Olarul inimii mele

Inima mea era aşezată înaintea Meşterului Olar. Păcatul şi suferinţa o ruinaseră şi o pătaseră. Era nefolositoare şi nu olar lutmai putea primi revărsarea dragostei Sale, căci avea prea multe spărturi. Acestea se iviseră pe când lutul era încă moale, fiindcă durerea o biciuise cu un bici nemilos şi-i lăsase urme de lovituri şi cicatrice…

Era cenuşie, lipsită de strălucire şi respingătoare – nefolositoare. Stăpânul plângea căci ştia ce trebuie să facă. Trebuia să-mi zdrobească inima în bucăţi fără număr, înainte să-i fie de vreun folos. Ridică ciocanul împrejurărilor şi îngădui lovituri dureroase să-mi zdrobească inima. Din nou şi din nou făcu acelaşi lucru până când inima mea a ajuns numai ţărână… fără viaţă şi nemişcată.

Suspină… un şir de lacrimi alunecaseră pe obrajii Lui. Mă privi în ochi şi cu blândeţe îmi spuse: “Fii curajos copilul Meu. Nu am terminat încă. Suferinţa pe care o înduri îţi va face bine în cele din urmă. Eu am un scop în tot ceea ce fac.”

Şirul de lacrimi care a curs din ochii Săi a căzut ca nişte picuri de ploaie peste ruinele inimii mele… şi pe măsură ce Stăpânul modela, inima mea devenea din nou un bulgăre de lut moale şi prelucrabil. A ajuns încă odată folositoare, a căpătat viaţă şi a dobândit un nou rost…

Stăteam şi priveam cu deplina uimire când Stăpânul modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu ştiusem că poate face asta… Vasul nu avea forma celui original… aşa cum dorise El să fie inima mea. Dar de data aceasta în loc să fie distrus de durere, l-a prelucrat în mod minunat cu amprenta dragostei Sale…

El mai are de lucrat la inima mea, dar ştiu sigur că nici o inimă nu poate fi atât de zdrobită sau dezgustatoare încât Stăpânul să n-o poată transforma într-o frumoasă capodopera a iubirii Sale!

 

Anunțuri

3 răspunsuri to “Olarul inimii mele”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s