Mesaj de Înviere

jesus crossDragi fraţi şi surori,

Vă adresez cu drag aceste câteva rânduri având în vedere sărbătoarea Învierii Domnului. Din toată inima vă doresc să aveţi parte de zile binecuvântate în ambianţa părtăşiei frăţeşti în bisericile din care faceţi parte. Să nu uităm în aceste zile :
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru vremea de pace şi pentru libertatea religioasă de care ne bucurăm.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru familiile noastre şi să ne rugăm pentru mântuirea celor nemântuiţi dintre rudele noastre.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru Casa de rugăciune în care ne putem aduna împreună.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi cei care sunt implicaţi în slujirea bisericii locale, atât în plan duhovnicesc cât şi în cel administrativ.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi cei implicaţi în învăţământul confesional baptist cât şi pentru cei implicaţi în activităţi sociale şi de caritate.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru fraţii noştrii care sunt angajaţi în demnităţi publice la nivel local, judeţean şi naţional.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru că a binecuvântat Comunitatea de Caraş Severin cu o prezenţă baptistă numeroasă.
– Să mulţumim lui Dumnezeu pentru “…tot binele care se face între noi în Hristos” (Filimon 6)
Vă îndemn să ne exprimăm mulţumirea noastră faţă de Dumnezeul care “…n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Io.3:17)
Chiar dacă nu avem harul apostolilor de a fi martori oculari ai Invierii, noi ne bucurăm că Domnul Isus Cel Inviat a numit fericiţi pe cei ce “…n-au văzut şi au crezut”(Io.20:29) Avem un Mantuitor viu! El este Cel ce dă consistență pregătirii noastre pentru veșnicie prin faptul că El Insuși s-a dus să ne pregătească un loc veșnic.
Ii salutăm cu drag și pe cei care în aceste zile de sărbătoare a Invierii au ales să vină la închinare împreună cu noi. Dumnezeu să le poarte de grijă celor care din diferite motive nu se pot bucura împreună cu noi.

Hristos a Inviat! Slavă Lui!

COMUNITATEA BISERICILOR BAPTISTE CARAS SEVERIN

milutin-ilie-2016

Președinte,
Pastor Ilie Milutin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s