Debutul anului şcolar 2014-2015 la Liceul Teologic Baptist Reşiţa

Stimaţi invitaţi,

Dragi elevi, părinți, bunici

Sunetul clopoţelului de astăzi, a anunţat începerea noului an şcolar 2014-2015.
Ne-am reîntors sau pășim pentru prima dată în „a doua noastră casă”, așa cum numesc unii școala, datorită timpul pe care îl petrecem în ea. Vacanța a fost frumoasă, dar totuș parcă ne lipsea ceva: colegii, doamna învățătoare/doamna educatoare/doamna sau domnul diriginte, într-un cuvânt ceea ce se numește școală.

Astăzi ne-am întâlnim cu toții la școală, la un început de drum, un nou an școlar, dar oricât de frumoasă e întâlnirea sau reîntâlnirea cu colegii, cu sala de clasă, cu dascălii, cel mai important lucru este binecuvântarea și prezența Creatorului și Salvatorului omenirii, a Dumnezeului Cel Atotputernic.
Înaintea Lui ne plecăm și spunem astăzi cu ocazia deschiderii noului an școlar „Doamne, fii cu noi, călăuzește-ne, păzește-ne și dă-ne biruință !”

Între credincioși și școală a existat totdeauna o strânsă comuniune, istoria precizează că anabaptiștii, precursorii baptiștilor au fost primii care au amenajat grădiniţe pentru copiii mici din comunitatea unde trăiau. Indiferent de confesiune, credincioșii au înființat primele școli care au funcționat alături de biserică, ceea ce ne dovedește că educația nu este în detrimentul credinței, ci este promovată de credință.

Scopul nostru ca și unitate școlară este de a afirma și promova principiile credinței creștine în contextul unei bune pregătiri academice disciplinate.

Tuturor vă spunem un BUN VENIT în anul școlar 2014-2015 la Liceul Teologic Baptist Reșița.

Liceul Teologic Baptist Reșița este o instituție de învățământ care funcționează conform Legii nr.1/2011 ca și școală confesională de stat acreditată pentru toate cele patru nivele de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Nu suntem singura unitate școlară de acest tip, facem parte din Asociația Internațională a Școlilor Creștine. ACSI este cea mai mare organizație a Școlilor Creștine Protestante din întreaga lume, slujind peste 23.000 de școli și 5,5 milioane de elevi de pe tot cuprinsul globului.

Unitatea noastră de învăţământ va funcţiona în acest an cu 30 de formaţiuni de studiu:
– 11 grupe de învăţământ preşcolar distribuite astfel: 2 grupe la sediul şcolii din Reşiţa, 2 grupe la secţia Moldova Nouă, 2 grupe la secţia Oţelul Roşu, 2 grupe la secţia Bocşa – str. Salcâmilor, 3 grupe la secţia Bocşa – str. Horea
– 11 clase primare distribuite astfel: 5 clase la sediul şcolii din Reşiţa, 4 clase la secţia Bocşa – str. Horea, 2 clase secţia Moldova Nouă
– 4 clase gimnaziale
– 4 clase liceale
Numărul total de preşcolari şi elevi la începutul acestui an şcolar: 556.

Director,
Prof. Szucs Alexandru

    

* * * * * * * * * * * * * * * 

DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR 2014-2015

LA LICEUL TEOLOGIC BAPTIST REȘIȚA

Noul an școlar a debutat într-o zi ploioasă, rece de toamnă, neobișnuită pentru perioada aceasta din an, dar a fost o zi de sărbătoare, pentru unii copii a însemnat prima zi de școală sau de grădiniță, pentru alții, începutul unui nou ciclu de învățământ, iar pentru elevii de clasa a XII-a ultimul început de an școlar.

