Purtȃnd povara lumii – poezie

Purtȃnd povara lumii, pe Golgota urcȃnd,
Ai mers tăcut la moarte cu ochii lăcrimȃnd.
Ȋndurerat și singur, străpuns de-al urii fier,
Ai fost zdrobit pe cruce între pămȃnt și cer.

Tot răul, tot păcatul din lume adunat
A fost vărsat pe Tine, în trupul Tău curat!
Batjocori, pumni și lanțuri, nuiele, cuie, spini,
Toți demonii-aruncară noroaie peste crini!

Sub ploaia de ocară, în rugul de durere,
Ardea a Ta ființă, cu Tatăl, în tăcere.
N-a venit nimeni, Doamne, să-Ţi șteargă trupul, fața,
Cȃnd te săpa durerea și Te luptai cu viața.

Nu ți-am dat apă, Doamne, cȃnd ai strigat: “Mi-e sete!”
Ţi-am dat, rȃzȃnd prostește, oțet într-un burete.
Și nu știam ce rugă spre Tatăl, Tu, îndrepți,
Cȃnd înaintea morții spuneai: “Te rog, să-I ierți!”

Și-atunci cȃnd am pus piatra pe sfȃntul Tău mormȃnt
Ne-am bucurat că moartea, Isuse, Te-a înfrȃnt.
Ȋn rătăcirea noastră, mȃnați de rea credință,
Credeam că vei rămȃne un mort, în neființă.

Dar faptul învierii, în ființa Ta, Isuse,
A luminat și Iadul și Cerurile-nchise!
Tu-ai sfȃrtecat zapisul, sentința condamnării,
Cu mȃinile iubirii și florile durerii!

Prin sȃngele Tău sfȃnt, în trista răstignire,
Ne-ai împăcat cu Tatăl, ne-ai dat o nouă fire;
Ne-ai scos de sub robie, ne-ai înviat cu Tine,
Ne-ai îndreptat privirea spre zările senine.

Lumina bucuriei și dragostea ne-ai dat
Și Darul mȃntuirii în Tine l-am aflat!
Tu ești a noastră viață și pe pămȃnt și-n cer,
Izvorul de iubire, de pace și-adevăr!

Venim cu închinare și sufletul smerit
Că-n locul nostru, Doamne, pe cruce Te-ai jertfit.
Și pentru-a Ta iubire și veșnică salvare
Cȃntăm cu bucurie a dragostei cȃntare.

E jertfa mulțumirii, curată și senină,
Pe-altarul rugăciunii, în candela divină.
Căci Tu ești Adevărul și sfȃnta Cale dreaptă,
Lumina, Ȋnvierea și Viața-adevărată!

Cu primăvara-n suflet și duhul învierii
Suim, slăvind Lumina, pe treptele salvării.
Și-n flacăra Iubirii urcăm mereu mai sus
Pȃn’ vom ajunge-acasă, în cerul Tău, Isus!

Gelu Ciobanu