Parabola vameșului și fariseului modern

Parabola diaconului şi a traficantului de droguri

În timp ce Nelu Credinciosul intră în biserică într-o duminică dimineaţavames fariseu, i s-a făcut greaţă văzându-l pe Gigi Iarbă acolo. Gigi Iarbă fusese traficant de droguri şi abia ce ieşise din închisoare de câteva luni. Nelu i-a avertizat pe uşieri să fie cu ochii pe Gigi Iarbă, să-l urmărescă deoarece e un terchea berchea.

Înainte de a se strânge colecta a fost rândul lui Nelu Credinciosul să se roage. A înaintat mândru până la microfon şi a început să se roage schimbându-şi glasul şi luând un ton religios:

-”Tată din ceruri, îţi mulţumesc că sunt diacon în această biserică de 20 de ani. Chiar îmi amintesc Doamne când am construit această biserică cu mâinile mele. Şi îţi mulţumesc Doamne că nu am lipsit nicio Duminică de mai bine de 10 ani. Au fost zile când am fost bolnav, oh Doamne, dar am venit şi atunci. Tată şi Tu ştii că eu am cântat şi în cor, până când am fost persecutat de liderul de închinare care nu cânta stilul meu de muzică, dar am îndurat persecuţie aşa cum şi Tu ai îndurat. Doamne, chiar dacă nu am fost foarte binecuvântat financiar, am fost în stare să dau mai mult decât 10% Bisericii. Îţi mulţumesc pentru că sunt moral, curat, pur, pentru că nu beau, nu înjur Duminica, nu fumez şi nu folosesc sau vând droguri aşa cum face unul dintre noi. Doamne avem nevoie de mai mulţi oameni în Biserică ca şi mine şi binecuvântează darurile şi pe cel ce dă. Amin.

După ce a aţipit aproape tot timpul predicii, Nelu Credinciosul iese din biserică simţindu-se bine pentru că a mai fost o dată la biserică şi a mai trecut o Duminică. Îi place să plece de la Biserică pentru că nu trebuie să se mai gândească la Dumnezeu până Duminica următoare.

În acelaşi timp, Gigi Iarbă era doborât în banca din spatele bisericii. După ce a auzit mesajul despre iertarea lui Dumnezeu, a alunecat pe genunchi, şi a început să se roage. Ţinându-şi faţa în palme abia şoptea printre dinţi:

-”Doamne, sunt cel mai murdar păcătos din oraş. Îmi pare rău. Nu merit iertarea, dar dacă este vreo cale să îmi poţi greşelile murdare, te rog. Am nevoie de Tine!!!
Vă spun, că mai degrabă Gigi Iarbă, nu Nelu zis Credinciosul s-a întors acasă neprihănit, împăcat cu Dumnezeu. Pentru că cel ce merge ţanţoş înaintea lui Dumnezeu va fi pălmuit dar cel ce admite că este murdar în comparaţie cu puritatea lui Dumnezeu, va fi ridicat şi curăţat.

Dr. David Dykes

Publicat în meditaţie. 2 Comments »