La mulți ani! 2014

„ÎNVAȚĂ-NE SĂ NE NUMĂRĂM BINE ZILELE, CA SĂ CĂPĂTĂM O INIMĂ ÎNȚELEAPTĂ!” PSALMUL 90:12

În vremuri grele din punct de vedere economic, diferenţa dintre pace şi panică depinde de lucrul în care te încrezi. După ce ai făcut tot ce ştii, încredinţează-ţi viata lui Dumnezeu şi nu o lua înapoi! Noi trăim într-o lume împânzită de teamă. Dacă citeşti titlurile şi nu versetele sau dacă îi asculţi pe cei ce vor să şocheze în loc să-i asculţi pe cei ce-ti întăresc credinţa, vei experimenta ceea ce Domnul Isus a descris “oamenii îşi vor da sufletul de groază” (Luca 21:26). În calitate de copil al lui Dumnezeu răscumpărat, trăieşti după regulile Lui, sub ocrotirea Lui, ajutat de “bogăţia Sa” (Filipeni 4:9).
lată o promisiune pe care trebuie să te bazezi: “Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă” (Ieremia 17:7-8).
În anii de secetă nu intra în panică. Ci încrede-te în Dumnezeu care te va ajuta să treci cu bine.

Un An nou plin de credință , nădejde și dragoste !

Cât costă un miracol?

   O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească. A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare. A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic. În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.

-„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”– a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.

-„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”

-„Poftim?” – a întrebat farmacistul.

-„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?

-„Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.

-„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.” Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o:

-„De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”

-„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”

-„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.

-„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.

-„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi” A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus:

-„ Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-I văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”

Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.

-„Acea operaţie a fost un adevărat miracol”– a şoptit mama. –„Mă întreb cât o fi costat?”

Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi… plus credinţa unui mic copil….

Dorinţă – de anul nou

Se-aştern în strat zile trecute
Din calendar ce-acuşi e vechi
N-au fost puţine, dar nici multe
Iar cele bune… nu-s perechi.

Ba, parcă-au fost ceva mai dese
Din cele ce-au adus oftat
Dar m-au făcut ca să îmi pese
Că timpul este măsurat.

Da… au trecut, s-au dus în urmă
Şi alte vin cu an mai nou,
Trei sute şaişcinci, o turmă
Păzită doar de Dumnezeu.

Doar El pe braţe de mă ţine
Umblatu-mi fi-va mai uşor.
Aş vrea ca să îmi meargă bine
Iar munca mea s-o fac cu spor.

Vreo boală de-ar ieşi în cale,
Să trec uşor, pe lângă ea,
Iar mersul prin a morţii vale
Să fie numai… grija Sa.

Familia… să-mi stea unită
În dragoste şi mult respect;
Şi casa fie-atent păzită
De sfatul bun şi înţelept.

Scriptura să-mi arate drumul
Spre Ţara unde-i tot frumos.
Să fiu mai bun. Precum e fumul,
Eu vreau mai sus şi nu în jos.

Mi-ar place mult ca anul ăsta
Să vină Domnul pe alb nor,
Să treacă răul şi năpasta,
S-ajung perfect, nemuritor.

Viorel Dascalu

OSEA – Reflecții personale cu scop devoțional

                  Cartea profetului Osea este cartea pe care noi o recunoaștem ca fiind utilă atunci când trebuie să oficiem slujbe de logodnă. Avem texte specifice pentru aceasta și unul din aceste texte este tocmai din această carte. Aș putea spune că această carte e precum o știre de ordin meteorologic pentru că prin profetul Osea aflăm vremea pe care Dumnezeu e pregătit s-o aducă pe cerul vieții poporului Său. Diferența între ceea ce anunță meteorologii este că ei anunță vremea probabilă în timp ce Dumnezeu întotdeauna certitudini gata să se împlinească. Așadar nu te îndoi niciodată la întuneric de ceea ce ți-a spus Dumnezeu la lumină. Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna e sigur și adevărat, după cum spune și Mântuitorul: “Șfințește-i prin Cuvântul Tău. Cuvântul Tău e adevărul.” Tot ce scrie în Cuvânt e adevărat și vrednic de crezare.

