Un gând..

cropped-biblia-grau.jpg„Când am auzit (…că zidurile Ierusalimului erau dărâmate…), am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat……mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcate făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.” (Neemia 1:4-6)

   Vedem aici două principii vitale care trebuiesc puse în practică dacă vrem să ne construim ziduri spirituale solide în vieţile noastre: principiul grijei şi principiul mărturisirii, respectiv al recunoaşterii.

   Cînd Neemia a auzit de zidurile dărîmate, el n-a fost numai „interesat” de ce spunea raportul, ci a fost îngrijorat pînă acolo că a plîns şi a postit. Plîngem noi cînd realizăm că zidurile spirituale ale vieţii noastre de creştini şi ale adunării lui Dumnezeu sînt dărîmate? Mai întîi să ne gîndim la noi înşine. Zidul de sfinţenie, de sobrietate, de seriozitate în tot ce facem cu cuvîntul şi cu fapta, zidul de apărare al omului dinăuntru, este ruinat? Atunci cum să nu pătrundă în vieţile noastre atîtea lucruri vinovate cu care necinstim pe Mîntuitorul nostru şi întristăm pe Duhul Sfânt! Am stat noi jos, plângând şi recunoscând ruina? Şi-apoi cu privire la adunarea lui Dumnezeu ale cărei ziduri deasemenea sînt ruinate. Zidul unei învăţături sănătoase a Cuvîntului, a unei integrităţi morale, a unei unităţi indisolubile şi în dragoste şi a unei discipline aplicate, este ruinat? Am stat noi jos şi am plîns înaintea lui Dumnezeu pentru aceste ruine? Sau mai degrabă am dat vina unul pe altul, ne-am criticat, n-am cercetat Cuvîntul cu rugăciune ca să nu venim în adunare cu învăţături abătute de la adevăr şi n-am exercitat nici n-am acceptat disciplina care ne-ar fi putut ridica!

   Neemia şi-a arătat îngrijorarea în aceeaşi rugăciune cu mărturisirea. De ce mărturisire? El a ştiut că zidurile Ierusalimului au fost dărîmate din pricina lui Israel care a păcătuit părăsind pe Domnul. Dar de remarcat este faptul că deşi el nu era personal vinovat, se leagă pe el însuşi de păcatele poporului. Am făcut şi noi ca el identifleîndu-ne cu păcatele celor din adunare sau ne-am ridicat mai presus de ei şi i-am dispreţuit cu un aşa zis „dispreţ sfânt”? Şi apoi, nu cumva am contribuit şi noi înşine la ruină?

   Reconstruirea zidurilor spirituale din vieţile şi adunarea noastră nu se poate începe înainte de mărturisire sinceră şi pocăinţă.

   Domnul să ne dea harul acesta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s