Când veți deveni ucenici?

Pastor-Jeremiah-Steepek

Păstorul american Jeremiah Stepeek s-a mascat într-un cerșetor murdar și s-a dus la serviciul divin de dimineață în biserica de 10.000 de membri, unde trebuia să fie prezentat ca fiind noul păstor al adunării.

S-a plimbat în jurul bisericii timp de 30 minute înainte de începere și cum era o foarte mare afluență de oameni care veneau la adunare doar un foarte mic procent de credincioși l-au salutat pe cerșetor. La unii le-a cerut câțiva bănuți pentru mâncare… dar absolut nimeni nu i-a dat nimic. A intrat apoi în biserică și a încercat să se așeze în față dar diaconii de serviciu i-au cerut să se așeze în spate. A încercat să salute sau să vorbească cu oamenii din adunare dar ei întorceau capul cu dezgust după ce îl priveau din cap până în picioare. Cum era el așezat în spatele imensei biserici, s-a început serviciul divin și imediat unul din responsabili a mers la amvon și a declarat că este fericit să facă un anunț important:

– Și acum dorim să prezentăm Biserică noastră păstorului Jeremiah Steepek !

Oamenii au început să aplaude privind în jur curioși și fericiți să îl cunoască pe noul păstor… Când cerșetorul care a fost așezat în spate s-a ridicat și a început să înainteze pe culoarul ce ducea spre amvon, toate aplauzele au încetat. Toți se uitau cu stupoare la el. După ce a ajuns în fața lor, a stat un moment în tăcere apoi a luat microfonul și a spus:

  • „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
  •  Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
  •  am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
  •  Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
  •  Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

A privit membrii bisericii și a povestit ce s-a întâmplat în dimineață aceea chiar sub privirea lor nepăsătoare. Mulți au început să plângă și numeroase capete se plecau jenate… Atunci păstorul spuse :

– Astăzi văd numai niște oameni adunați dar nu văd Biserică lui Hristos; lumea este plină de oameni dar nu are destui discipoli, urmași ai lui Isus. CÂND VEȚI DEVENI UCENICI ??? „ a întrebat dânsul. După un timp de tăcere el a încheiat serviciul divin și a spus „ – La revedere…pe săptămâna viitoare ! „
A fi creștin înseamnă ceva mult mai mult decât un pricipiu pe care îl apărați și la care țineți din obișnuință. A fi creștin este ceva ce trăiești în realitate (nu în teorie) și împărtășești cu alții!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s