BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ SPERANȚA REȘIȚA a împlinit 10 ani!

BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ SPERANȚA REȘIȚA a sărbătorit 10 ANI de la inaugurare. 

DOMNUL SĂ BINECUVINTEZE LUCRAREA LUI MAI DEPARTE !

Această prezentare necesită JavaScript.

mai jos o legătură la  programul de duminică seara:   programul video inregistrat

Biserica Creştină Baptistă Speranţa Reşiţa, a organizat Duminică 29 Ianuarie 2012, Jubileul de 10 ani
de la dedicarea Casei de rugăciune şi de la constituirea Bisericii din punct de vedere statutar şi funcţional.
În urmă cu 10 ani, pe 20 ianuarie, 2002, avea loc serviciul de inaugurare a Bisericii Speranţa, fiind a treia
Biserică Baptistă în Reşiţa, aşezată în cartierul Lunca Bârzavei, sau zona oraşului nou. Biserica s-a constituit
într-un spirit de pace şi bună înţelegere prin opţiunea benevolă a unui număr de cca 350 de membri din
Biserica Baptistă nr.1, care s-a implicat în mod efectiv din toate punctele de vedere, atât în plantarea acestei
noi biserici, cât şi în construirea casei de rugăciune.
Dumnezeu a binecuvântat lucrarea şi mărturia Bisericii Baptiste Speranţa în această zonă a oraşului Reşiţa
şi în decursul celor 10 ani de existenţă, s-au oficiat în această biserică 19 botezuri cu 194 de suflete, iar în
prezent biserica numără cca 590 de membri.
De asemenea s-a dezvoltat o frumoasă lucrare cu copiii şi cu tineretul, precum şi în domeniul muzical. Astfel
biserica are un cor mixt cu cca 80 de persoane, un cor bărbătesc, cor de tineret şi cor de copii.
O prioritate a Bisericii Speranţa este misiunea, care se desfăşoară în trei direcţii: în satele neevanghelizate din
jurul Reşiţei, în Oltenia, jud.Gorj(Slivileşti) şi în Serbia.
Jubileul de 10 ani al Bisericii Baptiste Speranţa Reşiţa a însemnat o sărbătoare a mulţumirii, când am
putut spune şi noi ca Samuel altădată: „Eben Ezer”-„Până aici Domnul ne-a ajutat”, dar şi o sărbătoare a
rededicării faţă de Acela care credem din toată inima că este şi pentru noi, ca şi pentru Avraam – „Iehova
Ire”- „Domnul care va purta de grijă”. Biserica este a Lui şi lucrarea credem că va propăşi în mâinile Lui.
A fost o sărbătoare înălţătoare, plină de bucurie şi reverenţă, la care au participat ca invitaţi, fr.Bunaciu
Otniel, Preşedintele Uniunii Baptiste, fr. Tinco Ilie, Vicepreşedinte al Uniunii şi al Comunităţii Caraş
Severin, fr. Bărnuţ Daniel, păstor al Bisericii Baptiste nr.1, fr. Bancsov Zoli, păstor al Bisericii Baptiste
nr.2(Betel) şi fr. Bârsan Ciprian, păstor al Bisericii Penticostale Izvorul Vieţii din Reşiţa.
Fie binecuvântarea lui Dumnezeu mai departe peste Biserica Baptistă Speranţa Reşiţa şi peste lucrarea Sa de
pretutindeni.

29.01.2012

Păstor Mihai Mihuţ

Un altfel de frate..

Paul a primit cadou de Craciun o maşină nou-nouţă de la fratele său. În  seara de ajun, când a coborât din biroul său să-şi ia maşina parcată în  faţa clădirii, a văzut cum un puşti de vreo şapte ani se învârtea cu  ochii mari in jurul maşinii sale.
-„Este maşina dv. domnule?”, a întrebat el.

Paul a înclinat capul  afirmativ. 

-„Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun”. Baiatul  ramase năuc.

-„Vreţi să spuneţi că fratele dv. v-a dat-o  aşa…gratis?…fără să plătiţi nimic? Domnule! Aş vrea…” 

Băiatul  ezita.

-„Desigur” se gândi Paul, „ştiu ce-i trece prin cap. Ar  vrea să aibă şi el un frate bogat ca mine.”

Dar ceea ce spuse apoi  puştiul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată:

-„Aş vrea sa pot  fi şi eu un astfel de frate!”
Paul se uita cu uimire la băieţelul din faţa lui şi mânat de un impuls  interior, îi zise:

-„N-ai vrea să te duc puţin cu maşina mea?”

-Cum să  nu! Tare mi-ar plăcea!”   

După un raid prin cartier, băiatul se  întoarse spre Paul. Ochii îi sclipeau de emoţie.

-„Domnule n-aţi vrea  să treceţi prin faţa casei noastre?”

Paul zâmbi. Ştia ce dorea  băiatul. Voia sa le arate vecinilor că soseşte acasă cu o maşină mare,  nou-nouţă.
„Vreţi să opriţi aici? Lângă treptele acelea , vă rog!”

Urcă apoi  scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data  aceasta, însă, nu se mai grăbea. Ducea în braţele sale un frăţior mai  mic, handicapat. Îl aşeză cu atenţie pe ultima treapta şi arătă cu mana  spre maşina lui Paul. 

-„Vezi Johnny? Asta e maşina, exact cum ţi-am  spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun şi nu l-a costat nici  un cent. Într-o zi am să-ţi dau şi eu una exact la fel ca asta… şi ai  să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Crăciun sunt în toate vitrinele din oraş.”
Paul s-a dat jos din maşină. L-a luat în braţele sale pe micuţul olog,  l-a aşezat lângă el pe scaunul din faţă. Cu ochii sclipind de bucurie,  fratele lui mai mare s-a aşezat lângă el şi toţi trei au început o  călătorie de neuitat prin oraşul împodobit de Crăciun. În seara aceea de ajun, Paul a înţeles pentru prima dată ce a vrut Isus să spună când a  afirmat că „este mai bine să dai decât să primeşti…”

Publicat în meditaţie. 1 Comment »