Cap.1:1: ”Cuvântul Domnului spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.“

Privesc la acest verset și nu pot remarca constanta trăirii lângă Dumnezeu a profetului Osea. Pe tronul împărăției împărații se schimbă dar Osea rămâne același, un om credincios și un om căruia Domnul încă îi poate vorbi. E necesar aici să ridicăm un semn de întrebare cu privire la trăirile noastre. Suntem noi la fel de credincioși Domnului? Auzim vocea Domnului vorbindu-ne?

Dumnezeu îi spune lui Osea să își ia o nevasta curvă deoarece țara a curvit. Osea e chemat astfel să guste din farfuria lui Dumnezeu și să simtă într-un mod personal problema poporului Israel în relația sa cu Domnul. Adevărurile spirituale trebuiesc acum zugrăvite într-un mod practic. Lucrarea lui Dumnezeu întotdeauna presupune acceptarea voii lui Dumnezeu în defavoarea dorințelor tale. Osea nu s-a căsătorit cu cine a vrut el ci cu cine a zis Dumnezeu iar aici vedem pe linia profetului, prețul slujirii.

• 3 El s-a dus şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.
• 4 Şi Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel; căci, peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
• 5 În ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.”
• 6 Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!

Dumnezeu vestește judecata tocmai prin nașterea copiilor pe care îi are. Când i se naște fetița Dumnezeu îi spune că se va numi Lo-Ruhama sau cea fără îndurare. Mesajul de aici e limpede: îndurarea lui Dumnezeu este mare dar cu toate acestea are și o limită. Există anumite interpretări care afirma că V.T. este perioada asprimii iar N.T. perioada îndurării și a harului. Numărați însă în toată Scriptura cuvintele îndurare, și veți observa că în V.T. față de N.T. apare de patru ori mai mult acest cuvânt. Astfel Dumnezeu are îndurare în vechiul legământ și are îndurare în Noul Legământ, nimeni nu se îndoiește de aceasta întrucât îndurarea nu este numai ceva ce are Dumnezeu ci este ceva ce este Dumnezeu. Îndurarea este unul din atributele Sale dar îndurarea Sa în ce privește îngăduința păcătosului are limitele ei. Ieremia spune în plângerile sale “bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt“. Fraților, pentru bunătatea Domnului există un sfârșit și pentru îndurările Lui există un capăt. Desigur aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu mai continuă să fie bun în natura Sa ci doar că nu mai continuă să-și exprime bunătatea față de un păcătos care nu se pocăiește. Să avem mare grijă la cum trăim pentru ca îndurarea Domnului are un capăt.

Extind aceasta idee legând-o de Rut 2:20: “Naomi a zis nurorii sale: „Să fie binecuvântat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a fost şi pentru cei ce au murit. Omul acesta este rudă cu noi”, i-a mai spus Naomi, „este din cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră.” Pentru cei care au murit îndurarea s-a terminat, așadar sunt două situații. Fie mori și se termină cu îndurarea, fie intră Dumnezeu cu tine la judecată încă din viața aceasta.

Cap. 2:2-3.

• Plângeţi-vă, plângeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sunt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei şi preacurviile de la ţâţele ei!
• 3 Altfel, o dezbrac în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca un pustiu, ca un pământ uscat şi o las să moară de sete!

O dezbrac, o fac un pustiu și o las să moară de sete arată pedeapsa care urmează să vină în urma nepocăinței. Pedeapsa este economică: o țară dezbrăcată de resurse și un pământ uscat. Pedeapsa e de natură economică iar păcatul sau criza era de natură spirituală. Și de aici înțelegem că ceea ce suntem noi spiritual întotdeauna va afecta ceea ce suntem noi economic. Dacă țara e lovită în economie atunci criza ei majoră e de natură spirituală.

