„New Age dintr-o perspectivă biblică” de Basilea Schlink

carte

Pentru cei interesați pot descărca și citi această carte de aici New Age dintr-o perspectiva biblica

Este bine să știm ce credem ca să știm să deosebim binele de rău.

În decembrie 1986, am dat peste o broşură cu titlul World Healing Meditation (Meditaţia care vindecă lumea). Vindecare pentru lumea noastră bolnavă, este exact ceea ce doreşte fiecare. Desigur, creştini fiind, ştim că vindecarea vine numai de la Dumnezeu care a creat lumea şi a salvat-o prin Fiul Său. Meditaţia pare să înceapă într-o manieră biblică:

 „La început, la început a fost Dumnezeu. La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Dumnezeu a spus: ‚Să fie lumină şi a fost lumină’.

 Apoi continuă:

 „Acum este timpul pentru un nou început… Fie ca omenirea să se întoarcă la dumnezeire… Vindecarea a avut loc, lumea s-a refăcut, e sănătoasă. Acesta este începutul păcii pe pământ şi al bunei învoiri între toţi oamenii. Dragostea se revarsă din fiecare inimă, iertarea domneşte în fiecare suflet şi toate inimile şi minţile sunt într-o perfectă înţelegere. S-a înfăptuit şi aşa este”.

 Într-o scrisoare care însoţea această meditaţie s-au făcut afirmaţii de genul: „Ce oportunităţi uriaşe ni se deschid! Ce minunat e să fim uniţi cu toţii, să transmitem lumină, dragoste şi gânduri de pace în toată lumea – unuia şi tuturor, la tot ce există în Dumnezeu”. Comentând aceste afirmaţii, expeditorul a adăugat: „Rugaţi-vă cu noi ca spiritul lui Isus Cristos să vină cu putere”.

 Oare acesta este acel ceva prin care „spiritul lui Isus Cristos va veni cu putere”?

 Parte a unui eveniment cunoscut ca Ziua de vindecare a lumii sau Clipa de cooperarea a lumii, meditaţia a fost susţinută simultan de grupuri şi centre New Age, la amiaza zilei de 31 decembrie 1986 în toate colţurile lumii, pentru a întări „câmpul de forţă”.”……


Anunțuri

2 răspunsuri to “„New Age dintr-o perspectivă biblică” de Basilea Schlink”

  1. INFO ! Says:

    DOCTORUL NEW AGE, MEHMET OZ, VINE LA BUCUREȘTI PE 25 MAI 2016!
    http://apologeticindex.info/wpn/2016/05/07/doctorul-new-age-mehmet-oz-vine-la-bucuresti/

  2. DOCTORUL NEW AGE, MEHMET OZ, VINE LA BUCUREȘTI! – Promovarea subtila a Islamului | ioan8 Says:

    […] intențiile și scopurile ei, analizate în lumina Bibliei, îi rog să citească aceste material: https://comunitateacaras.wordpress.com/2013/01/18/new-age-dintr-o-perspectiva-biblica-de-basilea-sch… ARTICOL PROMO, DR. OZ VINE LA BUCUREȘTI ! http://droz.ro/ CLIP VIDEO PROMO, DR. OZ VINE LA […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s