Idolii

Un om avea în casă doi idoli. Unul era mare și arăta destul de furios. Celălalt era mic și avea un chip vesel. În fiecare zi, dimineața și seara, omul își îndeplinea ritualurile de închinare – aducea ofrande de fructe înaintea idolilor și incanta imnuri, în timp ce fiul său îl urmărea cu mare curiozitate. În cele din urmă, fiul său îl întrebă: „De ce vorbești cu pietrele? Sunt niște obiecte neînsuflețite. Nu pot vorbi, nu se pot mișca și nu pot face nimic, și totuși tu îți petreci zilnic tot acest timp făcând ceea ce faci.”

Tatăl lui se enervă tare și îl mustră: „Să nu îndrăznești să vorbești astfel! Astea nu-s doar pietre! Sunt dumnezeii noștri! Noi ne închinăm lor și ei ne protejează.” Fiul își dădu seama că atinsese o coardă sensibilă și hotărî cu înțelepciune să nu continue discuția.

Dar într-o zi, când tatăl său era plecat, luă o bâtă și făcu praf idolul cel mic. Apoi puse bâta în mâinile idolului cel mare. La lăsarea serii, tatăl său intră în casă și, șocat de ceea ce îi fu dat să-i vadă ochii, începu să urle: „Cine a făcut asta? Ce s-a întâmplat aici?”

Fiul veni repede în cameră, prefăcându-se consternat, și spuse: „O fi fost cel mare! Uite, are o bâtă în mână!”

Această sugestie îl înfurie pe tatăl său, care strigă: „Bineînțeles că n-ar fi putut face asta!”

„De ce nu?” îl întrebă băiatul.

„Pentru că e din piatră, de-aia! Nu se poate mișca! N-are viață în el!”

Fiul încetă să se mai prefacă și zise: „Asta am încercat și eu să-ți spun, nu-i așa?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s