“Să-și depărteze curviile” reprezintă perioada de grație pe care Dumnezeu o oferă pentru pocăința până nu vine judecata Sa. Deci până nu se revarsă și peste noi mânia Domnului să ne îndreptăm căile și viața prin pocăință.

Cap. 3:4.

• Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi.

Mă uit la acest verset și consecința păcatului devine vizibil, din ce în ce mai clară. “Multă vreme” arată că păcatele noastre nemărturisite înaintea Domnului au consecințe pe termen lung.

Cap. 4:1.

„Ascultaţi cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.”

Dumnezeu judecă nedreptatea și minciuna sau înșelătoria, judecă duritatea sau lipsa de îndurare pe care o manifestăm unii față de ceilalți și lipsa de cunoștință spirituală după cum spune și versetul 6: “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! “

vs 2-3:

• Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.
• 3 De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri.

În aceste două versete apar trei cuvinte cheie și anume: „fiecare”, „țara” și „toți” – lucru care ne spune că ceea ce face fiecare în parte afectează de fapt o țară întreagă. Țara ta urcă sau coboară în funcție de ce faci tu. Țara în care trăim (ca să nu mai zic de Biserica în care suntem integrați) se apropie sau se depărtează de binecuvântare în funcție de ceea ce trăim fiecare din noi. Dacă te evaluezi vreodată ca om, evaluează-te ca factor de influență la scară națională. Dostoievschi spunea la un moment dat: „fiecare din noi e vinovat de tot răul săvârșit de toți” și de aceea vreau să te întreb în privința felului de influență, ești vinovat sau nevinovat? Altcineva spunea astfel: “Controlam 50% dintr-o relaţie. Dar o influenţam în proporţie de 100%…”, și marea întrebare este în ce fel o influențăm. Remarcați că influența oțetului lasă în urmă o strâmbătură iar influență fumului lasă în urmă tuse seacă. Privește ce lași în urma ta ca să înțelegi ce fel de influență aduci în viața altora. Victor Hugo spunea că de la o lebădă nu pot cădea decât pene albe, așa că dacă suntem realiști va trebui să admitem că natura noastră spirituală va determina dacă influența noastră lasă în urmă pete albe sau negre. Citeam undeva că toată creștinătatea și toți creștinii sunt lumina lumii, unii însă au uitat să apese pe întrerupător. Așadar apasă întrerupătorul, influențează frumos, și fii pentru țara aceasta o binecuvântare. Dacă țara jălește, jălește și din cauza ta.

Prov.11:11: „ Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.”

Cap. 5:9:

•  Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva seminţiilor lui Israel va veni negreşit!

Cuvântul care vine de la Dumnezeu întotdeauna se…împlinește. Un prooroc se cunoaște dacă e adevărat sau fals după acest criteriu: dacă se împlinește ceea ce spune sau nu. Priviți Cuvântul scris ca pe un întreg care …  va veni negreşit!

Cap 6:3:

•  Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!”

Zorile unei dimineți aduc lumină iar ploaia aduce înviorarea pământului. Întotdeauna prezența lui Dumnezeu te luminează și te înviorează.

Cap 7:6:

•  Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins.

Întrebarea aici ar fi după ce arde inima ta? În fiecare există un foc lăuntric care ne consumă într-o direcție sau alta și de aceea este esențial să răspunzi la această întrebare: după ce-ți arde inima?  „Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”, (Luca 24:32). Nu poți să umbli cu Isus, așa cum au făcut și acești ucenici și să nu-ți ardă inima pentru Scriptură. Așadar pentru ce arde inima ta?

cap.9:7:

•  Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.

