Viața (1)

singuratateJ. B. Philips a descris existența noastră în această lume ca viața unor scafandri care lucrează la mari adâncimi: „Apa nu este elementul nostru, dar eliberarea scufundătorului va veni curând, cu aerul proaspăt și lumina zilei, cu zâmbetul celor dragi și cunoscuți. Imaginea aceasta săracă nu poate descrie pe deplin bucuria de nedescris spre care vom irumpe din această închisoare, spre satisfacția plină de iubire a adevăratului nostru cămin”.

 

 

Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.

Cum suntem ?

Lumina semaforului s-a făcut galbenă, exact în fața lui. A făcut ceea ce trebuia, a oprit la trecerea de pietoni, chiar dacă ar fi putut trece accelerând prin intersecție.

semafor

Femeia din mașina din spate era furioasă și claxona isteric, țipa frustrată că a pierdut șansa să treacă prin intersecție… și-a scăpat telefonul din mână și creionul de machiaj. În timp ce femeia încă își manifesta furia a auzit o bătaie în geam. Când s-a uitat era figura foarte serioasă a unui polițist. Acesta a somat-o să iasă afară din mașină cu mâinile sus… I-a pus cătușele.

A dus-o la sediul Poliției unde a fost percheziționată, i s-au luat amprentele, fotografiată și plasată apoi într-o celulă de detenție.

După câteva ore, un polițist s-a apropiat de ușa celulei și a deschis-o. Femeia a fost escortată înapoi la biroul de primire, unde o aștepta polițistul care o arestase, cu toate efectele ei persoanale. I-a spus:

-“Îmi pare rău pentru greșeală. Dar, vedeți, eram în spatele dumneavoastră când ați început să claxonați, și să arătați degetul bărbatului din față și să-i vorbiți foarte urât. Am observat că pe spatele mașinii era un acțibild cu: “Ce ar face Isus acum?”, o ramă a numărului cu “Alege Viața!”, un acțibild cu “Urmează-mă la Școala Duminicală”, și o emblemă creștină cu peștele, pe portbagajul mașinii… natural… m-am gândit că ați furat mașina.”

Un gând

Cutremurul din 1988 din Armenia a ucis mai mult de 30.000 de oameni în mai puţin de 4 cutremurminute. În panica ce cuprinsese pe toată lumea, un tată s-a repezit spre şcoala fiului său. Ajuns acolo, a găsit clădirea complet năruită. Şi cum stătea şi se uita la grămada de moloz ce fusese şcoala, şi-a adus aminte de promisiunea pe care i-o făcuse fiului său. „Indiferent de ce s-ar întâmpla, voi fi mereu lângă tine.” Ochii i s-au umplut de lacrimi şi deşi nu mai avea ce face, pur şi simplu nu-şi putea lua gândul de la promisiunea făcută. Şi-a adus aminte că sala în care învăţa fiul său era în colţul din spate, dreapta, al clădirii. A mers acolo şi a început să dea molozul la o parte. Oamenii prezenți, au încercat să îl smulgă de pe grămada de moloz spunându-i că era prea târziu, copiii muriseră, nu mai putea face nimic.
-„Du-te acasă!” Chiar şi un poliţist şi un pompier au încercat să îl facă să plece acasă. Dar la toţi el le spune:
-„Aveţi de gând sau nu să mă ajutaţi?”
Nu i-au dat nici un răspuns, iar el a continuat să sape după fiul său. Trebuia să se convingă că fiul lui chiar murise.
Au trecut 8 ore, 12 ore, 24 de ore, 36 de ore. În ceasul al 38-lea, dând la o parte ultimul bolovan, a auzit glasul fiului lui.
-„Armand!” şi-a chemat tatăl fiul pe nume şi glasul s-a auzit întrebând:
-„Tati?”
-„Da, eu sunt, tata!” Şi apoi s-au auzit aceste cuvinte fără preţ:
-„Tati, le-am spus celorlalţi copii să nu se-ngrijoreze pentru că dacă tu eşti în viaţă, atunci sigur ai să vii să mă salvezi pe mine, şi dacă mă salvezi pe mine, atunci şi ei sunt salvaţi.”

