Festivalul Național „Soli Deo Gloria” 2014, ediția a XX-a

sigla ltb   Liceul Teologic Baptist Reșița a participat în luna aprilie 2014 cu un grup coral format din 20 de elevi coordonați de d-nul prof. Todea Cornel la Festivalul Național „Soli Deo Gloria”, ediție a XX-a. Acțiunea este cuprinsă în Calendarul  Național al Concursurilor Școlare aprobat de Ministerul Educației Naționale, desfășurându-se la Arad, unde elevii reșițeni au făcut parte dintr-un cor format din 250 elevi ai liceelor teologice evanghelice din țară.

În prezența unui public numeros, ai reprezentanților Asociației Internaționale a Școlilor Creștine, ai Inspectoratului Școlar Județean Arad la Biserica Baptistă „Maranata” Arad a fost susținut concertul festivalului sub bagheta aceluiaș dirijor timp de 20 de ani, Ken Tucker.

Soli-Deo-Gloria_Maranata-Arad_05.04.13_06

Liceul Teologic Baptist Reșița a reprezentat județul la competițile naționale

La competițiile naționale ale anului școlar 2013-2014 județul Caraș-Severin a fost reprezentat de către elevi ai Liceului Teologic Baptist Reșița la disciplinele Geografie (elevul Micșa Daniel, clasa a X-a, coordonat de prof. Circu Delia), Religie (elevii: Gheju Daiana – clasa a VII-a, Reștea Ruben – clasa a VIII-a, Costean Claudia – clasa a IX-a, Radu Beniamin – clasa a X-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel), Discipline teologice (elevii: Tomoioagă Georgiana – clasa a IX-a, Udrea AnaMaria – clasa a X-a, Mateș Florin – clasa a XI-a, Voichescu Ioana – clasa a XII-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel). Rezultate deosebite au obținut Tomoioagă Georgiana mențiune, Udrea AnaMaria – locul II, Mateș Florin – locul I, Voichescu Ioana – locul I.

 

Acțiune școlară cu ocazia Sărbătorii Pascale

Liceul Teologic Baptist Reșița a marcat Sărbătoarea Învierii Mântuitorului printr-o acțiune desfășurată atât la sediul școlii, cât și la secția din Bocșa, în prezența tuturor elevilor și a cadrelor didactice. După intonarea de imnuri religioase specifice acestui eveniment, pastorul Daniel Bărnuț a dat citire textelor Scripturale care relatează evenimentele sărbătorite și s-au rostit rugăciuni. Acțiunea s-a încheiat prin intonarea binecunoscutului cântec „Cristos a înviat din morți”. Cu această ocazie au fost prezentați elevii care au participat la olimpiadele naționale.

Director, prof. Szucs Alexandru

Anunțuri

3 răspunsuri to “Festivalul Național „Soli Deo Gloria” 2014, ediția a XX-a”

  1. SDM Says:

    Aprecieri și gânduri bune pentru lucrarea de la Liceul Teologic Baptist din Reșița.
    Munteanu Sabin Dănuț

  2. Retrospectiva 2014 – Aprilie | Romania Evanghelica Says:

    […] Arad: Festivalul “Soli Deo Gloria”, ediția a 20-a […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s