Un gând

Isus trecuse de multe ori prin Ierusalim. Matei, Marcu, Luca şi Ioan consemnează cu toţii prezenţa Sa în Ierusalim la vârsta maturităţii şi mai ales în Săptămâna Patimilor. Luca aminteşte mai multe ocazii foarte cunoscute: înfăţişarea pruncului Isus la templu (Luca 2:22-28), dedicarea Sa la vârsta de doisprezece ani (vers. 41-50), a treia ispită, când Diavolul L-a aşezat pe streaşina templului (cap. 4:9-13). Însă atenţia sa, ca şi a celorlalţi evanghelişti, este îndreptată cu precădere spre ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână din lucrarea lui Isus. Domnul Isus „Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51). Intrarea Sa în cetate a marcat cea mai dramatică şi mai importantă săptămână din istoria lumii. Săptămâna aceasta a început cu marşul Său regal şi s-a încheiat cu moartea Sa pe cruce, prin care cei care erau vrăjmaşi au fost „împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10).

Cu câteva zile înainte de răstignire, ucenicii şi mulţimile s-au înghesuit în cetate, iar cerul de deasupra Ierusalimului a răsunat de aclamaţia: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!” (Luca 19:38).

Scena aceasta impresionantă era o împlinire a profeţiei: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe” (Zaharia 9:9). Cu toate acestea, Domnul Isus ştia că acest marş istoric, care a început cu osanale, avea să se termine curând cu evenimentul de pe Golgota, unde avea să rostească acele cuvinte de triumf: „S-a isprăvit!”