Pacea – poezie

paceaÎn mijlocul furtunii ce lovește,
Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.

Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.

Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,
Când nu-mi mai știu nici locul meu sub soare,
Dă-mi pacea Ta, și-n Tine să m-ascund.

Să nu-mi mai plângă sufletul de sete,
Nici de trădarea celor dragi din jur.
Să nu mai fac din lume-un loc spre stele,
Să nu mai cred în ce-i firesc că-i bun.

Dă-mi pacea Ta, să trec peste disprețuri,
Să trec cu pacea Ta peste furtuni.
Și în final, din Pace și Iubire
Să fac un steag, să-l flutur peste lumi…

Ligia L.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s