Este o palidă ilustratie a ceea ce Dumnezeu face pentru noi în timpul nedreptăților de care avem parte. El ne caută pentru a ne scoate de sub dărâmături pentru a ne restaura și a ne da tăria de care avem nevoie pentru a ne continua alergarea.
La final vreau să vă amintesc, atunci când nedreptatea își arată colții menține comunicarea deschisă cu cerul și adu-ți aminte că și alții trec prin aceleași stări dar antidotul îl are întodeauna Dumnezeu. Până data viitoare rămâneți sub binecuvântarea Lui Dumnezeu.

BOTEZ FÂRLIUG – 22 mai 2016

Pe data de 22 mai 2016 a avut loc un botez Nou-Testamentar în Biserica Creștină Baptistă „Maranata” din Fârliug, unde patru suflete au mărturisit relația lor specială cu Domnul Isus Hristos.

Cu această ocazie, s-a vestit Cuvântul lui Dumnezeu de către frații păstori: Dobren Ion (pastorul Cercului Pastoral Duleu, Valea Mare și Visag), Gigel Olariu (pastorul Bisericii Baptiste Nr.2 Reșița) și Alex Neagoe (pastorul Bisericii Baptiste Betel din Timișoara). Programul a fost împodobit de famfara Bisericii Creștrine Baptiste Betel din Timișoara. Mulțumim Domnului pentru cele patru suflete (două din Fârliug și două din Visag) care L-au mărturisit pe Hristos ca Domn și Mântuitor personal și în apa botezului! El să mai adauge și alte suflete la Împărăția Lui veșnică!

Marcel Țepeneu, pastor

IMG_5635

IMG_5698.JPG

IMG_5704.JPG

IMG_5785.JPG

 

Mesaje transmise indirect

Nu de puţine ori ni s-a întâmplat să fim cu prietenii, colegii, membrii familiei şi cu toate acestea să avem mai mult privirea îndreptată spre smartphone. Nu contează că suntem la ceremonia de absolvire, la o ieşire în natură sau că nu am mai văzut-o pe mătuşa aproape un an de când s-a mutat în străinătate, telefonul este cel care ne acaparează atenţia. Şi mai curios este faptul că trimitem nenumărate mesaje unora, dar când ajungem în aceeaşi cameră cu ei, continuăm să trimitem mesaje altora şi aşa mai departe.

SmartphonesLa un moment dat devine deranjant. Nu atât de mult pentru noi, cât pentru cei din jur.

Conform studiilor recente creierul nostru procesează informaţii mai repede decât poate vorbi cineva. Pe parcursul dialogului purtat cu cei din jur o parte a creierului nostru rămâne nefolosită, iar noi alegem să o umplem cel mai des cu ajutorul smartphone-ului.
Dar este periculos să laşi telefonul să-ţi distragă atenţia. Probabil crezi că o privire aruncată scurt peste ultimele noutăţi este nevinovată. Iată câteva mesaje pe care le transmiţi indirect în astfel de situaţii celor alături de care te afli:

„Nu sunt interesat de ceea ce spui.”

„Eu sunt mai important decât tine.”

„Nu am nimic de spus legat de această problemă.”

„Abia aştept să scap de tot acest nonsens.”

„Nu eşti o prioritate pentru mine.”

Acum, reciteşte această listă. Ai vrea vreodată să spui ceva atât de nepoliticos, jenant sau chiar dureros? Probabil că nu. Aşa că încearcă să-ţi aminteşti asta data viitoare când eşti cu cineva şi te simţi tentat să scoţi telefonul din buzunar. Există însă şi câteva metode prin care te poţi aşeza „în afara ispitei”:

  1. Foloseşte modul silent în timpul întâlnirilor! Cel mai bine este să dezactivezi notificările. Poate fi cu adevărat neplăcut să auzi telefonul cuiva vibrând pe masă în timp ce vorbeşte cu tine.
  2. Dacă telefonul tău luminează la primirea mesajelor, lasă-l în buzunar sau întoarce-l cu faţa în jos pe masă, pentru că este mult mai greu să ignori un mesaj atunci când ai aflat deja de sosirea lui.
  3. Încearcă să-ţi laşi telefonul la birou sau în poşetă atunci când ştii că urmează să te întâlneşti cu cineva.

Folosind aceste metode poţi învinge obiceiurile greşite pe care le aveai. Fii sigur că cei din jurul tău se vor bucura să observe schimbarea.