Ceva despre pedeapsa Domnului. Pedeapsa nu e răzbunare ci este atributul dreptății divine care cere o dreaptă răsplătire. Pedeapsa înseamnă să primești ceea ce meriți. În privința meritelor se poate vorbi despre trei aspecte:

A. Meritul

B. Nici un merit (și)

C. Demeritul

Meritul știm ce este, nici un merit semnalează lipsa meritului iar demeritul arată contrastul meritului. Toată omenirea se află datorită trăirii sale în chenarul demerit și de aceea ce faci în fire își va lua o dreaptă răsplată lucru numit în Biblie pedeapsă.

vs:11:

Slava lui Efraim va zbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare şi nicio zămislire!

Când salonul de nașteri al Bisericii rămâne gol înseamnă că în trăirea noastră cu Dumnezeu există o problemă. Când nu mai există biruință înseamnă că între rândurile noastre se ascunde cel puțin un Acan. Nu cumva ești tu acela? Osea 4:10: „ şi tot nu se vor înmulţi, pentru că au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui.”

Osea 9:14: Dă-le, Doamne!… Ce să le dai?… Dă-le un pântece care să nască înainte de vreme şi ţâţe seci!…

Imaginea aceasta am văzut-o da atâtea ori… Biserica a născut înainte de vreme și a botezat oameni înainte de vreme și în loc să vedem persoane născute din nou am văzut fetuși născuți morți care nu fac altceva decât să îngroașe numărul religioșilor fără viață.

Cap. 10:1:

•  Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.

Prosperitatea rămâne o binecuvântare atâta vreme cât rămânem lăngă Dumnezeu. Există oameni care atâta timp cât au traversat situații dificile au stat lângă Dumnezeu dar când a apărut prosperitatea a apărut și îndepărtarea lor. Priviți-l pe fiul risipitor. Priviți-l cu bani și priviți-l fără bani. În mod natural criza te împinge spre alipirea de cineva. Fiul risipitor s-a alipit de un proprietar cu ținuturi și porci. Când a avut averea tatălui în schimb a îmbrățișat un stil de viață independent. Întotdeauna starea financiară a influențat modul de viață al oamenilor. Când au avut de toate israeliții s-au deslipit de Dumnezeu și au îmbrățișat idolatria. Ce faci tu când Dumnezeu te binecuvintează material? Să nu uităm niciodată că banii sunt un bun pașaport cu care poți merge oriunde vrei în afară de cer și poți să-ți procuri cu ei orice în afară de fericire. Dacă vrei fericire și în belșug și-n sărăcie stai alipit de Domnul.

Cap. 11:1:

• „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.”

Îmi place că atunci când Dumnezeu scoate pe cineva din Egiptul păcatului o face pentru a-l integra în marea Sa familie. Când l-a chemat pe Israel l-a chemat în calitate de fiu. Dumnezeu n-are nepoți și nici rude îndepărtate ci doar familie iar în momentul convertirii tale ai primit marele privilegiu de-a intra în familia lui Dumnezeu. Mulțumește pentru aceasta și trăiește o viață consacrată familiei în care te aflii.

vs.4: „ I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare.”

Dragostea presupune atracție și observați că întotdeauna Dumnezeu ia inițiativa. De la începutul creației și până astăzi Dumnezeu continuă să atragă oameni spre Sine. Cineva spunea că Evanghelia este Eul lui Dumnezeu care vorbește eului nostru. Întotdeauna scopul e același: determinarea ființei umane de-a se lăsa atrasă de dragostea Divină.  „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”, (Ioan 6:44). De asemenea în Ioan 12:32 citim următoarele cuvinte: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Dacă ai venit în sânul creștinismului prin convertire permite-mi o întrebare sinceră: cine te-a atras să vii aici? Singura motivație corectă este atracția divină. Iubirea pe care Ți-o oferă Dumnezeu, apoi este puternică iar această idee e exprimată de cuvintele „funii de dragoste”. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu este un fir de câlț ci o funie puternică. E o funie care te susține și care te ridică spre cer și oare cine ar putea rupe această funie? Cine ar putea s-o distrugă?

