Credința mea nu-i pe nisip

”Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna!” Iuda 1:3

lidieLidie H. Edmunds s-a născut pe data de 28 iunie 1851 în Philadelphia, Pennsylvania, şi a fost educată la Şcoala Normală de fete din oraşul natal. După ce a absolvit, a devenit profesoară la aceeaşi şcoală. Viaţa ei a luat o întorsătură radicală când s-a îmbolnăvit şi a fost ţintuită la pat, având dureri aproape insuportabile de spate. (Unul dintre descendenţii ei povesteşte că această durere de spate i s-a tras de la o lovitură primită la şcoală de la unul dintre elevi, care a lovit-o cu o bucată de cărămidă în spate.) În timpul şederii ei la pat, Lidie a avut timp să studieze literatura engleză, să scrie şi să cânte. Câteva dintre versurile ei au ajuns la profesorul John R. Sweney, care i-a scris să continue să compună versuri şi să i le trimită, iar el urma să le pună pe melodie. Când s-au adunat suficient de multe, Sweney şi William J. Kirkpatrick s-au ocupat de publicarea lor într-o carte de imnuri. Astăzi, cel mai cunoscut imn compus de ea este ”Credinţa mea nu-i pe nisip”, care spune:

Credinţa mea nu-i pe nisip,
clădită-n forme seci,
Ci e în Salvatorul meu,
în El mă-ncred pe veci.
Al Său sfânt sânge e de-ajuns
să spele-al meu păcat,
Destul că-n locul meu
Isus a fost crucificat.

Probabil că dacă Lidie nu ar fi stat la pat, nu ar fi compus niciodată imnurile care au adus alinare atâtor suflete, de-a lungul anilor. În ciuda problemelor de sănătate, ea s-a implicat foarte mult în conducerea Şcolii Duminicale şi a devenit supraveghetoarea „Casei Copiilor Fără Prieteni” din nordul Philadelphiei. Mai târziu s-a mutat la Biserica Prezbiteriană Calvinistă, făcând aceeaşi slujbă şi având la un moment dat o clasă de aproape 200 de copii. Lidie H. Edmunds a murit în ziua de 24 aprilie 1920 în Philadelphia.

Voi cânta doar despre Isus: istorisiri despre compunerea imnurilor sacre de Bebe şi Bianca Ciauşu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s