Suficient de mărunței …

calea lactee.jpg

Președintele Teodore Roosevelt avea obiceiul să iasă afară seara după cină, cu unul din prietenii săi, naturalistul William Beebe. Priveau cerul înstelat al nopții și vorbeau despre constelații. William Beebe povestește că Roosevelt spărgea liniștea serii cu comentarii ca acesta:

-”Privește, acolo la stânga constelației Pegasus, la pata aceea de lumină. E constelația Andromeda. E la fel de mare cât Calea Lactee. Are peste 100 de miliarde de sori, mai mari ca soarele nostru. Andromeda  este una din cele peste 100 de milioane de galaxii ale universului. Se află la peste 750 de mii de ani lumină.”

Roosevelt făcea o pauză, apoi zâmbind, adăuga:

-”Cred că acum ne simțim suficient de mărunței că putem să ne ducem la culcare!”

 

 

Publicat în meditaţie. 1 Comment »

Un gând

PaganiniNiccolo Paganini (1782-1840) a fost un cunoscut compozitor și violonist italian. El a fost dintre cei mai de seamă inovatori ai tehnicii violonistice. Se spune că în una din seri, asistența aștepta cu nerăbdare începerea unei reprezentații a lui Paganini. Sunetele viorii lui Paganini parcă zburau. Deodată se auzi ceva straniu: una din corzile viorii maestrului se rupse. Dirijorul, orchestra și publicul înlemniră, dar nu și Paganini. Uitându-se la partitură, continuă să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu o coardă ruptă. Dirijorul și orchestra reluară partitura muzicală. Înainte ca publicul să se însenineze, un alt sunet atrase atenția spectatorilor. Se rupse o altă coardă a viorii. Dirijorul se opri din nou. Orchestra la fel, dar nu și Paganini. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, el continuă concertul. Dirijorul și orchestra impresionați începură să cânte. Dar nefericirea se repetă din nou. Dirijorul se opri, la fel și orchestra, iar spectatorii înmărmuriră. Însă Paganini continuă. Scoase toate sunetele cu o singură coardă. Dirijorul se încurajă, și tot așa și orchestra, iar publicul trecu de la liniște la aplauze. Paganini a atins gloria! El este simbolul profesionistului, care continuă să meargă înainte prin greutăți.

Viața este un mozaic de experiențe și transformări. Viața noastră se aseamănă adeseori cu vioara lui Paganini căreia i s-au rupt corzile. Prietenii ne părăsesc; câteodată dușmani ne sunt cei din casă, avem parte de nedreptăți și peste tot sunt „corzi rupte“. Ce facem? Să cădem descurajați la pământ? Nu, niciodată! Să mergem la Mântuitorul așa cum suntem și El poate creea din coarda vieții noastre o simfonie a împlinirii noastre, demonstrând  puterea lui Dumnezeu de a transforma eșecul și nedreptatea în caractere nobile de fii de Dumnezeu.

Pacea – poezie

paceaÎn mijlocul furtunii ce lovește,
Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.

Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.

Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,
Când nu-mi mai știu nici locul meu sub soare,
Dă-mi pacea Ta, și-n Tine să m-ascund.

Să nu-mi mai plângă sufletul de sete,
Nici de trădarea celor dragi din jur.
Să nu mai fac din lume-un loc spre stele,
Să nu mai cred în ce-i firesc că-i bun.

Dă-mi pacea Ta, să trec peste disprețuri,
Să trec cu pacea Ta peste furtuni.
Și în final, din Pace și Iubire
Să fac un steag, să-l flutur peste lumi…

Ligia L.

 

Întâlnire lunară pastori – mai 2016

intalnireUn anunţ pentru fraţii păstori!
În ziua de marți, 31 mai 2016, de la ora 9.00-13.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraş Severin, care se adună pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.
Gazda acestei întâlniri va fi Biserica Creştină Baptistă „SION” Lăpușnicu Mare din Valea Almăjului.
Vă aşteptăm cu drag!

 

Un gând

ilie profetul.jpg

Şi Ilie dorea să moară. 1 împăraţi 19:4

Este un lucru remarcabil că Ilie – omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea – se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău” (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-1 cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante„. Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci şi fă din aceasta, un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.