Liceul Teologic Baptist Reșița la 15 ani

Liceul Teologic Baptist Reșița la 15 ani

Atunci când poporul lui Dumnezeu din vechime a fost atacat de filisteni, iar Dumnezeu a intervenit, dându-le ajutor și biruință, ei au luat o piatră căreia i-au pus numele Eben Ezer – ”Până aici Domnul ne-a ajutat.” Acelaș lucru l-am făcut și noi, Liceul Teologic Baptist Reșița în perioada 12 – 15 mai 2011 la aniversarea a 15 ani de existență. Acțiunile care au avut loc sunt următoarele:

Joi, 12.05.2011

Deschiderea festivă a aniversării și deschiderea expoziției de lucrări în urma Concursului Internațional „Grădiniță și școala mea în ochi de copil” la care au participat 292 de preșcolari și 67 elevi. Concursul a fost organizat de Liceul Teologic Baptist Reșița și Școala cu clasele I-VIII „Romul Ladea” Oravița, avînd ca și parteneri Casa Corpului Didactic Caraș Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine(ACSI), Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Reșița, Grădinița cu Program Prelungit Oțelu Roșu, Grădinița cu Program Normal nr. 6 Bocșa, Grădinița cu Program Normal nr. 9 Reșița.

La deschiderea festivă ne-am bucurat să fie prezenți: ing. Traian Zamfir (fost prefect al județului), prof. Ion Românu, prof. Petru Panc (foști directori la Grupul Școlar Metalurgic Reșița), conf. dr. Corneliu Alexandru, ing. Carmen Alexandru (director LTB 2001-2004), prof. Oțelariu Sorin (Inspectoratul Județean Caraș Severin), dr. Boșneac Valentin (reprezentantul părinților) și reprezentanți ai Primăriei Reșița. Corul elevilor de gimnaziu dirijat de prof. Emanuela Moldovan și corul elevilor de liceu coordonat de prof. Cornel Todea (Inspector ISJ CS) și prof. Samuel Constantin au avut o contribuție deosebită în realizarea festivității.

Vineri, 13.05.2011

Simpozionul Internațional „Educație și voluntariat” organizat în cadrul Seminarului Didactica Internațional de către Liceul Teologic Baptist Reșița, Școala cu clasele I-VIII „Romul Ladea” Oravița și Centrul Școlar de Incluziune „Primăvara” Reșița, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș Severin, Universitate ” Eftimie Murgu” Reșița, Casa Corpului Didactic Caraș Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine(ACSI). Simpozionul a avut 195 de participanți direcți și indirecți.

Acțiunea s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean având ca și invitați speciali pe Alan și Malinda Brown, directori ACSI-Europa. În cadrul Simpozionul a avut loc și o lansare de carte „Religie și dezvoltare în Munții Banatului, studiu de geografie a religiei”, cartea prezintă lucrarea de doctorat realizată în cadrul Universității București de către prof. Lazăr Anton, director adjunct al Liceului Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici. Au fost prezenți reprezentanți oficiali ai autorităților administrative și educaționale.

Sâmbătă, 14.05.2011

La Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița au fost prezenți 60 de absolvenți, la o seară specială de depănare a amintirilor din timpul liceului. Frații păstori: Bărnuț Daniel și Țepeneu Marcel au avut câte un mesaj, precum și foștii directorii școlii: ing. Alexandru Carmen, prof. Todea Cornel. Câte un reprezentant din fiecare generație, din cele 11, au prezentat clasa din care au făcut parte.

Duminică, 15.05.2011

Serviciul divin aniversar a avut loc de la ora 17.00 la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița păstorită de fr. Daniel Bărnuț. Au fost prezenți frații păstori: Ilie Tinco(vicepreședinte UBR), Mihai Mihuț(președinte Comunitatea Baptistă Caraș), conf. dr. Alexandru Neagoe(Biserica Betel Timișoara), Petru Nedved(Biserica „Harul” Bocșa), Gigel Olariu(Biserica „Betel” Reșița), Radu Pavel(Biserica „Cezareea” Reșița), Ioan Jurca(Biserica „Speranța” Oțelu Roșu), Ion Popescu(Biserica „Maranata” Moldova Nouă). Ne-am bucurat de participarea reprezentanților: Consiliului Județean Caraș Severin, Inspectoratului Școlar, Primăriei Reșița, ACSI, LTB Timișoara, LTB Arad, LTP Arad, Școala „Copii Harului ” Lugoj, Academiei Creștine Strathcona Canada. O participare deosebită au avut-o cele două coruri ale școlii.

La ceas aniversar, Liceul Teologic Baptist Reșița dorește să vă mulțumească tuturor pentru îngăduință, încurajare și susținere !

Director, prof. Alexandru Szucs

Mai jos puteţi vedea imagini de la aniversare şi din activităţile desfăşurate de LTB Reşiţa. VIZIONARE PLĂCUTĂ !

Deschidere ANIVERSARE 15 ANI

Serviciu aniversar 15 ani

Simpozion internaţional educaţie şi voluntariat

Interior panouri LTB

Seara absolventilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s