100 ani de la primul botez nou-testamentar la Ciclova Română

Prin harul Domnului în duminica din 18 septembrie 2011, în Biserica Creştină Baptistă „Harul”  din Ciclova Română a avut loc marcarea a 100 de ani de la primul botez nou testamentar, ca parte a mărturiei baptiste în această localitate.

       Astfel, după ce fratele Vichentie Percea s-a întors din America schimbat de Domnul, el a început să predice Evanghelia şi la alţii şi în acest fel Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat la inima a 6 cicloveni, care în septembrie 1911, au păşit în apa botezului la Ciclova Română,  fiind botezaţi de fratele Ştefan Ihnea din Lalasinti. Tot aici în Ciclova se înfiinţează în anul 1919, primul cor mixt din Caraş şi posibil din Banat (nu avem date despre alte coruri la acel moment). Cei ce au înfiinţat acest cor sunt familia Folk, care din 1918 s-a stabilit la Oraviţa. Toate aceste evenimente au fost marcate în duminica din 18 septembrie 2011, printr-un Eben Ezer (Până aici Dumnezeu ne-a ajutat) dar şi printr-un Iehova Iire (adica Domnul va purta de grijă).

La acest eveniment au fost prezenţi fr. Mihuţ Mihai,  preşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste Caraş, fratele Ovidiu Copăcean pastor al Bisericilor din Cercul Cărbunari şi fratele Juriţa Dănuţ, diacon ordinat al Bisericii din Iam. Au cântat spre slava lui Dumnezeu orchestra din Ciclova Română şi fanfara din Oraviţa. În cei 100 de ani de lucrare,  Biserica a fost păstorită de 12 pastori, dupa cum urmează: Vichentie Percea, Iosif Ghiocel, Dragu Traian, Dunca Gavril, Duşan Cocar, Pavel Gavrilovici, Ieremia Găvăgină, Nicolae Constantin, Iacov Vucu, Loghin Sârbu, Mircea Badea, iar din 1997 Valentin Sfercoci.

Privind spre viitor dorim ca Domnul sa intareasca marturia Lui in aceasta localitate si cat mai multe suflete sa caute pe Domnul.

a consemnat Vali Sfercoci, pastor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s