Duminică, 29 aprilie 2012, orele 15.00, Biserica Baptistă din Ţerova a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare.
Noi suflete atinse de mesajul Cuvântului lui Dumnezeu au depus mărturie publică a schimbării vieţii lor prin puterea Evangheliei şi a Duhului Sfânt, în apa botezului. Au fost 7 candidaţi de la Ţerova şi 2 canditaţi de la Surducul Mare.
Este primul moment decizional de acest fel în acest an 2012, prin îndurarea lui Dumnezeu, la Biserica Baptistă din Ţerova.
Au fost invitaţi prieteni, rude, vecini care au fost prezenţi la acest eveniment, ca să audă mărturiile de credinţă şi pocăinţă ale celor ce au fost botezaţi conform poruncii Mântuitorului: “…faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Cuvântul Domnului a fost vestit de fratele pastor Mihuţ Mihai, iar botezul a fost oficiat tot de fratele Mihuţ Mihai.
Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea Sa mai departe !
OLIMPIADA DE RELIGIE – ALIANŢA EVANGHELICĂ, FAZA NAŢIONALĂ 2012, ȘI
CONCURSUL DE DISCIPLINE TEOLOGICE-CULTUL BAPTIST, FAZA NAŢIONALĂ 2012
În perioada 2-5 aprilie 2012, la Lugoj s-au întâlnit 61 elevi(clasele VII-XII) din 11 județe pentru a participa la Olimpiada de Religie – Alianța Evanghelică 2012. Festivitatea de deschidere a avut loc la Centrul de Studii Biblice al Asociaţiei „Percept Ministries” de la Surduc. Comisia centrală de organizare și evaluare formată din 15 membrii a fost condusă de d-nul conf. dr. Alexandru Neagoe, prodecanul Facultății de Psihologie și Sociologie din cadrul Universității de Vest Timișoara. Concursul desfășurat în 3 aprilie2012 afost găzduit de Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, festivitatea de premiere având loc în 4 aprilie 2012, fiind acordate 18 premii și 6 mențiuni.
Concomitent cu Olimpiada de Religie, s-a desfășurat Concursul de discipline teologice – Cultul Baptist, faza națională, cuprins în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare, nefinanțat de MECTS. Au participat 25 de elevi din clase IX-XII de la cele 7 licee baptiste din țară. Președintele comisiei de organizare și evaluare a fost d-nul dr. Bozian Petru, coordonatorul departamentului de învățământ preuniversitar din cadrul Cultului Creștin Baptist. Au fost acordate 12 premii și 9 mențiuni. Consursul a fost organizat prin sprijinul Asociaţiei „Percept Ministries” de la Surduc și a frățietății baptiste din Municipiul Lugoj.
Au obținut premii la Olimpiada de Religie-Alianța Evanghelică, faza națională:
clasa a VII-a, Premiul al II-lea, Moisa Ana-Maria, Liceul Teologic Baptist Reșița, prof. Ciorba Diana
clasa a IX-a, Premiul al II-lea, Gavrilovici Didraga Daniel, Liceul Pedagogic “CD Loga” Caransebeș, pastor Sandi Budimir
clasa a X-a, Premiul al II-lea, Păunovici Veronica Rebeca, Grup Școlar Industrial Moldova Nouă, prof. Damian Florina
Au obținut premii și mențiuni la Concursul de discipline teologice-Cultul Baptist, faza națională:
Clasa a IX-a, premiul I, Mateș Florin Alin, Liceul Teologic Baptist Reșița
Clasa a X-a, mențiunea I, Voichescu Ioana Gabriela, Liceul Teologic Baptist Reșița
Clasa a XI-a, mențiunea I, Melen Roxana, Liceul Teologic Baptist Reșița
Clasa a XII-a, mențiunea I, Ghigeanu Lidia, Liceul Teologic Baptist Reșița
Suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru aceste concursuri, care credem că au adus binecuvântare în viața participanților și a școlilor creștine din România
prof. Szucs Alexandru, director Liceul Teologic Baptist Reșița
Este cel mai minunat mesaj pe care îngerul trimis din ceruri l-a adus pentru femeile care au vizitat mormântul Domnului în dimineaţa învierii. Este mesajul al cărui ecou a străbătut veacurile, a trecut peste toate obstacolele şi a ajuns tot atât de proaspăt şi adevărat, până în zilele noastre.
Îl slăvim pe Dumnezeu pentru această sărbătoare a biruinţei care aduce şi în inimile noastre, bucurie, speranţă şi o motivaţie puternică de a spune şi altora că Isus Cristos este viu şi poate mântui pe toţi cei ce cred în El. Este mesajul de care are nevoie şi naţiunea noastră română.
Privind în urmă la acea zi a învierii Domnului Isus, putem descoperi minunile acestei sărbători :
1 Puterea învierii, s-a dovedit a fi mai mare decât puterea omenească, care a încercat să-L ţină pe Domnul vieţii în mormânt.
2. Adevărul învierii s-a dovedit a fi mai convingător, decât minciuna duşmanilor, pe care aceştia au răspândit-o în popor cum că “ucenicii Lui au venit noaptea şi i-au furat trupul”.
3.Transformările învierii s-au dovedit a fi mai puternice, decât necredinţa şi împietrirea celor care au căutat şi caută încă să împiedeice prin mijloace necinstite, răspândirea acestei veşti.
4. Ziua învierii - prima zi săptămânii a devenit mai importantă, decât ziua Sabatului evreiesc, înlocuind-o pe aceasta ca zi de închinare pentru toţi creştinii. Aceasta este “ziua Domnului”,
5. Perspectiva glorioasă a învierii oferită de învierea lui Cristos este mai măreaţă, decât lipsa de perspectivă cu privire la viitor a celor ce L-au respins şi continuă să-L respingă prin necredinţa lor.
De aceea să ducem acest mesaj al învierii, care proclamă biruinţa lui Cristos asupra forţelor întunerecului şi a morţii şi să ne rugăm ca el să producă în multe inimi şi în multe familii acea înviere spirituală, din moarte la viaţă, prin credinţa în Cristos.Cel înviat(Ioan 5:24-25).
Să aveţi Sărbători fericite alături de Sărbătorit şi mult har în lucrare spre gloria Lui.
CRISTOS A ÎNVIAT !
Păstor Mihai Mihuţ,
Preşedintele C.B.C.B. Caraş Severin
Duminică 25 martie 2012 în Biserica Creștină Baptistă Speranța Reșița a fost o bucurie deosebită pentru că 12 suflete au mărturisit ca Domn și Mântuitor al lor personal, pe Domnul Isus Cristos, în apa botezului.
Dumnezeu a lucrat în mod minunat în viața acestor suflete, încă din tinerețe, cel mai în vârstă candidat la botez având 24 de ani. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i țină statornici pe calea Lui toată viața.
În urma desfășurării Adunării Generale a Comunității Caraș vă prezentăm și câteva imagini Aici
UN NOU PROIECT SPIRITUAL LA FENEŞ
În data de 29 ianuarie 2012, în cadrul serviciului divin ce a avut loc în lăcaşul de închinare al Bisericii Creştine Baptiste „BETEL” din Feneş, Caraş-Severin, a fost oficiată ceremonia de ordinare a fratelui Marius Giuroniu ca şi pastor al acestei Biserici. Odată cu această investire, din punct de vedere uman, s-au pus bazele unui nou proiect spiritual al Bisericii din Feneş. Un proiect îndrăzneţ care s-a născut în minţile noastre cu mai bine de doi ani în urmă, un proiect pentru care am cerut călăuzirea Domnului şi pe care l-am pus încă de la început în Mâna Lui bună. Deşi este un proiect în care sunt angrenaţi oameni, acesta nu se bazează pe oameni, ci pe Dumnezeu Tatăl – Făcătorul nostru şi al tuturor lucrurilor, pe Fiul Său Isus Hristos – Mântuitorul nostru si pe puterea Duhului Sfânt sub a cărui călăuzire am dori să lucrăm în continuare. Într-o mare măsură dorim ca acest proiect spiritual să fie o continuare pe mai multe direcţii a ceea ce a fost început în anul 2000, odată cu instalarea fratelui Păun Belciu ca şi păstor al Bisericii Baptiste din Feneş.
Uitându-ne în urmă dorim să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi, pentru tot ce ne-a dat. Dacă am realizat ceva până astăzi (şi trebuie să recunoaştem că s-au făcut destule atât în plan spiritual, cât şi în plan administrativ), se datorează lui Dumnezeu – toată lauda să fie a Lui. Pentru ceea ce n-am făcut şi puteam să facem îi cerem iertare Domnului.
Mulţumim fratelui păstor Păun Bleciu care timp de 12 ani a slujit Biserica din Feneş cu dăruire. Este un om special, un om al lui Dumnezeu şi un păstor deosebit. El a fost aproape de Biserică în toată această perioadă. A ştiut cum să ne mustre, dar şi cum să ne aprecieze. Am plâns împreună, dar ne-am şi bucurat împreună. A slujit fără murmur, cu înţelegere şi făcând o mulţime de sacrificii.
Mulţumim membrilor Bisericii din Feneş care au înţeles importanţa acestui nou proiect spiritual, fiind gata să-şi asume implicaţiile (nu puţine de altfel) şi să-şi pună la dispoziţia lucrării toate resursele în vederea lărgirii Împărăţiei lui Dumnezeu în satul Feneş.
Serviciul divin a fost condus de fratele Păun Bleciu, iar ceremonia de ordinare a fost oficiată de către fratele Ilie Milutin (pastor al Bisericii din Coronini, vicepreşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste din Caraş-Severin) care a fost şi preşedintele comisiei de ordinare. Din comisia de ordinare au mai făcut parte fratele Ovidiu Tămaş (pastor al Bisericii din Pârvova) - secretarul comisiei si trei membrii: fratele Păun Belciu (pastor al Bisericii din Rusca-Teregova), fratele Gigi Negrea (pastor al Bisericii din Biniş) şi fratele Cătălin Constantin (pastor al Bisericii nr.2 din Reşiţa). Au mai participat la acest eveniment special din viaţa Bisericii din Feneş, ca şi invitaţi: fratele Cristi Hînda – pastor al Bisericii din Bănia, fratele Beniamin Dragu – pastor al Bisericii din Bolvaşniţa, fratele Iacob Logoş – pastor al Bisericii din Nădrag (Timiş) şi fratele Sergiu Ionescu – pastor al Bisericii din Crivina (Timiş).
29 ianuarie 2012 a fost o zi frumoasă în care am avut parte din nou de harul Domnului. Ne-am rugat pentru lucrarea Domnului din Feneş, pentru fratele Marius Giuroniu, ne-am închinat prin cântare împreună cu orchestra din Feneş şi ne-am bucurat de îndemnurile pe care fraţii păstori ni le-au dat din Cuvântul lui Dumnezeu.
Noul proiect spiritual al Bisericii din Feneş vizează patru direcţii care în bună parte au fost urmărite şi până în prezent:
În acest context şi având în minte un asemenea proiect am considerat oportună ordinarea fratelui Marius Giuroniu ca şi pastor în exclusivitate al Bisericii Baptiste din Feneş, care să locuiască în Feneş şi care să pună umărul alături de noi la lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu în satul nostru.
Suntem conştienţi de faptul că un proiect spiritual se poate face numai cu oameni spirituali. Doamne ajută-ne să fim astfel de oameni. Credem că vom reuşi numai dacă fratele Marius Giuroniu şi noi vom rămâne sub autoritatea lui Dumnezeu. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! Şi pentru că în faţă ne stă un drum pe care nu-l cunoaştem, la fel ca Moise Îi spunem şi noi Domnului: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.”
a consemnat, Luca Iacobici
Secretar BCB Feneş
This slideshow requires JavaScript.
This slideshow requires JavaScript.
Biserica Creştină Baptistă Speranţa Reşiţa, a organizat Duminică 29 Ianuarie 2012, Jubileul de 10 ani
de la dedicarea Casei de rugăciune şi de la constituirea Bisericii din punct de vedere statutar şi funcţional.
În urmă cu 10 ani, pe 20 ianuarie, 2002, avea loc serviciul de inaugurare a Bisericii Speranţa, fiind a treia
Biserică Baptistă în Reşiţa, aşezată în cartierul Lunca Bârzavei, sau zona oraşului nou. Biserica s-a constituit
într-un spirit de pace şi bună înţelegere prin opţiunea benevolă a unui număr de cca 350 de membri din
Biserica Baptistă nr.1, care s-a implicat în mod efectiv din toate punctele de vedere, atât în plantarea acestei
noi biserici, cât şi în construirea casei de rugăciune.
Dumnezeu a binecuvântat lucrarea şi mărturia Bisericii Baptiste Speranţa în această zonă a oraşului Reşiţa
şi în decursul celor 10 ani de existenţă, s-au oficiat în această biserică 19 botezuri cu 194 de suflete, iar în
prezent biserica numără cca 590 de membri.
De asemenea s-a dezvoltat o frumoasă lucrare cu copiii şi cu tineretul, precum şi în domeniul muzical. Astfel
biserica are un cor mixt cu cca 80 de persoane, un cor bărbătesc, cor de tineret şi cor de copii.
O prioritate a Bisericii Speranţa este misiunea, care se desfăşoară în trei direcţii: în satele neevanghelizate din
jurul Reşiţei, în Oltenia, jud.Gorj(Slivileşti) şi în Serbia.
Jubileul de 10 ani al Bisericii Baptiste Speranţa Reşiţa a însemnat o sărbătoare a mulţumirii, când am
putut spune şi noi ca Samuel altădată: „Eben Ezer”-„Până aici Domnul ne-a ajutat”, dar şi o sărbătoare a
rededicării faţă de Acela care credem din toată inima că este şi pentru noi, ca şi pentru Avraam – „Iehova
Ire”- „Domnul care va purta de grijă”. Biserica este a Lui şi lucrarea credem că va propăşi în mâinile Lui.
