Mesaje transmise indirect

Nu de puţine ori ni s-a întâmplat să fim cu prietenii, colegii, membrii familiei şi cu toate acestea să avem mai mult privirea îndreptată spre smartphone. Nu contează că suntem la ceremonia de absolvire, la o ieşire în natură sau că nu am mai văzut-o pe mătuşa aproape un an de când s-a mutat în străinătate, telefonul este cel care ne acaparează atenţia. Şi mai curios este faptul că trimitem nenumărate mesaje unora, dar când ajungem în aceeaşi cameră cu ei, continuăm să trimitem mesaje altora şi aşa mai departe.

SmartphonesLa un moment dat devine deranjant. Nu atât de mult pentru noi, cât pentru cei din jur.

Conform studiilor recente creierul nostru procesează informaţii mai repede decât poate vorbi cineva. Pe parcursul dialogului purtat cu cei din jur o parte a creierului nostru rămâne nefolosită, iar noi alegem să o umplem cel mai des cu ajutorul smartphone-ului.
Dar este periculos să laşi telefonul să-ţi distragă atenţia. Probabil crezi că o privire aruncată scurt peste ultimele noutăţi este nevinovată. Iată câteva mesaje pe care le transmiţi indirect în astfel de situaţii celor alături de care te afli:

„Nu sunt interesat de ceea ce spui.”

„Eu sunt mai important decât tine.”

„Nu am nimic de spus legat de această problemă.”

„Abia aştept să scap de tot acest nonsens.”

„Nu eşti o prioritate pentru mine.”

Acum, reciteşte această listă. Ai vrea vreodată să spui ceva atât de nepoliticos, jenant sau chiar dureros? Probabil că nu. Aşa că încearcă să-ţi aminteşti asta data viitoare când eşti cu cineva şi te simţi tentat să scoţi telefonul din buzunar. Există însă şi câteva metode prin care te poţi aşeza „în afara ispitei”:

  1. Foloseşte modul silent în timpul întâlnirilor! Cel mai bine este să dezactivezi notificările. Poate fi cu adevărat neplăcut să auzi telefonul cuiva vibrând pe masă în timp ce vorbeşte cu tine.
  2. Dacă telefonul tău luminează la primirea mesajelor, lasă-l în buzunar sau întoarce-l cu faţa în jos pe masă, pentru că este mult mai greu să ignori un mesaj atunci când ai aflat deja de sosirea lui.
  3. Încearcă să-ţi laşi telefonul la birou sau în poşetă atunci când ştii că urmează să te întâlneşti cu cineva.

Folosind aceste metode poţi învinge obiceiurile greşite pe care le aveai. Fii sigur că cei din jurul tău se vor bucura să observe schimbarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: