Dor de tata – poezie

PROVERBE 30:17:
” Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său, şi nesocoteşte ascultarea de mamă,

 îl vor scobi corbii de la pârâu, şi îl vor mânca puii de vultur.”

DOR DE TATA

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!

Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!

Dar viaţa e un foc de paie
Şi  vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
-TATAIE, ia mai las-o baltă!

Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
-BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

-Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!

-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

*Traian Calancia