Secția Moldova Nouă
Duminică, 14 septembrie 2014, în cadrul serviciului divin de dimineață a avut loc debutul de an școlar pentru cei 31 de copii înscriși la grădiniță(2 grupe) și 30 de elevi din clasele primare(2 clase). Ne-am bucurat, atât de o prezență numeroasă din partea familiilor copiilor, cât și a d-lui Matei Lupu, primar al Orașului Moldova Nouă. Cuvântul Sfânt a fost predicat de frații pastori: Daniel Bărnuț(Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița și Liceul Teologic Baptist Reșița) și Ioan Popescu(Biserica Creștină Baptistă Maranata Moldova Nouă ), serviciul divin fiind coordonat de fratele Văran Sabin. Liceul Teologic Baptist Reșița a fost reprezentat de către directorul unității școlare.

Sediul liceului – Reșița
Luni, 15 septembrie 2014, ora 9.30 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița, în prezența elevilor, părinților și a cadrelor didactice a avut loc deschiderea festivă pentru cele 2 grupe de grădiniță, 5 clase primare, 4 clase gimnaziale, 4 clase liceale. Am fost onorați de prezența următorilor:
– d-nul ing. Mihai Stepanescu, primar al Municipiului Reșița
– d-na Valeria Bilț, director al direcției de Patrimoniu a Primăriei Reșița
– d-nul Nicolae Vlădulescu, director la Teatrul de Vest și consilier al Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin
– d-na Luminița Jivan, director al Cabinetului Prefectului Județului Caraș-Severin
– d-ra prof. Manuela Stan, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș Severin
– d-nul Ciprian Bârsan, pastor la Biserica Penticostală „Izvorul Vieții” Reșița
– d-nul Daniel Bărnuț, pastor la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița

Festivitatea a fost coordonată de prof. Alexandru Szucs (director LTB) şi prof. Ciorba Diana (director adjunct LTB), fiind împodobită de cântările unui grup coral format din elevi.

Secția Bocșa, str. Horea, nr. 14
Luni, 15 septembrie 2014, ora 11.30 la Biserica Creștină Baptistă „Harul” Bocșa s-a desfășurat deschiderea noului an școlar pentru copiii din 3 grupe de grădiniță și 4 clase primare. Ne-am bucurat de prezența următorilor:
– d-nul ec. Eugen Cismăneanțu, primar al Orașului Bocșa
– d-nul prof. Marius Cîlnicean, consilier al Consiliului Local Bocșa
– d-nul Nicolae Vlădulescu, director la Teatrul de Vest și consilier al Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin
– d-nul prof. Cornel Todea, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș Severin
– d-nul Gheorghe Merticariu, pastor la Biserica Penticostală Bocșa
– d-nul Daniel Bărnuț, pastor la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița
– d-nul Ilie Tinco și d-nul Petru Nedved, pastori la Biserica Creștină Baptistă Bocșa

Festivitatea a fost coordonată de prof. Alexandru Szucs (director LTB), fiind împodobită de cântările unui grup coral format din elevi.

Secția Bocșa, str. Salcâmilor, nr. 38
Luni, 15 septembrie 2014, ora 11.00 la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Bocșa debutul noului an școlar a avut loc în prezența reprezentanților Bisericii – d-l pastor Ilie Tinco și ai școlii – prof. Diana Ciorba, director adjunct. În această locație funcționează 2 grupe de învățământ preșcolar.

Secția Oțelu Roșu
Luni, 15 septembrie 2014, ora 12.30 la Biserica Creștină Baptistă „Speranța” Oțelu Roșu deschiderea noului an școlar a avut loc în prezența reprezentanților Bisericii – d-l pastor Iulian Panca și ai școlii – prof. Viorica Reștea și prof. Briscan Irina, membri ai Consiliului de Administrație al Liceului Teologic Baptist Reșița. În această locație funcționează 2 grupe de învățământ preșcolar.

Director,

prof. Szucs Alexandru

Resita

IMG_9002 IMG_8953 IMG_8958 IMG_8959 IMG_8967 IMG_8975 IMG_8978 IMG_8979 IMG_8983 IMG_8984 IMG_8985

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moldova Noua

20140914_115617 20140914_092945 20140914_092959 20140914_104015 20140914_105041 20140914_105052 20140914_115442 20140914_115610

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BOCSA Vasiova

DSC_1211 DSC_1157 DSC_1160 DSC_1164 DSC_1170 DSC_1184 DSC_1191 DSC_1200

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bocsa Romana

4

2 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s