Vechiul si Noul Adam -poezie

Sunt gol! Sunt dezbrăcat! Și tare îmi e rușine .... 
Nu pot să stau așa, în fața TA — Stăpâne!
Prefer să-mi cos un șort din frunze de smochin
Să mă ascund în grabă, mă simt așa străin!

Nu vreau să vină seara, nici mâine în zori de zi...
Căci vine Domnul vieții, cu mine a se-ntâlni!
Vrea să îmi povestească, dorește părtășie ...
Și EL emană pace, iubire, bucurie ...

- Ooo! Unde ești Adame?? Ooo! Unde ești copile??
Sunt Domnul, Tatăl tău! Vreau să vorbesc cu tine...
Am multe să îți spun ! E ziua-n asfințit
Eu sunt la întâlnire ! Tu unde te-ai oprit??

O voce se aude... dar parcă este stinsă:
- Aici sunt, oo Doamne! Mi-e viața pustiită,
Am ascultat de Eva... de șarpele viclean,
A spus că nu există, nici moarte - nici păcat!

Că vom ajunge toți așa la fel ca Tine!
Dacă mâncăm din pom, să știm ce-i rău, ce-i bine!
Dar ne-a mințit Satan și rău ne-a înșelat!!
Ce bine ar fi fost, de n-am fi ascultat!

Acum primim pedeapsa, cea care se cuvine
Pentru neascultare sunt despărțit de Tine.
Căci nu există-n lume ceva mai greu, mai rău...
Decât omul să fie fără de Dumnezeu!

Dar Dumnezeu, Cel Veșnic ce-I plin de îndurare,
Găsește pentru om, un plan de reabilitare
Și-n locul nost' să moară, plată pentru păcat
Este jertfit chiar Fiul - ISUS crucificat!

Ce dragoste măreață! Ce har! Câtă iubire !!!
Mai poți să ai, o TATĂ!!! și azi, chiar pentru mine!
Să mă aștepți să vin, din lumea de păcat
Să-mi dai un nume nou: de fiu de Împărat!

Să vrei ca să-mi vorbești încă din zori de zi,
Și când se lasă seara, în taină să revii
Să mă-ntărești în toate, să mă ajuți la greu
Să spun, că Cel ce poate: e numai Dumnezeu.

Ooo... Tatăl nu se schimbă! Același a rămas...
E pace, bucurie, odihnă-n orice ceas,
E dragoste, blândețe, iertare și alin...
Grăbește! Hai, la Domnul să scapi de-al tău suspin!

Că vine o zi în care la Cer ne va lua
Și-I vom cânta cu toții: Mărire - Osana!
Tu meriți toată cinstea! În veci să fii slăvit!
Prin moartea Ta pe cruce, noi Cerul am moștenit!

Amin!
Publicat în Poezie. Leave a Comment »

Meditație

„Mi-am isprăvit alergarea” (2Tim.4:7/b)


Pentru a fi biruitor până la sfârşit, trebuie să înţelegi trei lucruri:
Primul, că oamenii te vor părăsi.
Motivul ar putea fi pentru că i-ai depăşit în vârstă sau pentru că vor să-şi împlinească viziunea lor, sau pentru că ei nu vor să meargă acolo unde te duce Dumnezeu. Oamenii L-au părăsit pe Domnul Isus: “mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El” (loan 6:66).
Al doilea, că vor veni încercări.
Fiecare om pe care îl foloseşte Dumnezeu se mişcă de la o încercare la alta. Pavel scrie: “arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări … prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu …
Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile
” (2 Corinteni 6:4-10).
Al treilea, că Satana te va ataca.
Când o face, adu-ţi aminte, că atacul e un semn de respect. Te anunţă că eşti valoros pentru Dumnezeu. De asemenea indică nivelul binecuvântării care te aşteaptă după atac. Satana te va ataca atunci când Dumnezeu e pe cale să înceapă ceva în viaţa ta.
Poate fi începutul unei relaţii, al unei cariere, al unei lucrări sau chiar naşterea unui copil pe care îl va folosi Dumnezeu. “Copilul tău dificil” ar putea fi un copil pus deoparte pentru Dumnezeu; deaceea el întâmpină mai multe dificultăţi decât ceilalţi copii ai tai. El are o misiune pe care a detectat-o duşmanul. Când vine atacul, bazeaza-te pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spune: “mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni’ 15:57).

Meditație

Eram odată ca omul din acea veche poveste chineză, care, epuizat de drumul lung în bătaia soarelui, a ajuns lângă un stejar grandios și s-a așezat să se odihnească la umbra lui.

-„Ce noroc am avut că te-am găsit!” a spus el cu voce tare, la care stejarul i-a răspuns:

-„Nu, nu-i nici un fel de noroc. Te aștept de patru sute de ani”.

Hristos mă așteptase de-a lungul întregii mele vieți. Acum, în sfârșit, ne întâlnisem.

Richard Wurmbrand