Fabula crizei financiare

Poveste despre un lustragiu 
A fost odată ca niciodată un biet lustragiu care își câștiga existența, da, ați ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau și ieșeau dintr-o clădire impozantă din centru orașului. Niciodată nu știuse exact ce clădire este aceea în fața căreia lucra de ani de zile, poate era o bancă, poate era o bursă, poate vreun minister important însălustruire papuci domnii bine îmbrăcați care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-și lustrui pantofii. Lustragiul nostru era priceput în ceea ce făcea, folosea numai crema de pantofi de cea mai bună calitate și era vesel și optimist. Într-un cuvânt era mulțumit cu munca lui iar clienții lui la fel așteptându-și răbdători rândul la lustruit. Într-o zi însă s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalți care l-a întrebat prietenos:

-“Ce faci aici? Ce-i cu tine așa de vesel? Nu ți-a spus nimeni de criza financiară?”
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine îmbrăcați care intrau în bancă sau ce-o fi fost acolo, probabil toți la curent cu criza.

-”Poate nu le pasă de tine sau poate n-au avut suflet sa îți spună însă criza financiară e pe drum și ne va afecta absolut pe toți, nu va scăpa nimeni, nici măcar tu un biet lustragiu. Așa că dacă ai un dram de minte îți iei măsuri din timp, ca să nu fii luat pe nepregătite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, știu ce vorbesc.”

După plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru rămase pe gânduri. Poate ca într-adevăr nici unul dintre clienții lui nu îl considerase demn să îl pună la curent cu criza financiară. Noroc cu domnul cel prietenos care îi voia binele. Așa că lustragiul a început să ia măsuri încât să nu fie luat pe nepregătite de criza financiară.

Pentru început folosea mai puțină crema de pantofi și mai de proastă calitate. Apoi a început să aloce mai puțin timp fiecărui client, după cum se spune time is money. A început sa socializeze mai puțin cu aceștia, criza e criză, nu mai e timp de smalltalk. Preocupat de criza financiară devenise îngândurat, tăcut și își făcea treaba de mântuială. Așa că încetul cu încetul clienții fideli cărora le plăceau veselia și calitatea muncii lustragiului au început să se rărească. Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era mulțumit într-un fel ciudat că domnul cel binevoitor a avut dreptate.

-“Ce m-aș fii făcut dacă expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum aș fi fost probabil luat pe nepregătite de criza financiară.”

Anunțuri
Publicat în meditaţie. 1 Comment »

Un răspuns to “Fabula crizei financiare”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s