Rom. 8:35-39:

• Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
• 36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
• 37 Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
• 38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
• 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Dragostea lui Dumnezeu este una puternică care nu va renunța la noi niciodată și pe care nimeni și nimic n-o va putea distruge. Iubirea din Dumnezeu apoi este iubirea care ajută, „am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare”. Poți să dai ceva cuiva la un moment dat fără să iubești dar nu poți iubi fără să dai. Iubirea întotdeauna ajută. Iubirea îl ridică pe celălalt și-i împlinește nevoile. Un copilaș a dat următoarea definiție pentru iubire: „dragostea este ceea ce-i face pe doi să stea unul lângă altul atunci când este suficient loc.” E cea mai frumoasă imagine pe care v-o pot pune înainte: să stai pe banca istoriei frământat de nevoile pe care le ai și să știi că Dumnezeu vine lângă tine. Aceasta e iubirea adevărată!

vs:7:

• Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.

Depărtarea de Dumnezeu nu înseamnă un mers rărit la biserică, un program rărit de rugăciune sau un timp rărit de studiu al Scripturii. Depărtarea de Dumnezeu înseamnă cădere. Oare noi ca și credincioși stăm în picioare sau pornirile noastre ne-au îndepărtat de Domnul și am ajuns să cădem?   „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia sema să nu cadă”, (1 Cor. 10:12).

Cap.13:1:

• Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.

Consecința păcatului e moartea iar înainte de a păcătui Efraim avea în vorbele lui autoritate datorită puterii sale numerice și armate. Fac o aplicație: întotdeauna puterea lui Dumnezeu va aduce în viața noastră autoritate în vorbire iar păcatul întotdeauna o va distruge. Dacă ești predicator și nu mai ai autoritatea de altă dată fă-ți o analiză interioară ca nu cumva microbul păcatului să-ți fi mușcat din suflet. Se spune că orice lemn își are viermele lui iar omul își are slăbiciunile sale. Testează-te ca nu cumva să fi căzut pradă vreunei slăbiciuni.

vs:2: „Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei!”

Priviți câtă degradare și priviți cum generația noastră seamănă cu generația aceea. Priviți cum aceștia dezapreciază omul dar apreciază animalul și priviți cum dezapreciază omenia dar apreciază animalitatea, (jerfind oamneni sărută viței). Ucidem copiii în pântecele mamei dar ne alarmăm pentru drepturile câinilor vagabonzi de a trăi în adăposturi. Nu vreau să fiu înțeles greșit, însă uitați-vă la cântarul dezaprecierilor și aprecierilor, uitați-vă la fiecare taler. Ce vedeți? Dezapreciem omenia, onestitatea conjugală și respectul față de om dar ridicăm cu o fală nebună pe culmi înalte stindardul murdar al comportamentelor animalice și cu caracter de bestialitate. Jertfind oameni sărută viței. Aceasta a fost generația lui Osea aceasta e generația noastră. La fel ca ei trăim în idolatrie. Nu mai ridicăm animale pe soclu dar ne închinăm în fața pornirilor noastre animalice.

Cap.14:2:

•  Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce în loc de tauri, lauda buzelor noastre.

Pentru când se vine la adunare, Dumnezeu spune, aduceți cu voi cuvinte de căință… Noi venim aducând cântări și poezii pe care să le recităm artisc iar Dumnezeu spune: terminați-o cu artisticul vostru și treceți la pocăință. Aduceți cu voi ce trebuie. Cartea Osea e o carte în care Dumnezeu descoperă păcatul și emite judecăți însă în același timp cartea Osea e cartea celor ce primesc șansa a doua. Pentru orice păcat și pentru orice cădere există și șansa a doua.  „Dar voi avea milă de casa lui Iuda şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi”, (Osea1:7)  Hristos Domnul șansa a doua a venit să ne izbăvească din păcat iar izbăvirea nu e prin arc nu e prin sabie, nu e prin lupte și nici prin cai sau călăreți. Izbăvirea este prin cruce. Dacă ai nevoie de izbăvire vino la cruce.

