Esență TARE în sticluțe mici

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.“ 2 Corinteni 2:14

esentaOricât de puternică ar fi esenţa unui parfum, aceasta va rămâne necunoscută, fără ca cineva să-i simtă aroma plăcută atâta timp cât sticluţa rămâne închisă.

Adus la viaţă spirituală prin credinţa în Cristos, un creştin autentic pur şi simplu are ceva extraordinar de oferit tuturor celor din jur. Apostolul Pavel ilustrează asta prin imaginea miresmei. Un parfum plăcut, inconfundabil, atrăgător, irezistibil, abundent şi permanent. Deşi Cristos este acum în cer, totuşi, ca Dumnezeu locuieşte în vieţile celor născuţi din nou. Deci, deşi El nu poate fi văzut fizic, „parfumul” Lui poate fi simţit. Relevanţa bisercii, în orice vreme, a constat, în primul rând şi în principal, în faptul că Isus Cristos, Mântuitorul viu, Şi-a manifestat prezenţa în vieţile celor ce L-au primit pe El. Aduşi la viaţă spirituală, copiii lui Dumnezeu au purtat de-a lungul veacurilor aceeaşi mireasmă, mireasma cunoştinţei Lui.  Parfumul acesta poate, şi trebuie să ajungă la simţurile spirituale ale tuturor celor din jur prin modul nostru de gândire, prin modul în care luăm decizii, prin comportament, atitudini, fapte. Suntem relevanţi dacă reuşim să nu diluăm sau să combinăm mireasma aceasta cu duhorile acestei lumi. Restul, chestiunile de formă, sunt detalii.

Fiţi purtători mulţumitori, şi responsabili ai miresmei lui Cristos pentru cei din jur !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s