea pământească în rugăciune” (R.A. Torrey).