Isus e VIU ! -poezie

Mișcat de forța vieții-n El aprinsă,
rastignire simbolPământul s-a cutremurat în zori
Iar garda din armata neînvinsă,
Cuprinsă e de spaimă și fiori.

Sfărmând obezi și lanțuri milenare,
Frângându-i morții brațele ei reci,
Biruitor în lupta cea mai mare,
Isus e viu și viu va fi în veci!

Și nu vor fi pe lume străji romane
Nici pietre ca să-L țină în mormânt,
Căci biruind oștirile dușmane,
Isus e-n cer și-n inimi, nu-n pământ.

Triumfator, S-a ridicat din glie –
Isus Cel viu nu poate sta ascuns;
Iar când pe nori, cu slavă o să vie,
Îl vor vedea și cei ce L-au străpuns.

Cântați-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toți care-ați gemut încătușați;
Sfârșitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberați!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducând viață, pace-n unda lor …
Tresaltă azi și cântă omenire!
Isus e viu – tu ai Mântuitor!

Voi toți care zăceți fără putere
Și vă târâți viața prin noroi –
Isus a biruit prin înviere,
Isus trăiește azi și pentru voi.

Și-n ziua glorioas-a revederii
Când vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom cânta în corul Învierii,
Cântarea biruinței lui Isus!

Petru Dugulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s