Osea 1:9-10:

• Şi Domnul a zis: „Pune-i numele Lo-Ami căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.
•  Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui Viu”!

„Totuși” ne învață că pentru fiecare abatere Dumnezeu oferă și șansa a doua dar nu uitați niciodată: șansa a doua întotdeauna te duce pe la cruce.

AMIN!!

Nica Ionel, pastor

Viaţa ta ?? sau viața Lui ?

De câte ori ne ”mâncăm” viața… Dar de câte ori ne dăm seama că nu e viața noastră ci e un dar de la Dumnezeu… Ne facem că nu îl vedem, dacă e nevoie ne punem și mâna la ochi… Dar totuși El sta la masă cu tine… Nu te-a uitat și nu te-a părăsit… Acum cât încă mai ai din plăcintă măcar câțiva ani… Oferă-i lui Dumnezeu ceea ce îi aparține… El cere de la tine ascultare, cere să îl iubești, dar cel mai mult El dorește să fiți prieteni,…

A coborat aici pe pământ și a luat trup de om, a murit pentru tine… da, nu te mira… pentru tine, știu că poate te simți cel mai păcătos om, cel mai rău, sau poate că poți crede că nu mai ai cale de întoarcere…. Dar nu e adevărat. Isus de aceea a murit pentru tine, ca „oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viața veșnică„(Ioan 3:16)

Dumnezeu nu se mulțumeste doar cu o parte a vieții noastre (nu vrea sa fim doar creștini cu numele) vrea sa ii dam Lui toată viața noastră și dacă ne predam Lui,  cine poate sa stea împotriva noastră și ce rău ne mai poate atinge?

NU-L ignora ! ! !

Dă-i lui Dumnezeu locul pe care ar trebui s îl aibă în viața ta!

Cu Tine e-o minune!

Călări pe cai mă duc în zări

Albastru gând mă poartă

Călătorind din țări în țări

Până la alba-Ți poartă.

 

Deschide-o larg spre vale

Căci vin trudit de mers

În spate se mai văd pe cale

Urmele ce nu s-au șters.

 

Șoptește-mi cald și lin

Șoptește-mi Doamne să te-aud

Mi-e cupa spartă fără vin

Și rodul, e necopt și crud.

 

Și-atât aș vrea, să Te aud;

Să crească iar șuvițe-n vie

Și să se coacă tot ce-i crud

Și inima din piept să-nvie.

 

Călări pe cai mă duc în zări

Albastru gând mă poartă

Și port în mine-n orice țări

Cuvântul spus la poartă.

 

Căci poarta Ta e-un loc deschis

Pe aripa-nchinării vie,

Și Tu, vorbești, și nu-i un vis

Este reala veșnicie!

 

Este sublimul curcubeu

Izvor de lapte și de miere

Și-l poți gusta și tu și eu

Și toți care-l vor cere.

 

De vrei călări pe cai în zări

Să bați și tu în poartă

Șopti-va Domnul, și-alte stări

Îți vor conduce-ntreaga soartă.

 

Nu te sfii să ceri Cuvânt

Când cerul e la îndemână;

Când vine-al uscăciunii vânt

Tu, du-te la la fântână!

 

Și stai cu Domnul lângă poartă,

Și stai cu El în rugăciune;

Și strigă lângă cupa spartă:

„Cu Tine Doamne e-o minune!”

de Nica Ionel

,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte..”

,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.`` (Luke 2:14)

Crăciunul – Ziua Mea?

Deşi nu-i scrisă undeva,
Ca dată, într-un calendar,
Mulţi cred că este ziua Mea
Deşi de Mine… n-au habar.