A fost o sărbătoare înălţătoare, plină de bucurie şi reverenţă, la care au participat ca invitaţi, fr.Bunaciu
Otniel, Preşedintele Uniunii Baptiste, fr. Tinco Ilie, Vicepreşedinte al Uniunii şi al Comunităţii Caraş
Severin, fr. Bărnuţ Daniel, păstor al Bisericii Baptiste nr.1, fr. Bancsov Zoli, păstor al Bisericii Baptiste
nr.2(Betel) şi fr. Bârsan Ciprian, păstor al Bisericii Penticostale Izvorul Vieţii din Reşiţa.
Fie binecuvântarea lui Dumnezeu mai departe peste Biserica Baptistă Speranţa Reşiţa şi peste lucrarea Sa de
pretutindeni.
29.01.2012
Păstor Mihai Mihuţ
INAUGURAREA ORCHESTREI DE COARDE
În duminica din 11 decembrie 2011, la serviciul divin de la ora 15, a avut loc inaugurarea orchestrei formată din 25 de instrumentişti din care jumătate nu sunt din sânul bisericii. Fratele Laiu Aurel din Bocşa a trudit cu instruirea lor timp de doua luni şi jumătate, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Munca lor cu credincioşie a fost răsplătită cu un început foarte bun şi care a fost o binecuvântare şi înviorare pentru biserică. Fratele Ionuţ Trufan care slujeşte ca pastor al bisericii din iulie 2011 a susţinut şi încurajat această lucrare care poate fi şi în viitor o mare binecuvântare şi speranţă pentru viitorul lucrării din Vermeş. Domnul să binecuvinteze această lucrare şi pe cei ce sunt implicaţi în ea; să mântuiască pe cei nemântuiţi şi s-o folosească spre înviorarea bisericii şi mântuirea multora din localitatea Vermeş; şi mai presus de orice, să cânte spre slava Domnului care merită din belşug lauda noastră a tuturora !
ORDINAREA CA PASTOR AL FR. TRUFAN IOAN ADRIAN
Duminica din 18 decembrie 2011 a fost înscrisă în istoria bisericii din Vermeş prin ordinarea primului pastor angajat în lucrarea Domnului din biserică împreuna cu filialele din Izgar şi Ersig. Fratele Ioan Adrian Trufan, membru în Biserica Baptistă Emanuel din Bocşa, absolvent al Universităţii Emanuel din Oradea – Teologie pastorală, a fost ordinat de o comisie formată din cinci pastori: Mihuţ Mihai, Nedved Petru, Ilie Bledea, Costea Beny şi Ilie Tinco. Serviciul divin a fost la înălţimea importanţei istorice prin prezenţa şi binecuvântarea Domnului, prin slujirea corului bărbătesc al Bisericii Baptiste Emanuel Bocşa şi prin slujirea fraţilor propovăduitori ai Cuvântului Sfânt.
Ordinarea a avut loc în serviciul divin de dimineaţa de la 10 la 13.30 şi bucuria bisericii a continuat şi seara de la orele 18-20, la un serviciu de evanghelizare înmiresmat de sărbătoarea Naşterii Domnului, desfăşurat în Sala de sport a comunei Vermeş. Tot în aceeaşi locaţie, între cele două servicii ale bisericii, fraţii şi surorile din loc şi-au dovedit dragostea de fraţi prin masa bogată oferită musafirilor şi invitaţilor. S-a constatat o primire cu mare deschidere pentru noul pastor din partea bisericii cât şi din partea vermeşenilor, atât prin prezenţa multora împreună cu primarul, secretarul şi alţi lideri ai comunei, cât şi prin punerea la dispoziţia bisericii a sălii de sport pentru o bună desfăşurare a acestui important eveniment al credincioşilor baptişti. A fost o lucrare binecuvântată de Dumnezeu şi ne rugăm să rămânp aşa şi de aici înainte spre slava Domnului şi mântuirea localnicilor. În acest scop Dumnezeu să-l binecuvinteze, să-l întărească şi să-l folosească pe fr. Trufan Ioan Adrian în slujirea bisericii şi a semenilor din zonă prin slujirea şi dedicarea sa ca pastor.
a consemnat, Ilie Cornel Tinco vicepreşedinte Comunitatea Caraş
Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu în data de 8 ianuarie 2012, Biserica Baptistă “Betel” Reşiţa va avea un botez nou-testamentar cu o bucurie de 10x mai mare decât pentru un singur păcătos care se pocăieşte – 10 candidaţi. Mulţumim Domnului pentru modul minunat în care lucrează şi ne rugăm să avem parte de o adevărată atmosferă cerească de bucurie.