Aveți ceva de spus?

AVEȚI CEVA DE SPUS?scaune bis2

 (Intrebare adresată scaunelor bisericii)

        Interacționând cu membrii bisericii adesea le-am pus această întrebare : ”Aveți ceva de spus?” La o asemenea întrebare foarte rar nu primeam răspuns. Oamenii se abțin greu atunci când sunt provocați să vorbească, să spună ceva.

Trăim o vreme specială. Dumnezeu ne-a surprins îngăduind să experimentăm ceea ce nici în imaginația noastră nu-și găsea locul. Este oare cineva acum care să nu aibă ceva de spus? In perioada aceasta continui să merg la Casa Domnului. Cuvintele Psalmului 84 au pentru mine o greutate tot mai mare : ”Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului…”(v.2) / ”Până și pasărea își găsește o casă acolo…”(v.3) / ”Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta...”(v.4) / ”…vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu…”(v.10) Niciodată nu am înțeles mai bine aceste cuvinte ca acum.

Intru în Casa Domnului și privesc. Totul e încremenit. Merg la amvon și privesc sala. Scaunele goale mă sperie. Dacă ar fi să le spun ceva, ce le-aș putea spune? Nimic mai ușor. Le-aș mulțumi pentru că ne-ar fi fost foarte greu fără ele. Dacă le-aș întreba – așa cum adesea am întrebat pe cei ce ședeau pe ele – ”aveți ceva de spus” ce mi-ar  spune? Nu le-am cerut părerea de când și-au început activitatea adică în urmă cu aproape 15 ani. Le-am ”provocat” acum să vorbească. Le-am ascultat cu atenție. Vorbirea lor era șoptită, domoală, sfioasă. Însă suficient de clară. Am înțeles tot ce mi-au spus. De aceea pot să și împărtășesc cu voi exprimarea lor :

  1. Ne-am străduit să nu abdicăm de la loialitate. Ne-ați dedicat în serviciul Casei Domnului. In tot acest timp am rămas la datorie. Nu am tras cu ochiul la ce se întâmplă în afara Casei Domnului și nu am încercat nici o dată să plecăm de aici. Credincioșia noastră față de misiunea pe care ne-ați încredințat-o a fost mereu respectată. Nu ne-am dorit niciodată să fim amvon sau orgă. Ne-am înțeles rolul și am slujit cum am putut mai bine. Când ne-ați dedicat în slujire, voi (oamenii) ați fost mai mulți ca noi. Apoi n-ați mai venit așa mulți. De cele mai multe ori noi am fost mai multe ca voi. Noi nu am lipsit niciodată. Voi acum nu mai veniți. Noi suntem tot aici cu loialitatea asumată de la început.
  2. Am respectat solemnitatea închinării. Am înțeles că locul acesta este special. Nouă nu ni s-a încredințat sarcina de a spune ceva dar întotdeauna am respectat pe cei ce aveau ceva de spus în actul închinării. Pentru noi predica era importantă. In timpul predicii nu ne foiam, nu vorbeam, nu râdeam, nu ne ridicam să plecăm. Tot ce se făcea în Casa Domnului era important pentru noi de aceea stăteam în liniște respectând solemnitatea actului închinării.
  3. Am slujit scopului cu multă răbdare. Nu ne-a fost ușor în toți acești ani. Mulți ne-au trântit și nu s-au purtat cu duhul blândeții. Unii ne-au murdărit fără să le pese că noi nu ne putem curăța singure. Alții ne-au mâzgălit cu pixul sau ne-au zgârâiat cu cheile de la mașină. Câteodată am fost disprețuite fiind făcute coș de gunoi de cei ce-și lăsau pe noi resturile alimentelor neconsumate. Cu toate acestea noi am răbdat. N-am spus nimănui nimic. Am mulțumit în liniște femeii care venea să ne curețe și ne-am rugat să fie iertată pentru cuvintele pe care le rostea desprinzând guma de mestecat de pe noi.
  4. Am arătat tuturor ospitalitatea noastră. Am primit bine pe oricine se așeza pe noi. Nu am făcut diferență între bogat sau sărac, învățat sau om simplu, tânăr sau bătrân. I-am primit cu aceeași bunăvoință pe toți. Am văzut că unii oameni făceau diferență între noi. Alegeau pe cele din față sau pe cele din spate. Oamenii alegeau scaunele dar noi nu alegeam oamenii. Primeam cu ospitalitate și bunăvoință  atât pe frați cât și pe musafiri. In ospitalitatea noastră eram gata să primim și câte doi oameni pe un scaun. Ne-am bucurat întotdeauna când Casa Domnului era plină. Atunci  simțeam ca suntem de folos bisericii. Ne părea rău atunci când nu aveam pe cine sluji.
  5.  Intotdeauna am respectat timpul de închinare. Noi nu am întârziat niciodată. Nimeni nu a putut spune că nu se poate începe serviciul fiindcă lipsim noi. Niciodată nu ne-am uitat la ceas ca să plecăm mai devreme. Intotdeuna am rămas după ce oamenii au plecat.
  6.   Niciodată nu am exprimat vreo nemulțumire. Am auzit multe nemulțumiri din gura celor ce ne foloseau. Noi am arătat mereu mulțumire. Persoanele care se foloseau de serviciile noastre veneau adesea cu haine noi. La fiecare sărbătoare noi observam asta. Noi de 15 ani nu ne-am schimbat înfățișarea. Postavul de pe noi s-a învechit, s-a uzat dar nu am murmurat niciodată. Suntem gata să slujim cu bucurie până la sacrificiu.

Pe noi nimeni nu ne-a lăudat vreodată și nu ne-am supărat. Am trăit satisfacția de a împlini ceea ce v-am auzit pe voi rostind adesea din Scriptură :”Multumiți-vă cu ce aveți…”

Scaunele ar fi continuat să vorbească dar pentru mine a fost suficient ce le-am auzit spunând. M-a cuprins teama la gândul că mărturia lor este atât de adevărată încât ne lasă pe noi fără cuvinte. Niciodată nu mi-am imaginat că ele ar avea atâtea de spus. Regret că nu le-am ascultat niciodată. Trebuie ascultate mai des. Cuvântul lor de învățătură are greutate în fapte. Abia aștept să se reîntâlnească biserica cu scaunele. Vom mulțumi lui Dumnezeu și pentru ele. Mesajul lor (deși fără cuvinte) este categoric. Nu am întâlnit încă scaune mai primitoare decât scaunele Casei Domnului. Doamne dă-ni-le iarăși înapoi cât mai curând!

Ilie Milutin, pastor biserica baptistă Coronini, CS