Crăciun se spune c-aş fi Eu;
Nu e real…, Eu sunt Isus.
Iar de e altul Cine-s Eu
Mergeţi la el… dacă-i de sus.

În iarnă zic că M-am născut
Cu luminiţe prinse-n geam;
Deşi… altfel era-n trecut
Şi n-atârna nimic pe ram.

Era o iesle, nu-n pătuţ
Şi de mâncare aveam puţin;
Nu era nimeni prea hazliu
Şi nu se abuza de vin.

Mă pomenesc alături pus
De necuratul porc, tăiat,
Nu-s Mitra… Eu sunt doar Isus
Îmi pare rău, m-aţi confundat.

N-am fost dorit, nici aşteptat,
Decât de unii credincioşi;
N-am fost primit şi nici lăsat
Să-i schimb pe-acei pretenţioşi.

Cântare nimeni n-a compus
De frica… regelui Irod;
Doar îngeri sfinţi, veniţi de sus,
Dădură glasului lor rod.

Păstori şi magi ne-au vizitat
Şi ne-au adus câte ceva.
Părinţii… nu s-au aşteptat
Dar Tatăl totul conducea.

A trebuit ca să fugim.
Egiptul ne-a ascuns de cel
Ce tare-a vrut ca să murim,
Dar n-a ieşit cum a vrut el.

Mă simt şi-acuma ca atunci:
Sunt alungat şi sunt respins.
Se tot aude despre prunci,
Şi nu se spune c-am învins.

Nu se cunoaşte Cine-s Eu?
Sunt tot în iesle? Nu-S în cer?
Sunt tot copil? Nu-S Dumnezeu?
Vreau un răspuns. Acum îl cer!

Să-Mi daţi o zi… fără Crăciun,
Să fiţi cu Mine, să vorbim,
Să vă rugaţi, Eu să vă spun:
Că vreau în Cer cu toţi să fim.

Să nu cântaţi pentru un ban,
Să nu cerşiţi de dragul Meu,
Să nu Mă mai uitaţi un an…
Căci sunt acelaşi Dumnezeu.

Să-Mi daţi şi Mie de mâncat
Căci sunt flămândul cel uitat,
Să-Mi daţi cadoul aşteptat…
O cină caldă, pe-aşezat.

Să-mi daţi şi haine, că-s lipsit
Şi stau în frig de „ziua Mea”
Căci „moşul” totul mi-a ciordit
Şi asta n-am să pot uita.

Eu sunt acum la uşa ta
Şi cu mâncarea am venit
Aş vrea să intru-n casă… Da
Şi te voi face fericit.

Viorel Dascalu

Primește Colindul -Cristian și Cristiana Văduva

Un vierme mic ! de Costache Ioanid

Un vierme mic de Costache Ioanid (text si video)

 

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
“Şopârlele-s frumoase… şi-s repezi… şi-s cuminţi.”
Uşor el dă o filă. Şi alta… Şi-ncă una.
Apare papagalul… păunul şi păuna…
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un… Dar stai… afară… cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: “E cineva?” Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig… îngheţ…
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic… — Să-ntreb
pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme… — O, viermii nu
prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic… o scamă… Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc… Dar unde-i ploaia? — A stat… Nu vezi că-i
lună?
— Hi – hi! … A fost o glumă ca să mă laşi pe prag…
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod…
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă…
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata… Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin…
— Eu… Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti…
— Eu ştiu că vulpea strică… — Ce? — Viile… — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat… — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute…
Şi-acum… deschide-n lături, că vine… vine iute…
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!… încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară !… Prea târziu…
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!…
— Aşaa! sunt deznădejdea! Acum… apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată…
E lupul ce rânjeşte… şi vine… vine… “Tată!”
Ca trăsnetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost… vis…

*

“Minciuna nu-i o crimă”, se spune câteodată.
“E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată…”
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună… Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: “Tată!”
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

de Costache Ioanid